Premierul italian, Silvio Berlusconi, a cărui demisie apropiată a fost anunţată cu scopul de a evita ca Italia să fie înghiţită de criza datoriei şi să asigure pieţele, a declarat că nu va mai candida în cazul alegerilor anticipate.
Silvio Berlusconi, Il Cavaliere, va pleca cel mai probabil la finele lunii noiembrie, după ce Parlamentul va aproba o serie de măsuri bugetare şi economice promise UE la ultimul summit din 26 octombrie. Dar numeroşi analişti se tem că Italia va recădea în vechile metehne: discuţii nesfârşite pentru formarea unui guvern în timp ce zona euro este în plină furtună, cu pieţe din ce în ce mai îngrijorate. Neliniştit din cauza evoluţiei negative a taxelor, preşedintele Giorgio Napolitano a lansat ieri un apel „la o schimbare în comportamentul forţelor politice şi al instituţiilor”, la un compromis pentru „spargerea vechilor tabu-uri” pentru a ieşi dintr-o situaţie alarmantă. Criza datoriei acţionează ca un compresor politic în Europa şi afectează şefii de guverne, prinşi în cleşte între presiunea pieţelor şi impopularitatea politicilor de austeritate. Silvio Berlusconi a devenit victima cea mai celebră a crizei care zguduie zona euro. Ironia face că nu nenumăratele scandaluri de corupţie sau sexuale au fost cele care au provocat căderea anunţată a premierului italian de dreapta ci presiunile devenite insuportabile din partea pieţelor şi a altor state europene.
Experţii UE au şi început ieri la Roma misiunea de supraveghere a punerii în practică a angajamentelor bugetare şi reformelor pe care Bruxellesul le cere Italiei, ţară care de luni de zile este expusă speculaţiilor financiare. Italia continua ieri să panicheze pieţele în pofida anunţării demisiei lui Berlusconi şi UE va trebui să accelereze manvrele pentru a se dota cu instrumente suficiente pentru a putea veni în susţinerea celei de a treia economii ca mărime din zona euro, Problema economiei italiene este un caz mult mai important decât al Greciei. Ea reprezintă peste 20% din PIB-ul zonei euro, faţă de 2,5% al Greciei. Roma este apăsată de o datorie de 1.900 miliarde euro, de cinci ori mai mare decât a statului elen şi dacă Italia va fi silită să ceară un plan de salvare de amploare, pe modelul grec, capacitatea Fondului va risca să fie insuficient cu doar 250 miliarde euro disponibili în prezent din capacitatea de creditare iniţială de 440 miliarde. Pentru evitarea contagiunii în Italia, care ar îngenunchia moneda unică, se doreşte un guvern capabil să adopte reforme ambiţioase dar nepopulare.
Record de longevitate
Silvio Berlusconi urmează să părăsească funcţia de prim ministru şi după 16 ani de guvernare atipică, miliardarul de 75 de ani se poate lăuda că deţine recordul de longevitate în fruntea unui guvern italian în pofida unei politici care s-a apropiat adesea de show. În cursul unor summituri oficiale s-a ascuns după un tufiş şi i-a spus „cucu” cancelarului german, Angela Merkel şi s-a amuzat să-i pună coarne unui ministru spaniol în timpul unei „fotografii de familie”. A rămas proprietarul imperiului său economic compus din holdingul Fininvest care controlează numeroase societăţi, între care grupul Mediaset, în pofida riscului conflictului de interese cu gestionarea afacerilor ţării. Este primul premier italian care deţine un club de fotbal, AC Milan, în care a investit foarte mult pentru a-l duce în fruntea campionatului Italiei. Numele său va rămâne fără îndoială asociat cu „bunga-bunga”, nume dat unui joc erotic ce era practicat la seratele toride din vilele sale. Mai jenant este că Berlusconi a fost urmărit de justiţie pentru abuz de putere şi prostituţie de minore, pentru presupuse relaţii sexuale cu o marocană supranumită „Ruby, hoaţa de inimi”, minoră în momentul faptelor. El ar urma să compară la audieri în trei procese care i-au fost intentate şi care sunt în curs.
Intrat în triumf în politică în urmă cu 17 ani, fenomenul Silvio Berlusconi, care încarna succesul, puterea şi banii, nu mai entuziasmează italienii, victime ale crizei şi demonilor premierului. Populismul lui Berlusconi era bazat pe spectacol şi promisiuni de bunăstare dar popularitatea lui a căzut în ultimele zile la 22%, în timp ce Italia era arătată cu degetul de partenerii internaţionali din cauza lipsei de credibilitate. Statutl lui de super-puternic, înconjurat mereu de femei frumoase, a trecut la cel de biet om bogat care plăteşte prostituate, arată sociologul Antimo Farro.
Ciudat este că ieri nici un ziar italian nu scria despre „sfârşitul domniei” nici despre „căderea” lui Berlusconi care deţine recordul de longevitate în fruntea unui guvern italian de după război.
Gafe, sex şi bani
Self-man miliardar, gafeur inveterat şi amator de femei frumoase, Silvio Berlusconi a fost iniţial vânzător de aspiratoare, cântăreţ şi animator în cluburi de noapte. Recent, el şi-a dezvăluit peripeţiile amoroase într-o serie de cântece puse în vânzare în peninsulă şi s-a confesat compatrioţilor că a recurs la liftinguri faciale. Iar derapajele sale lingvistice şi gafele sunt nenumărate.
În noiembrie 2008, în vizită oficială la Moscova, verlusconi l-a calificat pe Barack Obama, primul preşedinte de culoare în SUA, „tânăr, frumos şi chiar bronzat”. În aprilie 2009, el sfătuia un supravieţuitor al cutremurului violent din Aquila, adăpostit provizoriu într-un cort, să ia totul „ca pe un week-end în camping”. În februarie 2011, el declara că „nu vrea să-l deranjeze” pe fostul său aliat, Muammar Ghadafi, care reprima sângeros primele mişcări contestatare din Libia.
Multă vreme, ieşirile sale de un gust îndoielnic – este dificil să lupţi contra violului „pentru sunt prea multe italience frumoase” – apetitul pentru fete foarte tinere – nu i-au afectat popularitatea dar nu mai făceau italienii să râdă.
Topul gafelor
La începutul lunii, Il Cavaliere relativiza problemele economice ale ţării sale şi respingea criticile membrilor G20 care acuzau Italia că apasă greu în balanţa crizei economice. „Italia este o ţară prosperă. Constatăm că restaurantele sunt pline, consumul nu a scăzut, avioanele spre Italia sunt pline, zonele de vacanţă sunt luate cu asalt în week-enduri”.
În septembrie 2001, câteva zile după atentatele din New York, afla în vizită la berlin, noul preşedinte al Consiliului italian afirma „superioritatea sistemului valorilor occidentale faţă de islam”. Liga Arabă i-a cerut să se scuze.
În 2009, Berlusconi explica lumii că răspunsul său la criza mondială este diferit de cel al preşedintelui american din cauză că este „mai palid pentru că de multă vreme nu am timp să fac băi de soare”. Acelaşi gen de cuvint şi pentru cuplul prezidenţial american. „Care este numele lui? Un tip bronzat. Ah, Barack Obama. Nu o să credeţi dar fac plajă împreună pentru că şi soţia lui este bronzată”.
Afectat de scandaluri sexuale, Berlusconi se lamenta de obligaţiunile sale politice faţă de Gordon Brown, Nicolas Sarkozy şi Angela Merkel, obligaţiuni care îi perturbă „viaţa socială”. „Noaptea trecută era un şir de fete în faţa camerei mele. Erau 11 dar nu am ales decât opt pentru că nu puteam face mai mult”.
În 2006, Berlusconi a atacat China. „Citiţi cartea neagră a comunismului şi veţi descoperi că, în China lui Mao ei nu mâncau copiii ci îi găteau pentru a fertiliza câmpurile”.
În campaniile pentru municipale, Berlusconi declara că dacă ar fi fost roman ar fi votat pentru candidatul partidului neofascist.
În 2003, el s-a legat de un eurodeputat german care se revoltase faţă de prezenţa lui în hemiciclu. Berlusconi a ripostat comparându-l pe Martin Schultz cu un gardian de lagăr de concentrare.
Criticat din cauza unei presupuee relaţii cu Ruby, o tânără minoră, premierul italian a declarat că este „mai bine să fi nebun după fete tinere decât să fi gay”.
Ascensiunea
Născut la 29 septembrie 1936 într-o familie a micii burghezii milaneze, Berlusconi a moştenit de la tatăl său, salariat de bancă, un acut simţ al afacerilor pe care l-a demonstrat din adolescenţă, dând bani colegilor de clasă. Inteligent şi imaginativ, avea un complex de superioritate. În 1961 îşi ia licenţa în Drept, împrumută bani de la banca tatălui său şi fondează „Şantierele milaneze reunite”. Ascensiunea irezistibilă a început plecând din afaceri imobiliare iar originea averii sale a rămas incertă. Holdingul familial Fininvest cuprinde numeroase societăţi, din care trei canale tv, casa de editură Mondatori şi clubul AC Milan şi i-a permisă să ocupe zece ani primul loc în rândul marilor averi din Italia. În 1994 se lansează în politică şi fondează Forza Italia, partid format esenţial din cedre din Fininvest.
Aliat cu Mişcarea socială italiană a lui Gianfranco Fini – percepută ca neofascistă – şi cu populiştii din Liga Nord a lui Umberto Bossi, el câştigă alegerile din aprilie acelaşi an. Lăsat de aliaţi, guvernul său cade după şapte luni. În 2001 recucereşte postul de şef al guvernului pe care l-a ocupat până în 2006. Uzat de cinci de putere, s-a bătut la legislative cu rivalul său de stânga, Romano prodi care s-a arătat incapabil să păstreze coaliţia unită şi i-a permis lui Berlusconi o revanşă zdrobitoare după doi ani, în 2008 şi un al treilea mandat ca premier.
