Procentul de promovabilitate la examenul de suplinitor susţinut în august a scăzut la aproape jumătate faţă de anii trecuţi, când mai mult de 90% din candidaţi reuşeau să ocupe un post în învăţământ.
Anul acesta, numai 54,6% din concurenţi au obţinut note peste 5, conform rezultatelor dinaintea contestaţiilor, care au fost afişate ieri.
Doar doi candidaţi au obţinut nota 10, iar 39 au luat doar 1, punctul care se acordă din oficiu. „În acest an, Ministerul Educaţiei a impus o selecţie mult mai riguroasă. Precizăm că în 2011 subiectele au fost unice, similare concursului din iunie, şi au eliminat vulnerabilităţile unei evaluări prin interviu sau cu subiect propus la nivelul judeţului”, au precizat reprezentanţii Ministerului Educaţiei.
Anul acesta, toate sălile în care a fost organizat examenul au fost dotate cu camere de supraveghere, după cum au precizat oficialii din minister. Secretarul de stat Oana Badea a anunţat că examenul din acest an, de pe 4 august, s-a susţinut în mod asemănător celui de titularizare din luna iulie. Dintre cei înscrişi la examen, numai 51% s-au prezentat la lucrarea scrisă, iar 26 au fost eliminaţi pentru fraudă sau lipsa documentelor necesare.
Cei care sunt nemulţumiţi de notele obţinute pot face contestaţie până azi, la ora 17, după care acestea vor fi trimise la centrele de evaluare. Rezultatele finale vor fi afişate pe 11 august. Cei care vor obţine note de trecere vor putea preda la clasă, iar suplinitorii care au obţinut note peste 7 vor putea solicita să predea ore suplimentare, în plus faţă de norma didactică.
Anul acesta, toate sălile în care a fost organizat examenul au fost dotate cu camere de supraveghere.