4.7 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialDeficitul de profesori din învăţământ se păstrează constant

Deficitul de profesori din învăţământ se păstrează constant

Aproximativ jumătate dintre candidaţii care au susţinut examenul au obţinut o catedră în sistemul de învăţământ românesc. Problema este că numărul acestora nu este suficient pentru a suplini lipsa profesorilor titulari din sistem.

 Un număr de 25.993 de posturi didactice din învăţământul preuniversitar au rămas neocupate în urma celor două etape de repartizare care au avut loc în luna august a anului 2012, anunţa la acea dată Ministerul Educaţiei.

După un an, săptămâna aceasta s-au anunţat rezultatele examenului de titularizare pentru 2013, iar bilanţul arată că o parte importantă din posturile rămase libere de anul trecut nu s-au ocupat nici acum.

 

Promovabilitatea – la fel ca în 2012

 

Astfel, potrivit Ministerului Educaţiei, peste 14.000 de candidaţi, respectiv 47,78% din cei 29.509 care au susţinut concursul, ar putea ocupa un post de titular în învăţământ, după ce au obţinut note peste 7, iar alţi 32,11% au primit note între 5 şi 7, putând ocupa un post de suplinitor.  Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat că ponderea promovaţilor, adică a candidaţilor care au obţinut note peste 5, este de 79,89 la sută înainte de contestaţii, la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice.

Interesant este, că înaintea examenelor, se estima o prezenţă mai numeroasă de peste 30.000 de candidaţi.

La concursul de titularizare au fost evaluate lucrările a 29.509 candidaţi. Dintre aceştia, 14.098 de candidaţi au obţinut note între 7 şi 10, putând astfel ocupa un post sau o catedră titularizabilă. Alţi 9.476 de candidaţi au obţinut note între 5 şi 7, aceştia neputând ocupa un post sau o catedră ca titulari, ci doar ca suplinitori.

Notă maximă au obţinut 160 de candidaţi, cei mai mulţi, respectiv 19, fiind din Bucureşti. Cel mai ridicat procent al notelor peste 7 a fost înregistrat în judeţul Cluj – 56,82, iar cel mai scăzut a fost în judeţul Mehedinţi – 30,02. Note sub cinci au primit 5.935 de candidaţi. Interesant că procentul celor care au obţinut anul acesta o catedră este similar cu cel din 2012 când gradul de titularizare  a fost de 48% (diferenţa este de un porocent între cei doi ani).

De cinci mai prost plătiţi

Aceste cifre spun că în învăţământ vor mai rămâne aproximativ 10.000 de locuri disponibile. Statistica acesta negativă nu trebuie să ne mire deoarece un studiu recent arăta că după Revoluţie în jur de 60.000 de dasclăli au decis să abandoneze ceastă meserie înainte de vârsta pesnionării.  Una dintre cauzele pentru care meseria de profesor nu mai estă căutată o reprezintă salariile mici din sistem.

În raportul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) – “Education at a Glance, 2013“ se arată că n România, salariul mediu orar din sistemul de educaţie este de 13 lei brut (2,92 euro) şi 9,3 lei net (2,09 euro). Un profesor debutant câştigă  7,08 lei pe oră brut (1,59 euro) , iar un profesor cu gradul I şi o vechcime de 25 de ani câştigă 14 lei pe oră brut (3,14 euro) şi 9,73 lei net (2,18 euro). În Europa, tarifele orare pentru profesori sunt următroarele: Germania 54 euro, Polonia – 25 euro; Cehia 16 euro, Ungaria – 16 euro.

În acest moment, potrivit datelor furnizate de Ministerul Educaţiei, există 225.000 de profesori.

Cele mai citite

Ucrainenii nu sunt dispuși la concesii teritoriale în schimbul păcii cu Rusia

Ucrainenii se opun în continuare unor concesii teritoriale către Rusia pentru a obţine pacea, în pofida avansării trupelor ruse, pierderilor de vieţi omeneşti şi...

Genoa colaborează cu „The Undertaker” pentru prezentarea primului echipament negru din istoria clubului!

Genoa a atras atenția în lumea sportului printr-o colaborare surprinzătoare, asociindu-se cu Mark Calaway, cunoscut sub numele de scenă „The Undertaker”, una dintre cele...

Industria criptomonedelor ar putea avea parte de noi reglementări

Jay Clayton, fostul șef al Comisiei pentru Valori Mobiliare și Burse (SEC) și un posibil nume pentru administrația lui Donald Trump, a sugerat că...
Ultima oră
Pe aceeași temă