Publicaţia „European Voice” susţine că în timpul întâlnirii pe care Viviane Reding, comisarul european pentru Justiţie, a avut-o cu ministrul român al Justiţiei, Titus Corlăţean, acesta din urmă a avut o „prezentare neconvingătoare”.
„La întâlnirea cu Reding, ministrul Corlăţean a avertizat asupra politizării MCV (raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe baza căruia se va decide aderarea României la Schengen.red.). Dar Comisia Europeană nu are nici o îndoială că unele dintre deciziile guvernului de la Bucureşti încalcă legile româneşti şi, prin urmare, sunt relevante pentru raportul MCV. Ministrul Corlăţean a avut o prezentare neconvingătoare şi Viviane Reding are îndoieli că statul de drept este luat în serios de autorităţile române”, a declarat un diplomat pentru European Voice.
Ministrul Corlăţean face parte din delegaţia condusă de Victor Ponta aflată la Bruxelles, unde încearcă să convingă autorităţile europene că reforma justiţiei nu va avea de suferit.
Comisia şi-a exprimat, începând de săptămâna trecută, „îngrijorarea” şi „preocuparea” faţă de acţiunile coaliţiei de centru-stânga aflate la putere, Uniunea Social Liberală, în cadrul unui proces care a condus la suspendarea preşedintelui de centru-dreapta Traian Băsescu. Întâlnirea „neconvingătoare” dintre Reding şi Corlăţean are loc în acest context tensionat. Şeful de la justiţie a apreciat că România se aşteaptă ca CE să menţină, pentru moment, monitorizarea asupra justiţiei şi luptei împotriva corupţiei.
Bruxelles-ul urmează să publice în a doua parte a lunii iulie un raport de evaluare crucial asupra progreselor înregistrate de România şi Bulgaria în reformele din domeniile justiţiei şi luptei împotriva corupţiei, după cinci ani de la aderarea celor două ţări la Uniunea Europeană.