13 C
București
duminică, 15 septembrie 2024
AcasăSpecialDezbatere: Copii cu autism în şcolile de masă

Dezbatere: Copii cu autism în şcolile de masă

Mai mulţi copii cu autism au socializat prin jocuri şi activităţi interactive cu elevii din două şcoli din Bucureşti, în cadrul unui eveniment organizat săptămâna aceasta de către Fundaţia Romanian Angel Appeal şi partenerii săi.

Evenimentul organizat în şcolile nr. 19 – Tudor Arghezi şi nr. 5 – Corneliu M. Popescu din Capitală, a avut drept obiectiv înlăturarea miturilor legate de copiii cu autism şi demonstrarea faptului că, în ciuda diferenţelor, copiii tipici şi copiii cu autism pot fi prieteni şi pot evolua împreună. Primul pas în acest proces este deschiderea societăţii către acceptarea diversităţii şi, de asemenea, aplecarea către nevoile de afecţiune, înţelegere şi dezvoltare ale copiilor cu autism, cu răbdare şi perseverenţă.

În cadrul evenimentului, reprezentanţii Fundaţiei Romanian Angel Appeal le-au vorbit copiilor, prin joc, despre acceptarea diferenţelor şi despre prietenie, iar învăţătorii au primit noţiuni elementare privind tulburările din spectrul autist.

„Ne propunem, prin acţiunile noastre, să sensibilizăm cadrele didactice şi părinţii copiilor tipici. Pornim de la premisa că acceptarea diversităţii este primul pas în integrarea şcolară a copiilor cu autism. Există exemple numeroase de copii cu autism care finalizează cu succes un parcurs şcolar de 12 clase. Numărul grădiniţelor şi şcolilor care acceptă şi integrează copii cu TSA ar putea creşte constant dacă educatorii şi profesorii ar beneficia de informaţie şi pregătire pentru lucrul cu persoane speciale” a declarat Adelaide Katerine Tarpan, reprezentantul Fundaţiei Romanian Angel Appeal.

Evenimentul este prima acţiune desfăşurată în şcoli, în cadrul campaniei « Oferă-mi o şansă ! » ce îşi propune sensibilizarea publicului larg şi a cadrelor didactice cu privire la importanţa integrării şcolare şi sociale a persoanelor cu autism. Campania face parte dintr-un proiect mai amplu al Fundaţiei Romanian Angel Appeal, intitulat « Şi ei trebuie sa aibă o şansă ! » – program de sprijin pentru integrarea socială şi profesională a persoanelor cu tulburări de spectru autist (TSA).

Şansele de recuperare-integrare socială

Integrarea preşcolară şi scolară, în sistemul de masă, reprezintă un prim şi esenţial pas în integrarea socială a persoanelor cu autism. Acest lucru are la bază, primordial, deschiderea către diversitate şi acceptarea ei, de către persoanele tipice (părinţi şi bunici de copii tipici, cadre didactice) cele care pot face o diferenţă în viaţa copiilor şi persoanelor cu autism.

Studii recente legate de nivelul de informare a publicului cu privire la autism, realizate de Fundaţia Romanian Angel Appeal în luna octombrie 2011, în cadrul campaniei „Oferă-mi o şansă !”, demonstrează că educatorii, învăţătorii şi profesorii din sistemul educaţional românesc sunt încă nepregătiţi pentru a lucra cu copii cu autism.

Conform acestor studii, 47% dintre respondenţi sunt de părere că, în acest moment, pregătirea profesorilor şi dotarea şcolilor nu e corespunzătoare necesităţii copiilor cu TSA. În acelaşi timp, 34% dintre respondenţi consideră că, deşi diagnosticaţi cu TSA, copiii aflaţi sub terapie recuperatorie ar trebui să înveţe în clase obişnuite din grădiniţe sau şcoli, asistaţi de un terapeut, însă alături de ceilalţi copii tipici.

Autismul în România şi la nivel internaţional

În România, date publicate recent arată că numărul cazurilor de autism depistate a crescut semnificativ în ultimii ani: de la 20-25 de cazuri diagnosticate anual în anii ‘80-‘90 la Clinica de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului din cadrul Spitalului Prof. Dr. „Alexandru Obregia”, astăzi, la aceeaşi clinică, se evaluează 10-15 cazuri noi pe săptămână. În evidenţa instituţiilor guvernamentale figurează un numar total de 3.159 copii şi tineri diagnosticaţi cu TSA, specialiştii estimând însă 15.000 cazuri (cf. www.autism.ro ), majoritatea purtând alt diagnostic sau nefiind încă diagnosticate

Statisticile internaţionale relevă o creştere alarmantă, în ultimii 40 de ani, a incidenţei tulburărilor de spectru autist (TSA). Dacă în 1970 se înregistrau 2-3 cazuri/10.000 persoane (conform unui studiu realizat de Institutul pentru Studierea Autismului, din SUA, şi publicat pe www.autism.com), în 2007 incidenţa acestei afecţiuni era de 1 caz/110 persoane, conform datelor statistice comunicate de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Maladiilor (CDC) din Atlanta, Statele Unite ale Americii, instituţia plasând autismul înaintea diabetului, cancerului sau sindromului Down, ca număr de cazuri.

Studiile şi experienţa, în special ale centrelor de specialitate internaţionale, atestă faptul că depistarea timpurie (la vârsta de 18 luni, până la cel târziu 36 de luni) şi referirea către servicii specializate de recuperare, deservite de specialişti, cresc cu 47% şansele de recuperare şi integrare socială şi pe piaţa muncii a persoanelor cu TSA (conform studiului publicat de Ivar Lovaas, UCLA, 1987).

Un program de terapie individualizată facilitează dezvoltarea socială şi a limbajului, scade incidenţa problemelor comportamentale (comportament ritualistic, agresivitate sau hiperactivitate) şi determină dezvoltarea unor aptitudini pentru o viaţă independentă.

Simptome

Autismul este o tulburare severă de dezvoltare, de natură neurobiologică, ce se manifestă fie la naştere, fie la vârsta de 18 luni – 2 ani a copilului. Diagnosticat în primii ani de viaţă, un copil cu autism poate fi ajutat. Mergi de urgenţă la medicul de familie sau pediatru, dacă copilul tău prezintă mai multe simptome dintre cele enumerate mai jos:

• Nu spune niciun cuvânt până la vârsta de 16 luni
• Nu arată cu degetul până la vârsta de 18 luni
• Nu combină 2 cuvinte până la vârsta de 2 ani
• Pare că nu aude şi nu răspunde la nume
• Îşi pierde limbajul sau abilităţile sociale
• Râde sau plânge inadecvat, fără să înţelegi de ce
• Poate dezvolta ataşament ciudat faţă de diferite obiecte
• Nu conştientizează pericolul real
• Are tulburări de somn
• Are contact vizual redus
• Îi lipseşte interesul faţă de jocul altor copii
• Aliniază jucăriile sau alte obiecte
• Are activităţi repetitive/stereotipe (deschiderea şi închiderea repetată a uşilor, învârtitul în jurul propriei axe, fluturarea şi privitul mâinilor etc.)
• Nu zâmbeşte
• Stă singur în pat şi plânge, fără să-şi cheme mama

Alexandra Jeles
Alexandra Jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite

Joe Biden se va preocupa de întărirea Ucrainei pentru restul mandatului

Preşedintele american Joe Biden este "hotărât" să folosească restul mandatului său pentru a întări Ucraina şi se va întâlni cu omologul său Volodimir Zelenski...

Joe Biden se va preocupa de întărirea Ucrainei pentru restul mandatului

Preşedintele american Joe Biden este "hotărât" să folosească restul mandatului său pentru a întări Ucraina şi se va întâlni cu omologul său Volodimir Zelenski...
Ultima oră
Pe aceeași temă