După ce vineri a redus ratingul a nouă ţări din zona euro, agenţia Standard & Poor’s şi-a continuat luni „carnagiul” scăzând ratingul Fondului de Salvare European cu un punct de la AAA la AA+, confirmând în acest fel îngrijorările legate de capacitatea statelor europene de a oferi garanţii suficiente pentru finanţarea Fondului.
Decizia S&P fost criticată în termeni duri de comisarul pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, care nu s-a sfiit să denunţe agenţiile de rating drept „agenţi ai industriei financiare americane”, uitând că înainte de a reduce ratingul Franţei, S&P l-a redus mai întâi pe cel al SUA.
Chiar şi aşa, scăderea ratingului Franţei nu a făcut altceva decât să urmeze pieţele care stabiliseră de mai multă vreme randamente superioare la împrumuturile franceze în comparaţie cu cele germane. În plus, constata S&P, o piaţă a muncii rigidă afectează competitivitatea Franţei în comparaţie cu cea vecinului său german iar în actualul context politic din Franţa există puţine şanse ca această situaţie să se schimbe.
Ca urmare, degradarea Facilităţii de Stabilitate Financiară a Europei (EFSF) nu a făcut să urmărească retrogradările de vineri ale ţărilor care trebuie să garanteze Fondul şi în special a Franţei, cel de-al doilea garant în ordinea mărimii. Cu numai un singur garant cu rating tiplu-A – Germania – decizia S&P va avea cu siguranţă efecte asupra EFSF. Potrivit preşedintelui Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, „Fondul ar putea acord mai puţine împrumuturi sau ar putea încerca să atragă contribuţii suplimentare la susţinătorii rămaşi în categoria triplu-A. Altfel, ar putea să se confrunte cu o creştere a costurilor împrumuturilor”. Cu alte cuvinte, capacitatea Fondului de a face lucrul pe care a fost creat să îl facă – să acorde împrumuturi ieftine ţărilor în dificultate – ar putea fi afectată de retrogradarea S&P.
Cu toate acestea, reprezentanţii Fondului au dat asigurări că nu a fost afectată în nici un fel capacitatea actuală de împrumut de 440 miliarde euro. „EFSF are suficiente mijloace să îşi îndeplinească angajamentele sub actualele şi viitoarele potenţiale programe de ajustare până când Mecanismul European de Stabilitate va înlocui EFSF în iulie 2012”, a declarat Klaus Regling, preşedintele Fondului. EFSF are, deocamdată, suficienţi bani, dar, după cum titra ieri Telegraph, „marea bazooka” pe care au gândit-o liderii eurozonei zace acum bucăţi, într-un moment în care veştile proaste se acumulează.
Ochii pe Grecia
Astăzi ar trebui să se reia negocierile între guvernul elen şi creditorii privaţi ai Greciei după ce discuţiile au fost suspendate vinerea trecută. În principiu, liderii europeni ar dori ca partea pe Grecia o datorează ţărilor să rămână neschimbată şi ca povara reducerii datoriei Atenei să fie purtată în întregime de creditorii privaţi. Mai mult, liderii politici insistă ca reducerea de 50% convenită încă din luna octombrie pe care ar trebui să o opereze investitorii privaţi să fie făcută „pe bază voluntară”, pentru a se evita termenul „faliment”. Unde nu s-au putut înţelege a fost la nivelul ratelor dobânzilor, pe care Grecia le doreşte cât mai mici.
Dacă totul merge bine, vineri urmează să vină la Atena reprezentanţii troikai – FMI, UE, BCE – pentru a discuta al doilea pachet de salvare în valoare de 130 miliarde de euro, care ar trebui să intre în vigoare la începutul săptămânii viitoare. Or, fără un acord între creditori şi guvernul elen, întregul proces ar putea fi amânat până la punctul în care Grecia să declare faliment.
Confruntată cu un program de reforme extrem de dur, pe care grecii nu le doresc, iar guvernul tehnocrat al lui Luca Papademos nu are mandat să le aplice, Grecia ar putea lua în calcul varianta falimentului ca fiind mai puţin dezavantajoasă. Pentru zona euro va fi începutul sfârşitului.
