Circa 300 de studenţi mureşeni au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva „segregării etnice dintre români şi maghiari”. Tensiunile legate de limba de studiu de la Universitatea de Medicină din Târgu-Mureş au avut ecouri şi în Parlament.
Tensiunile interetnice răbufnesc din nou la Târgu-Mureş. De data aceasta, miza este înfiinţarea unei linii autonome de studiu în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie. Împotriva acestei iniţiative, circa 300 de studenţi au ieşit ieri în stradă şi au mărşăluit prin centrul Târgu-Mureşului şi până la sediul Universităţii, din zona Clinicilor. Mai mult, tensiunile s-au mutat şi în Parlament. Doi dintre parlamentarii importanţi ai UDMR, senatorul Andras Fekete şi deputatul Levente Mate, care este şi preşedinte al UDMR Cluj, au anunţat că parlamentarii maghiari nu vor mai participa la şedinţele din plen ale celor două Camere, până când nu va exista o decizie legată de linia autonomă de studiu în limba maghiară de la universitatea mureşeană.
Reprezentanţii UDMR spun că nu este vorba de un protest parlamentar, dar vor să arate „că fără UDMR nu se poate guverna”. Într-adevăr, coaliţia de guvernare nu mai dispune de majoritate fără voturile reprezentanţilor UDMR, iar şedinţele de plen din Senat nu mai pot fi ţinute dacă lipsesc senatorii de origine maghiară, în condiţiile în care Opoziţia boicotează deja lucrările Parlamentului. Însă Opoziţia ar putea reveni în băncile parlamentare tocmai datorită scandalului de la Târgu-Mureş, de data aceasta cu scopul de a obţine căderea Guvernului. „Intenţionăm să depunem o moţiune de cenzură dacă va fi creată o facultate în limba maghiară la Târgu-Mureş”, a spus fostul ministru PNL al Educaţiei, Cristian Adomniţei. El i-a mai cerut demisia ministrului Educaţiei, Cătălin Baba, pe care îl acuză de faptul că politicul ar încălca autonomia universitară.
Pe de altă parte, vicepremierul UDMR, Marko Bela, a ameninţat cu demisia din Guvern, dacă revendicările maghiarilor nu vor fi satisfăcute. În tot acest context tensionat, preşedintele UDMR, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Hunor Kelemen, a declarat că problema liniei de studiu în limba maghiară de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş va fi pusă pe agenda Guvernului chiar în şedinţa de azi. La rândul său, preşedintele PDL, fostul premier Emil Boc, a declarat că susţine rezolvarea problemei de la Târgu-Mureş „cu respectarea prevederilor Legii Educaţiei Naţionale şi cu respectarea principiului multiculturalismului”. Din punct de vedere tehnic, înfiinţarea unei noi universităţi poate avea loc doar prin intermediul unei legi votate de Parlament, pe când crearea unei facultăţi poate fi decisă printr-o hotărâre de Guvern.
Români versus maghiari
Însă majoritatea cadrelor didactice şi a studenţilor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie, formată din etnici români, refuză propunerea maghiarilor. Preşedintele Ligii Studenţilor din Universitatea de Medicină şi Farmacie, Nucu Marica, a declarat că „UMF este oferită drept troc pentru zece voturi în Guvern”. De asemenea, preşedintele Ligii Studenţilor din Târgu-Mureş, organizaţie care include şi alte asociaţii studenţeşti, Dan Zolog, a declarat că, în acest caz, ar fi încălcată autonomia universitară. La rândul ei, conducerea universităţii a adoptat o Cartă universitară care ar exclude crearea unei linii maghiare, însă ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, consideră că această Cartă este ilegală. El a avertizat că universitatea mureşeană ar putea rămâne fără finanţare de la bugetul de stat, dacă nu respectă Legea Educaţiei. Drept răspuns, conducerea universităţii mureşene a cerut instanţei de contencios administrativ să constate validitatea Cartei. Înfiinţarea unei linii de studiu în limba maghiară nu ar presupune, însă, sciziunea universităţii, ci doar drepturi lărgite pentru cadrele didactice maghiare. Maghiarii ardeleni dispun de linii proprii de studiu şi la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, dar şi la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş. La Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş există învăţământ în limba maghiară, dar cadrele didactice maghiare nu sunt organizate într-o linie proprie de studiu.