Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, şi omologul său moldovean, Iurie Leancă, au fost întâmpinaţi, vineri, la inaugurarea Consulatului român de la Bălţi, cu pâine, sare şi vin moldovenesc, relatează Pro Tv Chişinău, citat de Mediafax.
Consulatul român de la Bălţi a fost inaugurat la ora 11.30, când a fost tăiată şi panglica, în prezenţa miniştrilor de Externe ai României şi R. Moldova, precum şi a reprezentanţilor autorităţilor locale, mediului de afaceri şi presei.
După tăierea panglicii, şeful diplomaţiei române, Teodor Baconschi, a vorbit despre importanţa deschiderii acestei reprezentanţe diplomatice pe teritoriul R. Moldova.
„O promisiune îndeplinită este mai grăitoare decât o mie de discursuri. Ne aflăm într-o astfel de situaţie în care încrederea între noi creşte, în care demonstrăm cât de fructuoasă poate fi în relaţia de zi cu zi colaborarea cu adevărat sinceră dintre Guvernul României şi cel al Republicii Moldova, în care demonstrăm cât de bună răsfrângere asupra vieţii cetăţenilor poate avea înţelegerea dintre Bucureşti şi Chişinău”, a declarat ministrul Baconschi, după tăierea panglicii de inaugurare.
El a arătat că şi-ar dori pentru toţi locuitorii oraşului Bălţi ca acest consulat să devină un reper de europenitate, un loc de întâlnire, de dialog, de deschidere şi de tot mai intensă aspiraţie europeană.
Baconschi şi-a exprimat, de asemenea, convingerea că momentul inaugurării consulatului marchează intrarea într-o nouă etapă istorică.
„Toate premisele sunt reunite pentru ca atât acest consulat, cât şi cel de la Cahul, să fie pietre de hotar într-o nouă etapă a relaţiei bilaterale (…). Acest moment va fi germenele fertil al unei noi etape istorice, pentru că numai în Uniunea Europeană ne putem regăsi şi îmbrăţişa cu adevărat”, a subliniat ministrul Baconschi.
La rândul său, ministrul modovean de Externe, Iurie Leancă, a vorbit despre semnificaţia inaugurării Consulatului român de la Bălţi, mai ales pentru cetăţenii din Republica Moldova.
„Acesta este un moment definitoriu pentru relaţiile dintre Bucureşti şi Chişinău, un eveniment care demonstrează cu pregnanţă că, din momentul în care la Chişinău a fost instalat noul Guvern, relaţiile dintre R. Moldova şi România şi-au reluat cursul firesc, bazat pe valori europene, relaţii pragmatice, interes comun şi pe cel al intereselor cetăţenilor din R. Moldova şi din România”, a spus ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.
El a apreciat că cele două consulate vor permite ca cetăţenii să nu se mai deplaseze la distanţe lungi şi să nu mai stea la cozi.
„Sunt încrezător că acest consulat şi serviciile pe care le pune la dispoziţie, prin profesionalismul angajaţilor, va crea cele mai bune condiţii pentru cetăţenii din R. Moldova”, a spus şeful diplomaţiei din Republica Moldova.
Iurie Leancă a ţinut să precizeze, totodată, că, în curând, se vor deschide şi două consulate moldoveneşti în România, unul la Iaşi, iar celălalt la Ungheni.
Potrivit Pro Tv Chişinău, primarul oraşului Bălţi, Vasile Panciuc, care a candidat pe listele comuniştilor, a declarat că are deja viza românească.
Întrebat dacă va solicita cetăţenie română, primarul a răspuns: „Doamne, fereşte!”.
Consulatul General al României la Bălţi va avea drept circumscripţie consulară oraşul Bălţi şi raioanele Rîbniţa, Briceni, Rîşcani, Glodeni, Sîngerei, Donduşeni, Soroca, Drochia, Teleneşti, Edineţ, Camenca, Făleşti, Ocniţa, Floreşti, Rezina, Şoldăneşti. Consulul general al misiunii României la Bălţi este Nicanor Dumitru Teculescu.
Consulatul General al României la Cahul va avea competenţă consulară în raioanele Basarabeasca, Cantemir, Cahul, Cimişlia, Leova, Taraclia, Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia. Consulul general al misiunii României la Cahul este Genţiana Şerbu.
Decizia înfiinţării celor două oficii consulare vine ca urmare a creşterii constante, din ultima perioadă, a solicitărilor de servicii consulare pe lângă Ambasada României la Chişinău. Astfel, amplasarea geografică a celor două consulate generale completează zonele acoperite de secţia consulară de la Chişinău, asigurând astfel o prezenţă consulară echilibrată, cu avantaje pentru solicitanţii de servicii consulare, inclusiv prin scurtarea termenelor de soluţionare a cererilor.