UE a respins cererea României de condamnare a crimelor comunismului, capitol la care ţara noastră nu a reuşit însă să facă nimic concret în 21 de ani de la căderea regimului.
România şi alte cinci ţări au cerut Uniunii Europene să introducă o lege care să prevadă interzicerea negării, banalizării şi apologiei crimelor comuniste. În 21 de ani, statul român a pierdut, bătălie după bătălie, războiul intern împotriva crimelor comunismului. După mai mult de două decenii de politică incoerentă în ce priveşte incriminarea comunismului, România nu are nici un condamnat pentru crimele comuniste, nu are o lege a lustraţiei, o lege împotriva simbolurilor comuniste sau un muzeu al comunismului.
Săptămâna trecută, statul român s-a alăturat Lituaniei, Letoniei, Bulgariei, Ungariei şi Cehiei şi a cerut UE ca ororile comunismului să fie tratate după aceleaşi standarde precum crimele împotriva evreilor, militând pentru o lege a dublului genocid. Comisia Europeană nu a fost însă de aceeaşi părere. Potrivit oficialilor UE, ororile săvârşite de comunişti sunt evidente, însă ele nu au fost îndreptate împotriva unei minorităţi etnice, aşa că ideea unei legi a genocidului dublu se respinge. Astfel, UE a pasat înapoi celor şase ţări, inclusiv României, sarcina de a se lupta cu umbrele trecutului. Dacă UE ar fi acceptat cererea României şi a celorlalţi semnatari ai scrisorii, cei vinovaţi de crimele din perioada comunistă ar fi putut fi traşi la răspundere mai uşor.
„Cei care au solicitat acest lucru au sperat ca UE să emită nu o recomandare, ci o decizie care să fie obligatorie pentru toate statele membre. Aceasta ar fi însemnat că aceste crime ar fi devenit imprescriptibile şi am fi putut să-i tragem la răspundere pe cei vinovaţi, chiar dacă termenul de prescripţie s-a scurs deja”, explică Adrian Muraru, expert în cadrul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului.
Potrivit acestuia, un răspuns pozitiv din partea Uniunii Europene ar fi uşurat munca legiuitorului român, incapabil astăzi să lupte împotriva criminalilor comunişti.
„E foarte greu de dovedit astăzi că ceea ce făcea un anchetator al Securităţii nu a fost abuz în serviciu şi a fost crimă. Nici un procuror nu s-a încumetat să facă o asemenea încadrare”, spune expertul.
Comunism fără condamnaţi
Pe de altă parte, România a clacat ori de câte ori a fost pusă în faţa luării unei decizii care i-ar fi adus pe torţionarii comunişti mai aproape de pedeapsă. Ani la rând, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a încercat să modifice Codul Penal aşa încât abuzurile săvârşite în perioada comunistă să fie incluse în categoria crimelor împotriva umanităţii şi să fie imprescriptibile. „Nu s-a mai întâmplat nimic cu acea solicitare. A fost trimisă la Ministerul Justiţiei, la Parlament, la Ministerul Public, la Guvern. Toate instituţiile la care a ajuns, tot ceea ce înseamnă legiuitor în România a respins această iniţiativă. Argumentele au fost de natură tehnică”, spune Muraru, care a dat exemplul Poloniei, ţară în care crimele comunismului au fost declarate imprescriptibile. Drept urmare, României i-a fost foarte greu să-i aducă pe cei vinovaţi în faţa unui tribunal.
„Cele mai răsunătoare cazuri au fost cele de la Revoluţie. Membrii Biroului Politic Executiv au putut fi foarte repede condamnaţi pentru că au existat acele stenograme din 17 decembrie ale Biroului Politic Executiv, pe baza cărora s-a dovedit că şi-au asumat decizia ca Armata să deschidă focul împotriva manifestanţilor. Bine, ei n-au mai executat pedeapsa pentru că s-au declarat recursuri în anulare şi aşa mai departe”, spune expertul.
Singurele alte două exemple de procese ale unor „criminali” comunişti sunt cel al colonelui Gheorghe Crăciun, comandantul închisorii Aiud, care a murit însă în timpul judecării, şi cel al lui Nicolae Pleşiţă, fost şef al Direcţiei de Informaţii Externe a Securităţii, care a fost găsit nevinovat în martie 2009, cu doar câteva luni înainte de a muri.
România anului 2010: statui cu Ceauşescu
În acelaşi timp, România este ţara în care fostul dictator comunist Nicolae Ceauşescu are o statuie ridicată în satul natal şi în care numele lui Lucreţiu Pătrăşcanu, membru al conducerii PCR, dă şi numele unei străzi bucureştene. „Nu există nici măcar o legislaţie care să interzică simbolurile comuniste, deşi o asemenea decizie guvernamentală s-ar putea produce foarte simplu. Există o problemă în ceea ce priveşte cultul persoanelor acuzate de aceste crime ale comunismului. Nu este posibil ca într-o ţară în care preşedintele a condamnat formal comunismul să există o statuie a lui Nicolae Ceauşescu”, spune Muraru. Lista eşecurilor României nu se termină aici. În ultimii ani, legea lustraţiei s-a plimbat prin Parlament, fără succes, şi anul acesta a primit lovitura de graţie, fiind declarată neconstituţională. „De fapt, toată lumea se aştepta să fie respinsă, era un mod de a porni la un război deja pierdut”, spune Muraru. România a rămas, astfel, doar cu o condamnare formală a comunismului, din anul 2006, dar fără rezultate concrete.
