Agenda întâlnirii la nivel înalt de la Vilnius nu este închisă, deşi până la deciziile finale au rămas puţine ore. Rusia şi Uniunea Europeană joacă însă un joc dezechilibrat.
Spre deosebire de Bruxelles, care încearcă să impună valorile UE, Moscova ameninţă statele desprinse din fosta Uniune Sovietică şi dornice acum să se apropie de UE. Armenia, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina au fost invitate să încheie Acorduri de Liber Schimb şi de Asociere cu UE la Summit-ul de la Vilnius. Armenia s-a retras sub presiunile Rusiei, iar Ucraina a anunţat că va amâna semnarea documentelor pentru anul viitor, deşi a continuat să negocieze atât oficial, cât şi neoficial până în ultimul moment.
Pentru mulţi experţi în politică externă, reuniunea UE la nivel înalt de la Vilnius este un eşec pentru că Bruxelles-ul nu a putut ţine piept Moscovei. Profesorul Mihai E. Ionescu, şeful Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, vede însă lucrurile dintr-o altă perspectivă: “Vilnius ne arată nu eşecul UE, ci creşterea îngrijorării Rusiei că-şi va pierde spaţiul imperial”.
“Este o clarificare a apelor”, mai adaugă profesorul Ionescu, explicând că Bruxelles-ul a înţeles că nu e suficient să lupte cu metodele “soft-power” în bătălia pe care o dă Rusia pentru păstrarea influenţei sale în vecinătatea apropiată şi că UE are nevoie de forţă inclusiv militară, deci de “hard-power”. Această “clarificare” poate fi contorizată ca un succes, este de părere Mihai E. Ionescu, fiindcă în decembrie, la întâlnirea liderilor UE, se va discuta despre necesitatea unei apărări comune. Rusia şi-a folosit forţa pentru a determina statele foste sovietice aflate în cursa pentru apropierea de UE să renunţe la acest drum: ameninţarea cu pierderea statalităţii, de pildă, dar şi faptul că Moscova a început astă-vară să livreze Azerbaidjanului echipamente militare, inclusiv tancuri şi sisteme de artilerie, în valoare de un miliard de dolari, pentru a intimida Armenia sau embargoul vinului impus Republicii Moldova şi ameninţările destinate deopotrivă Chişinăului şi Kievului că vor pierde toate facilităţile economice cu Rusia, inclusiv cele privitoare la aprovizionarea cu gaz.
Profesorul Ionescu susţine că, dacă UE vrea să conteze pe plan regional şi global, atunci are nevoie de “forţă”: “Acţiunea politică a unui actor major trebuie sprijinită pe o forţă militară consistentă”. Bruxelles-ul urmează să înveţe lecţia “hard-power”, ceea ce nu înseamnă că între UE şi Rusia va apărea un “dosar contondent”, mai spune şeful Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, ci doar că viitoarele negocieri vor avea loc în alţi termeni. Directorul executiv al Aspen România, Andrei Ţărnea, observă că “UE nu are o viziune strategică în care să funcţioneze ca o putere globală” şi atrage atenţia că noul guvern de la Berlin a pus pe lista sa de priorităţi realizarea unei politici externe şi militare comune în cadrul Uniunii. Pentru Ţărnea, ceea ce se întâmplă la Vilnius e doar un “eşec de comunicare” pentru că Bruxelles-ul a creat “aşteptări exagerate”. Pe de altă parte, directorul executiv al Aspen consideră că UE trece printr-o etapă “acut populistă” şi este “incapabilă” să gestioneze problemele de lărgire şi de extindere a relaţiilor sale aşa cum sunt prevăzute în tratatele de asociere. În acelaşi timp statele care aveau aspiraţii la Vilnius au la rândul lor probleme complexe în interior, iar lucrurile sunt mult mai încâlcite decât au fost în cazul României, Poloniei, Ungariei şi al celorlalte state din centrul şi estul Europei. În primul rând, nu există o unanimitate politică în ceea ce priveşte calea europeană în interiorul acestora, iar apoi relaţiile lor economice cu UE nu sunt prea dezvoltate, de exemplu Ucraina are 40% schimburi cu Rusia, 40% cu UE şi 20% cu alte zone, în vreme ce statele din estul Europei aveau la începutul negocierilor 60-70% schimburi cu UE, precizează Andrei Ţărnea. În ceea ce priveşte insistenţa UE de a cere eliberarea fostului premier Iulia Timoşenko sau trimiterea sa la tratament în Germania, specialistul de la Aspen argumentează că în această situaţie s-a analizat “existenţa unei justiţii funcţionale şi predictibile” şi cerinţa “depresonalizării” Justiţiei: a apărut totuşi următoarea dilemă “nu vrei o justiţie personalizată, dar personalizezi un caz”.
Declaraţiile despre unire
Atât Andrei Ţărnea, cât şi M.E. Ionescu sunt de părere că R. Moldova este un caz special în ecuaţia Vilnius, nu doar pentru că are şi susţinerea SUA, ci şi pentru că anul viitor cetăţenii moldoveni vor putea merge la alegeri cu decizia UE de eliminare a vizelor în buzunar. În plus, România este un alt vector în această problemă complexă, iar Traian Băsescu a vorbit pentru prima dată înainte de un summit UE despre următorul proiect de ţară: unirea României cu Republica Moldova. Directorul executiv al Aspen România spune că de data aceasta termenii în care a vorbit preşedintele “au fost diferiţi” şi că ar putea fi vorba despre “un semnal dat în coordonare cu partenerii UE”. Ipoteza a fost confirmată pentru RL şi de o sursă oficială de la nivel înalt.
