3.8 C
București
joi, 16 ianuarie 2025
AcasăSpecialGrevă japoneză în universităţi, luni. Vezi de ce protestează studenţii

Grevă japoneză în universităţi, luni. Vezi de ce protestează studenţii

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) începe, de luni, acţiuni de protest în toate centrele universitare, la care sunt aşteptaţi să participe aproximativ 25.000 de studenţi, potrivit Agerpres

„Studenţii au o reprezentare sub 5% în majoritatea universităţilor din România în ceea ce priveşte modalitatea de desemnare a rectorilor, deşi studenţii sunt în proporţie de 90% parte a mediului universitar”, a spus Daniela Alexe, preşedintele ANOSR.

Ea a acuzat faptul că Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului tratează ca partener ANOSR „doar când are interes”.

În acest context, luni va începe în toate centrele universitare o grevă japoneză, marţi – studenţii vor scoate cearşafurile pe geamurile şi balcoanele căminelor în semn de protest, miercuri – vor pune cearşafuri pe universităţi, cămine sau cantine cu mesajul „Vrem 25%. Drepturile studenţilor nu sunt negociabile”, iar joi organizaţiile ANOSR vor trimite către MECTS câte un pachet cu alimente, asemenea celor primite de studenţi de la părinţii lor.

Liderul ANOSR a precizat că, începând de luni, 7 martie, aproximativ 500 de studenţi vor protesta în faţa MECTS pe termen nedeterminat. „Aşteptăm o invitaţie la dialog din partea MECTS”, a spus Alexe, menţionând că Alianţa a cerut sprijin internaţional şi de la celelalte organizaţii studenţeşti care fac parte din Uniunea Europeană a Studenţilor.

Cele mai citite

CFR Călători se înnoiește cu 12 trenuri electrice de la Alstom, pentru rute importante

CFR Călători își extinde flota cu 12 rame electrice Alstom Coradia Stream, parte dintr-un lot de 37 de trenuri, anunță Autoritatea pentru Reforma Feroviară,...

Cum ar trebui să răspundă democrațiile liberale într-o lume Trumpiană?

Un nou sondaj global de opinie aduce lecții importante pentru Europa, în special. Când președintele SUA, Donald Trump, își fixează privirea asupra Groenlandei, Panama sau...

Hoțul care a furat trei picioare amputate de la spitalul Cantacuzino a fost prins de polițiști

Individul care a sustras, săptămâna trecută, trei picioare amputate dintr-o ladă frigorifică cu deșeuri medicale a spitalului Cantacuzino din București a fost prins, transmite...
Ultima oră
Pe aceeași temă