Echipele de intervenţie au găsit, miercuri seară, una dintre cutiile negre ale avionului Antonov-22 care s-a prăbuşit la sud de Moscova, dar şi fragmente din trupurile neînsufleţite ale pasagerilor, care urmează să fie supuse unei expertize medico-legale, a anunţat Parchetul rus, citat de AFP, transmite Mediafax.
Avionul An-22 al Ministerului rus al Apărării s-a prăbuşit în noaptea de marţi spre miercuri în regiunea Tula, la sud de Moscova, provocând moartea tuturor celor 12 persoane aflate la bord, potrivit unor surse oficiale.
Aparatul, care efectua un zbor de antrenament, decolase marţi, în jurul orei locale 21.00 (20.00, ora României), de la Voronej (sud-vest), şi se îndrepta către regiunea Tver (nord), având la bord 12 piloţi din cadrul forţelor aeriene, potrivit Comitetul de anchetă al Parchetului.
Epava avionului a fost găsită pe un câmp, unde impactul a provocat un crater cu o adâncime de cinci metri, a declarat Natalia Zemskova, purtătoare de cuvânt a anchetatorilor din cadrul Districtului Militar de la Moscova.
Parchetul a demarat o anchetă penală în urma accidentului, a precizat Zemskova, adăugând că este prea devereme pentru stabilirea cauzelor accidentului.
Forţele armate au decis să suspende toate zborurile cu avioane de tip An-22 şi Tu-95MC, cu motor similar celui al aparatului care s-a prăbuşit miercuri, până la stabilirea cauzelor accidentului, a precizat Konacenkov. „Este o practică frecventă”, a precizat el.
Accidentele în care sunt implicate avioane militare sunt relativ frecvente în Rusia. În septembrie, un avion de vânătoare Su-27 s-a prăbuşit în cursul unui zbor de antrenament în Extremul Orient, cei doi piloţi reuşind să se catapulteze.
An-22 este un avion cargo utilizat frecvent în epoca sovietică.
Potrivit lui Konstantin Makienko, adjunctul directorului Centrului de Analiză a Strategiilor şi Tehnologiilor, în prezent, Rusia deţine mai puţin de zece avioane-cargou de tip An-22.