Preşedintele Traian Băsescu a făcut în ultimele luni o serie de afirmaţii care nu au fost nici măcar pe placul celor care l-au votat de două ori la rând, iar accentul a căzut tot timpul pe faptul că România nu îşi permite să fie (nostalgicii să citească „să redevină”) un stat social. Adică statul nu-şi mai permite să-i intreţină pe cei care au încercat – unii au şi reuşit – să fenteze sistemul, pe cei care se gândesc să încerce să treacă pe lângă lege, pe cei care vor să ajungă sus pe repede înainte, sărind nişte etape intermediare logice.
Statul nu trebuie să-i mai tolereze nici pe cei 55,53% de elevi puturoşi care au picat Bacalaureatul pentru că au tăiat frunze la câini ca şi greierul, toată vară, aşteptând ca pe timp de iarnă furnica să le servească un „sufle” sau o copiuţă departe de ochiul negru al camerei de luat vederi din sala de curs.
Preşedintele Băsescu spunea la finalul anului trecut că în Romania există două tipuri de oameni, cei „care nu au ce pune pe masă pentru că nu pot şi cei care nu au avut ce pune pe masă pentru că au continuat să creadă că statul este responsabil pentru fiecare din ei”.
Ei bine, elevii care au picat anul acesta bacalaureatul se înscriu în cea de-a doua categorie, a celor care au aşteptat până în ultimul moment ca statul să-i înţeleagă şi să le facă la final de liceu un cadou: subiecte uşoare, posibilitatea de a copia din stânga şi din dreapta, posibilitatea de a primi pe tavă rezolvările unor subiecte sau a întregii lucrări şi în final o notă de promovare onorabilă.
Ministrul Funeriu, această Baba Cloanţa a învăţământului românesc, a decis să vină şi să strice petrecerea de final de an şcolar, punându-le „un ochi” în ceafă elevilor, elevi care s-au găsit în ipostaza de a nu mai putea sărbători cu colegii din faţă sau din spate ţepuirea sistemului de învăţământ cu câteva puncte bune.
Elevii care nu au reuşit să ajungă la o ruşinoasă medie 6 la finalul bacalaureatului sunt unii dintre acei cetăţeni ai României pe care statul nu trebuie să-i mai tolereze şi să nu le mai permită o serie de libertăţi asumate de ei – şi, mai rău, de părinţii lor – atâta timp cât nu ştiu cum să trateze sistemul cu respectul cuvenit.
În timp ce mulţi spun că facultatea nu este pentru toată lumea, nimeni nu spune, însă, că nici liceul nu ar fi pentru toţi. Da, prin Constituţie fiecare cetăţean român are dreptul la educaţie gratuită, dar acest concept a fost prost înţeles în drumul României spre o democraţie occidentală. Uităm că învăţământul obligatoriu este, conform legii învăţământului, de 10 clase. Nu se spune niciunde că elevii trebuie să termine liceul, să treacă cu brio de bacalaureat şi să ajungă să termine o facultate, şi să mai facă – de ce nu – un doctorat.
Principiul că statul îţi dă, dar nu-ţi pune în traistă ar trebui să se aplice şi în sistemul nostru de învăţământ. Adică, statul îţi dă dreptul la educaţie, dar asta nu înseamnă că Băsescu sau Funeriu trebuie să promoveze bacalaureatul în locul tuturor elevilor care nu au catadicsit nici în ultimul ceas să pună mână pe carte şi picioarele într-un lighean cu apă rece.
Sistemul nostru de învăţământ a permis prea multă vreme fentarea lui, lăsând destule portiţe deschise pentru generaţia Hi5. Funeriu a venit şi le-a închis, pe rând.
Din păcate, pe termen scurt, reuşita ministrului se va limita la nerespectarea producţiei cincinale de absolvenţi de bacalaureat şi la faptul că a tras un semnal de alarmă că România nu a fost performantă în ultimii ani. Trebuie să fim conştienţi că generaţiile care vor ieşi în următorii doi-trei ani din facultăţi s-ar putea să fie mult mai slab pregătite decât cele care au terminat facultatea în urmă cu doi-trei ani şi că piaţa muncii nu avea capacitatea de a integra loazele care au trecut şi prin facultate, ca şi prin liceu, ca gâsca prin apă.
Cine a reuşit să ia Bacul în 2011 va merge pe drumul binecunoscut spre admiterea la facultate, admitere care va fi, se pare, tot mai uşoară. Facultăţile noastre, obişnuite să producă sute de licenţiaţi la fiecare secţie în parte nu s-au aşteptat la dezastrul de la Bac şi vor face orice să atragă câţi mai mulţi studenţi. Nu ar fi de mirare ca unele instituţii să scadă peste noapte numărul de locuri „de la buget” pentru a se asigura că numărul celor care vor plăti anual o taxă va aduce suficient profit facultăţii.
Pe termen lung ministrul ar trebui să se gândească la reintroducerea examenului de admitere la liceu, uitând de medii aiuristice calculate pe baza notelor mari din gimnaziu, note obţinute destul de uşor prin metode arhi cunoscute. Dacă gimnaziul ar trebui să fie asumat de către stat, admiterea la liceu ar trebui să fie un drept câştigat de fiecare elev în parte.
Imposibilitatea cuiva de a face faţă unui astfel de examen de admitere la liceu ar trebui să ne facă pe toţi să reflectăm şi să ne gândim la faptul că România nu poate produce numai licenţiaţi, masteranţi şi doctori pe bandă rulantă, asta pentru că ţara are nevoie şi de strungari, instalatori, mecanici auto, frizeri sau patiser-cofetari.
Românul trebuie să lase fudulia la o parte şi să realizeze că a munci – orice! – nu este o ruşine şi că nu, liceul sau o facultate terminată, nu garantează nimănui un succes la maturitate, cel puţin nu dacă şcoala a fost absolvită prin înşelarea profesorilor de la catedră sau a ochiului negru fixat într-unul din colţurile sălii de curs – camera video.
Traian Băsescu spunea că „statul nu dă, el creează oportunităţi” şi atrăgea atenţia că românii au înţeles greşit capitalismul, în care statul are rolul de arbitru şi nu este cel care se ocupă de umplerea buzunarelor populaţiei. Tot preşedintele reamintea faptul că România are aproape 3 milioane de hectare de pământ nemuncite, în timp ce oamenii „stau la cârciuma satului”.
Puse în contextul actual, declaraţiile lui Traian Băsescu indică direcţia: statul român trebuie să găsească echilibrul atât în sistemul de învăţământ, cât şi pe piaţa muncii. Astfel că, tineretul care nu a luat bacalaureatul trebuie să-şi recunoască propria capacitate şi să se gândească că există viitor şi cu o şcoală de meserii sau doar cu 10 clase. Aşteptăm toşi ca statul să creeze oportunităţile pe piaţa muncii pentru echilibrarea balanţei şi între corporatişti şi strungari.