Bulgaria a înregistrat anul trecut un deficit bugetar de 3,9% din PIB, reprezentând 2,8 miliarde de leva (1,4 miliarde euro), sub estimarea de 4,8% din PIB, potrivit datelor preliminare publicate miercuri de Ministerul Finanţelor, transmite Novinite, potrivit Mediafax.
Guvernul anticipa în iunie un deficit de 4,8% din PIB, respectiv 3,69 miliarde de leva (1,84 miliarde euro). Chiar dacă datele sunt peste aşteptări, Bulgaria nu a reuşit să menţină deficitul sub pragul de 3% prevăzut în Pactul de Stabilitate şi Creştere al Uniunii Europene. În primele 11 luni, veniturile statului s-au ridicat la 21,35 miliarde de leva (10,67 miliarde euro), reprezentând 87% din nivelul anticipat pe ansamblul anului.