Doi tineri membri ai partidului neonazist Zorii Aurii au fost ucişi vineri seară în faţa unuia din sediile partidului din Atena, iar un al treilea a fost rănit când un bărbat aflat pe motocicletă a deschis focul asupra grupului în care se aflau victimele. Asasinatul are loc la aproape o lună şi jumătate de la asasinarea, de către un membru al Zorilor Aurii a rapper-ului Pavlos Fyssas. Războiul sângeros dintre extremiştii greci readuce violenţa politică pe străzile Europei.
Cu numai un deceniu în urmă, într-un celebru eseu al lui Robert Kagan publicat în 2002, americanii erau descrişi ca fiind de pe Marte, iar europenii de pe Venus, că primii trăiesc într-o lume violentă unde tot ceea ce contează este Forţa, pe când cei din urmă şi-au creat un paradis postmodern caracterizat prin cooperare paşnică şi consens. La 11 ani de la publicarea acelui eseu şi după o criză economică gravă care a zdruncinat fundamentele consensului continental, Europa arată cu totul diferit de paradisul descris de Kagan. Peste tot apar formaţiuni populiste anti-Sistem, care câştigă tot mai multă influenţă politică. Naţionalismul şi aversiunea faţă de imigranţi este în creştere iar cele mai radicale expresii ale acestui populism devin din ce în ce mai agresive şi violente, din Franţa până în Ungaria. Sub asediu sunt ordinea liberală, democratică şi capitalismul, privite ca principalele responsabile de criza economică. Şi nicăieri nu este această revoltă mai absurdă şi mai dramatică decât în Grecia.
Ultimele alegeri au adus ascensiunea a două partide anti-Sistem, extrema stângă Syriza şi partidul fascizant Zorii Aurii şi a fost nevoie de o alianţă dreapta-stânga pentru a preveni ca vreunul din aceste două partide să ajungă în guvern şi pentru a continua programul de reforme dureroase care să scoată Grecia din criză. Continuarea politicilor de austeritate a alimentat însă în continuare resentimentele şi frustrările populare şi, o dată cu ele, extremismul politic.
Asasinarea unui rapper
Zorii Aurii, care, ca orice copie a nazismului, preţuieşte uniformele şi marşurile, a fost acuzat de numeroase violenţe şi chiar de uciderea unor imigranţi, dar niciodată de asasinarea unui grec. Asta până pe 18 septembrie, când un membru al Zorilor Aurii l-a înjunghiat în inimă pe rapper-ul Pavlos Fyssas pe străzile din Pireu. Crima a declanşat un val de proteste, liderii partidului au fost arestaţi şi puşi sub acuzare pentru organizarea unei grupări criminale iar guvernul a suspendat fondurile de stat alocate partidelor parlamentare – Zorii Aurii au 18 parlamentari – şi au declanşat o anchetă largă împotriva acţiunilor acestui partid.
Fyssas a atacat în cântecele sale ascensiunea fascismului în Grecia şi intoleranţa xenofobă în creştere şi a atras în acest fel aversiunea Zorilor Aurii. Dar această explicaţie simplă a asasinatului nu este suficientă pentru stânga radicală, care a văzut în asasinarea lui Fyssas o conspiraţie capitalistă.
„Braţul înarmat al armatorilor“
Săptămâna trecută, cotidianul de stânga francez Liberation a publicat un material amplu privind asasinarea lui Fyssas în care preia una din cele mai vechi şi mai insidioase acuzaţii aduse de stânga, radicală sau moderată, capitalismului – anume că s-ar afla în cârdăşie, ar susţine şi ar participa la o conspiraţie împotriva poporului împreună cu „extrema dreaptă” – şi care este foarte populară astăzi în Grecia. În articolul amintit, care preia multe informaţii apărute déjà în presa elenă, se sugerează că Fyssas a fost asasinat ca parte a războiului dus de Zorii Aurii pentru a cuceri cartierele muncitoreşti din Pireu, numite Zona. Zona, recunoaşte autoarea articolului este „ultimul bastion roşu” într-o regiune în care „extrema dreaptă” câştigă teren, şi prin „bastion roşu” se înţelege că aceste cartiere ale muncitorilor portuari sunt ultima redută a sindicatelor asociate direct cu Partidul Comunist (KKE), care refuză sistematic să accepte măsurile de austeritate.
Comuniştii îi acuză pe cei de la Zorii Aurii că au votat în parlament pentru reduceri bugetare, concedieri ale funcţionarilor de stat şi privatizări, ceea ce îi face, de fapt, parte a conspiraţiei Sistemului, în pofida retoricii lor anti-Sistem. Liberation merge chiar mai departe şi acuză Zorii Aurii că sunt „braţul înarmat al armatorilor”, armatorul fiind, în Pireu, figura arhetipală a capitalistului şi duşmanului de clasă. Proba acestei alianţe deloc sfinte ar fi faptul că, în cursul unei percheziţii, poliţia ar fi găsit un soi de altar bizar închinat lui Hitler, în casa unuia dintre armatorii greci. În orice caz, a îndrepta ura populaţiei către antreprenori, bogaţi şi capitalism pentru a culege roadele politice ale austerităţii nu face decât să escaladeze şi să amplifice tensiunile sociale. Ceea ce, inevitabil, s-a întâmplat.
Zonă de război revoluţionară
Vineri seară, la câteva zile de la apariţia articolului din Liberation, un motociclist a deschis focul asupra unui grup de simpatizanţi ai Zorilor Aurii strânşi în faţa sediului partidului. Atacatorul a început să tragă de la 15 metri distanţă şi nu s-a oprit decât la câţiva centimetri, când şi-a golit încărcătorul în corpul victimelor pentru a se asigura că sunt morţi. Doi tineri de nici 30 de ani au murit, iar al treilea se află în stare critică la spital. Asasinatul a fost revendicat de o grupare de extremă stângă, Secta Revoluţionarilor, care a devenit cunoscută după ce, în 2009 a ucis un poliţist, iar în 2010, când a asasinat un celebru jurnalist de investigaţii, Sokratis Giolas. Secta a emis chiar şi o declaraţie de război în care a ameninţat că va transforma Grecia într-o „zonă de război a proceselor revoluţionare, cu incendieri, sabotaje, demonstraţii violente şi asasinate”. „Ne aflăm în stare de război cu democraţia voastră”, declara grupul.
Clasa politică elenă – chiar şi cei de la Syriza – au condamnat asasinatul drept un atac la adresa democraţiei şi au cerut să se pună capăt spiralei violenţei. Guvernul a promis că nu va tolera escaladarea, dar cutia Pandorei a fost deschisă. Ca şi în alte vremuri, extrema stângă le-a oferit celor de la Zorii Aurii un cuplu de martiri care vor justifica, în ochii lor, orice acţiune de răzbunare. Grecia se transformă, aşa cum doresc revoluţionarii, în câmp de luptă.
Dar chemări la revoluţie şi chiar la violenţă nu se aud numai din Grecia, ci din toate colţurile Europei, inclusiv din România. După două decenii de „paradis postmodern”, Europa se trezeşte mai antiliberală şi mai violentă decât îi plăcea să creadă despre ea însăşi că este.
