Negocierile asupra viitorului exerciţiu bugetar s-au încheiat vineri cu un eşec, statele membre nereuşind să cadă de acord asupra alocărilor şi reducerilor din viitorul buget al UE. Strategia de negociere a preşedintelui Traian Băsescu s-a axat pe îmbunătăţirea condiţiilor de accesare a sumelor alocate României şi mai puţin pe maximizarea acestora, o abordare aflată în contradicţie cu punctul de vedere al premierului Victor Ponta.
Surse europene, negocierile s-au încheiat în momentul în care Angela Merkel s-a alăturat premierului britanic, David Cameron în susţinerea unui buget „de austeritate” împotriva poziţiei apărate de preşedintele Franţei, François Hollande, care solicita o creştere a bugetului comunitar. Atât liderul socialiştilor din Parlamentul European, Hannes Swoboda, cât şi cel liberal, Guy Verhofstadt, l-au acuzat pe Cameron pentru eşecul negocierilor, dar de această dată David Cameron nu a fost singur, ci s-a bucurat de suportul altor state contributoare, precum Olanda, Suedia, Finlanda şi Austria. De partea lui Hollande s-au aflat Italia şi Spania, dar, în cele din urmă, balanţa a fost înclinată de Germania, cel mai mare contributor la bugetul european, înspre reducerea cheltuielilor.
Disputa a fost tranşată între reprezentanţii statelor mari – statele din estul Europei, inclusiv Polonia, fiind ignorate în ultimele runde de negocieri, au declarat surse apropiate negocierilor – în favoarea ţărilor din nordul Europei şi în dauna celor din sud, a căror poziţie a fost slăbită de problemele economice prin care trec. În aceste condiţii, o strategie de negociere inflexibilă, care să fi pus accentul pe maximizarea sumelor alocate, cum a fost cea susţinută de Guvernul Ponta cu binecuvântarea Parlamentului, ar fi fost, în mod evident, perdantă. Bugetul a fost redus cu 100 de miliarde şi acest lucru nu mai este negociabil.
Ce a obţinut şi ce nu a obţinut Traian Băsescu
Fără a ţine seama de „mandatul” Guvernului, Traian Băsescu a concentrat negocierile pe îmbunătăţirea condiţiilor de accesare a fondurilor europene. Mai întâi, România a reuşit să elimine, potrivit declaraţiei lui Băsescu de vineri seară, infamantul paragraf 45 care singulariza România prin „legarea” sumelor acordate de rata de absorbţie din exerciţiul financiar precedent. În al doilea rând, negociatorii români au reuşit să obţină un procent de 85% cofinanţare faţă de 75% cât era prevăzut, cu posibilitatea ca, în cazul unui nou acord cu FMI şi Comisia Europeană, să ajungă la 95%, ceea ce elimina presiunile pe bugetul naţional. În al treilea rând cota de prefinanţare a proiectelor a crescut de la 2% la 4%, dar preşedintele a susţinut că speră să ajungă la 7% până la viitorul summit, care va avea loc în ianuarie sau februarie. Dacă luăm în considerare că în prezent procentul este de 9%, se poate spune că la acest capitol Băsescu a evitat mai degrabă un eşec total, decât că ar fi înregistrat un succes. În al patrulea rând s-a menţinut eligibilitatea TVA-ului, ceea ce ar trebui, teoretic, să ajute atât companiile, cât şi statul. În sfârşit s-a obţinut şi o sumă fermă, o creştere cu 5 miliarde euro a plăţilor directe în agricultură, ceea ce ar aduce subvenţia la 190-200 euro la hectar până în 2020. Şi aici însă România a trebuit să accepte o perioadă de şase ani în loc de patru până la egalizarea plafoanelor de subvenţii cu statele din Vest.
Cel mai mare minus rămâne însă faptul că nici România nici alţii nu s-au întors acasă cu o sumă fermă pentru că rămân în continuare de tăiat 30 de miliarde. David Cameron a propus o tăiere drastică a sumelor alocate Comisiei Europene, care în propunerea de buget erau neatinse. Mai puţini bani pentru birocraţia de la Bruxelles înseamnă mai mulţi pentru fondurile destinate coeziunii aşa că Ponta ar putea fi nevoit să facă ceea ce nici prin cap nu i-ar fi trecut: să se alieze cu conservatorii britanici şi germani împotriva socialiştilor pentru a obţine o înţelegere bună pentru România.
