3.8 C
București
joi, 16 ianuarie 2025
AcasăSpecialBaconschi: România nu ia în calcul decuplarea de Bulgaria pentru aderarea la...

Baconschi: România nu ia în calcul decuplarea de Bulgaria pentru aderarea la spaţiul Schengen

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, marţi, că România şi Bulgaria sunt cuplate în procesul de aderare la Spaţiul Schengen şi că, în acest moment, Bucureştiul nu ia în calcul o eventuală separare, potrivit agenţiei Mediafax.

„După cum ştiţi, cele două state (România şi Bulgaria – n.r.) sunt cuplate în acest proces, nu luăm, deocamdată, în calcul nicio altă ipoteză”, a spus Baconschi, întrebat dacă se ia în calcul o eventuală separare de Bulgaria în ceea ce priveşte aderarea la Spaţiul Schengen, în contextul în care, potrivit unor informaţii, raportul de evaluare al României este bun, pe când cel al Bulgariei arată că această ţară nu este pregătită tehnic.

„Peste trei zile, experţii grupului Sch-Eval (Grupul de Evaluare Schengen) vor prezenta în Consiliu ultimul raport de evaluare pentru infrastructură şi aquis-ul Schengen în România şi Bulgaria, aşteptăm oficial conţinutul acestui raport. În cazul în care rumorile despre care vorbiţi se confirmă cu privire la Bulgaria, îmi exprim speranţa că partenerii bulgari vor reuşi într-un timp foarte scurt să-şi pună la punct infrastructura tehnică, astfel încât, la o reevaluare finală, să îndeplinească toate condiţiile”, a explicat el.

Baconschi a mai apreciat că este necesară cooperarea României şi a Bulgariei cu Ungaria pe perioada preşedinţiei ungare a UE.

„Cooperarea dintre România şi Bulgaria cu Ungaria pe perioada preşedinţiei semestriale este o necesitate care ţine de tot ce a spus şi domnul ambasador, apropo de unitatea europeană, de sentimentul solidarităţii şi de ambiţia legitimă a statelor care au intrat mai recent în UE de a nu mai fi tratate ca nou veniţi, care prin simplul fapt că sunt nou veniţi ar avea un alt statut”, a comentat Baconschi.

Cele mai citite

ANAF explică: Cine are dreptul la asigurare medicală gratuită în România

Actualizarea legislativă vizează clarificarea statutului de asigurat, pentru anumite categorii vulnerabile Modificările aduse Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și Codului fiscal definesc...

Rusia va pune condiții dure la negocierile cu Trump. Ucraina să nu adere niciodată la NATO

Rusia va cere Ucrainei să devină un stat neutru, cu o armată limitată, și să nu adere niciodată la NATO. Aceasta ar fi condiția...

ANAF explică: Cine are dreptul la asigurare medicală gratuită în România

Actualizarea legislativă vizează clarificarea statutului de asigurat, pentru anumite categorii vulnerabile Modificările aduse Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și Codului fiscal definesc...
Ultima oră
Pe aceeași temă