Comisia Europeană ar putea declanşa procedura de infringement împotriva Franţei, acuzată că a încălcat dreptul european în cazul repatrierii romilor români şi bulgari.
„Este o situaţie pe care credeam că Europa nu o va mai întâlni după al doilea război mondial. Nici un stat membru nu se poate aştepta la tratament special, mai ales când sunt în joc valorile fundamentale şi legea europeană”, a declarat comisarul pentru Justiţie, Viviane Reding, adăugând că atitudinea Guvernului de la Paris este „o ruşine!”. Oficialul CE s-a arătat indignat că miniştrii francezi Eric Besson şi Pierre Lellouche au dat asigurări că în Franţa nu este vizat vreun grup etnic, afirmaţii contrazise însă de circulara Ministerului francez de Interne publicată la sfârşitul săptămânii trecute de presa franceză. Potrivit circularei, un director de cabinet din Ministerul francez de Interne ar fi cerut prefecţilor să lanseze „un demers sistematic pentru demolarea taberelor ilegale, având prioritate cele ale romilor”.
O decizie în privinţa declanşării procedurii de infringement ar putea fi luată în două săptămâni. Este vorba de un prim avertisment înainte de a cere Curţii de Justiţie de la Luxembourg aplicarea de sancţiuni. Comisarul Viviane Reding spune că sunt vizate două încălcări comise de Franţa. Prima ar consta în nerespectarea prevederilor directivei privind libera circulaţie a cetăţenilor europeni. Iar a doua s-ar putea referi la caracterul „discriminatoriu” al măsurilor decise de autorităţile franceze.
Ministerul francez de Externe a reacţionat la decizia CE declarând că Franţa este „uimită” de afirmaţiile comisarului pentru Justiţie. „Nu credem că prin astfel de declaraţii se poate îmbunătăţi soarta şi situaţia romilor”, a mai arătat Ministerul francez de Externe. Ministrul francez al Imigraţiei, Eric Besson, a precizat însă că va continua desfiinţarea taberelor ilegale de pe teritoriul ţării, dar că „Franţa nu a pronunţat nici o decizie de repatriere, voluntară sau forţată, pe bază etnică”. Chiar ieri era programată, de autorităţile franceze, repatrierea a 69 de romi, dintre care 12 copii, îmbarcarea fiind prevăzută pe aeroportul din Marsilia.
Ministerul Român de Externe nu consideră necesar să exprime un nou punct de vedere faţă de cel făcut public la Bucureşti, săptămâna trecută, de ministrul Teodor Baconski, în prezenţa ministrului francez al Imigraţiei, Eric Besson. În ciuda criticilor exprimate printr-o rezoluţie politică a Parlamentului European, ministrul român a insistat asupra relaţiei privilegiate cu Franţa, „pecetluită printr-un parteneriat strategic”. Potrivit declaraţiei comune, cele două părţi fac „tot posibilul pentru integrarea resortisanţilor săi, cu respectarea libertăţii de circulaţie şi de rezidenţă, aşa cum este reglementată de dreptul european”.
Fostul ministru de Externe Teodor Meleşcanu (PNL) consideră că „este nevoie ca România să adopte o poziţie de principiu, nu împotriva Franţei, ci o poziţie de principiu pentru ca lucrurile să reintre în normal, pentru că nu este vorba numai de romii din România, ci de populaţiile nomade în general”.„Declanşarea procedurii de infringement se susţine”, a adăugat Meleşcanu pentru România liberă.