24.6 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialEuropa, guvernată de o ţară care nu se poate guverna

Europa, guvernată de o ţară care nu se poate guverna

Scindarea ţării şi independenţa principalei sale regiuni, Flandra, au monopolizat campania electorală şi slăbesc şansele ca Belgia să aibă un guvern funcţional după alegerile de duminică.

Regatul care adăpos­teşte instituţiile europene şi euro-at­lantice trece în această duminică prin alegeri generale, al căror rezultat pare imposibil de prezis, într-atât vechile coduri ale convieţuirii politice şi etnice din Belgia au fost date peste cap în actuala campanie electorală. Pentru prima oară, scindarea ţării şi independenţa principalei sale regiuni, Flandra, au fost teme ale unei campanii electo­ra­le. Tot pentru prima oară, un partid care întruneşte cel mai mare număr de intenţii de vot în Flandra şi-a anunţat ca obiective ofi­ciale abolirea monarhiei, obţinerea independenţei Flandrei şi, implicit, dispariţia Bel­giei. Până acum, doar extrema dreaptă (partidul Vlaams Belang) cerea oficial acest lucru, însă în ultimele luni na­ţio­naliştii din Niew-Vlaamse Alliantie (Noua Alian­ţă Flamandă, N-VA, a popu­­listului Bart De Wever) au urcat foarte mult în sondaje,fi­ind astăzi, cu 25% din intenţiile de vot, principalul partid politic din Flandra. Formaţiunile politice extremiste flamande au ajuns astfel să îşi impună agenda partidelor tradiţionale, care doresc menţinerea Belgiei, chiar dacă în­tr-o formă confederală (spre de­osebire de federalismul actual). Un asemenea eveniment ar putea avea urmări neprevăzute nu doar pentru acest stat federal de dimensiuni medii, dar şi pentru întreaga Uniune Europeană.

Printre scenariile-catastro­fă este evocată plecarea din Bru­xelles a instituţiilor internaţio­nale a căror prezenţă asigură, de decenii, prosperitatea oraşului. Unii politologi au subliniat că UE nu şi-ar putea păstra cele mai importante instituţii – de la Parlament până la Comisie, trecând prin Consiliul de Miniştri, Preşedinţie şi recent-înfiinţatul Serviciu de Relaţii Externe – într-un oraş care ar deveni un simbol al dezbinării şi neînţelegerii dintre două naţiuni fondatoare ale Uniunii. Acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre NATO, iar zilele acestea presa belgiană a evocat chiar posibilitatea ca organizaţia militară transatlantică să părăsească Bruxelles-ul, mergând să se stabilească într-un oraş precum Bonn, fosta capitală germană. Pentru majoritatea analiştilor însă, toate acestea sunt simple exagerări retorice. În realitate, nimic nu împiedică o ţară condusă de un simplu guvern provizoriu să dirijeze afacerile curente europene. Cehia a făcut-o deja anul trecut, iar după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona rolul ţărilor care deţin preşedinţia rotativă a fost redus foarte mult, crescând, în schimb, rolul Comisiei şi creându-se funcţia de preşedinte al UE, care, actualmente, nu este altul decât… fostul premier al Belgiei Herman Van Rompuy.

Pe deasupra, în ciuda discursului apocaliptic al unor comentatori şi chiar presupunând că un sfert sau o treime din flamanzi vor vota pentru partide care do­resc sfârşitul Belgiei, asta nu în­seamnă că nefastul eveniment se va şi întâmpla. Cel mai probabil, partidele moderate, de ambele părţi ale frontierei lingvistice, vor ajunge în cele din urmă să formeze o coaliţie. Ultima oară, în 2007-2008, au trebuit aproape 200 de zile de negocieri pentru asta, însă funcţionarea Belgiei s-a bazat întotdeauna pe arta compromisului. Aşa încât se poate anticipa că Belgia va exista încă multă vreme şi că îşi va duce la capăt preşedinţia europeană, în vreme ce belgienii vor continua să se certe între ei.  Text Box:  

Dan Alexe
Dan Alexe
Dan Alexe, corespondent Bruxelles
Cele mai citite

Asfaltul se odihnește. Planeta ia o pauză de la viteză

22 septembrie a fost decretată Ziua mondială fără mașini Mesajul e clar și fără echivoc, descurajarea utilizării automobilului personal sau de serviciu, în favoarea deplasării...

3 avantaje ale ghiozdanelor Herlitz pentru copilul tău 

Descoperă trei motive care plasează ghiozdanele Herlitz în topul alegerilor părinților atunci când vine vorba de confortul și sănătatea copiilor lor! Află de ce astfel...

Asfaltul se odihnește. Planeta ia o pauză de la viteză

22 septembrie a fost decretată Ziua mondială fără mașini Mesajul e clar și fără echivoc, descurajarea utilizării automobilului personal sau de serviciu, în favoarea deplasării...
Ultima oră
Pe aceeași temă