Un număr de 1.317 contestaţii au fost depuse, luni, în judeţul Alba, de candidaţii la examenul de bacalaureat, cele mai multe fiind la disciplinele matematică şi limba şi literatura română, relatează Mediafax.
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Alba, în urma examenului de bacalaureat au fost depuse, luni, 1.317 contestaţii, cele mai multe dintre ele vizând notele obţinute la matematică şi la limba şi literatura română.
Toate lucrările contestate au fost adunate la centrul de examen din cadrul Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia de unde vor fi trimise pentru a fi recorectate la Cluj-Napoca.
Reprezentanţii ISJ Alba susţin că numărul de contestaţii înregistrate în acest an la bacalaureat este un „record”.
În judeţul Alba, promovabilitatea la examenul de bacalaureat este 38,45 la sută, existând un liceu în care nu a promovat niciun candidat şi unităţi şcolare cu un singur promovat.
Preşedintele Comisiei judeţene de bacalaureat, Ionel Trifon, declara, luni, că în judeţ nu au promovat examenul de bacalaureat 2.507 elevi, iar 1.566 au obţinut note de trecere, procentul de promovabilitate fiind de 38,45.
Potrivit sursei citate, rezultatele de la bacalaureat sunt cele mai slabe din ultimii ani, în condiţiile în care în 2010 promovabilitatea a fost de 62,28 la sută, iar în 2009 de 81,62 la sută.
În judeţul Alba există un liceu cu promovabilitate zero, respectiv Grupul Şcolar Agronom Ţara Moţilor Abrud, unde niciunul dintre cei 40 de candidaţi nu a obţinut note de trecere.
De asemenea, la Grupul Şcolar de Turism Arieşeni a promovat un singur elev din 29 înscrişi la bacalaureat, la Grupul Şcolar Timotei Cipariu din Blaj a fost înregistrat un singur promovat din 82 de candidaţi, iar la Grupul Şcolar Agricol „Alexandru Borza” din Ciumbrud un singur promovat din 91 de absolvenţi.
O situaţie asemănătoare se înregistrează şi la Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” din Alba Iulia, unde un singur elev din cei 193 câţi au susţinut bacalaureatul a promovat.
Rezultate slabe se înregistrează şi la Grupul Şcolar de Cooperaţie Alba Iulia, unde doar doi candidaţi din cei 105 au promovat, la Liceul Teologic Romano-Catolic, unde au promovat doi candidaţi din 14 sau la Grupul Şcolar de Chimie din Ocna Mureş unde au promovat trei candidaţi din 100 înscrişi la examen.
La polul opus în ceea ce priveşte promovabilitatea la bacalaureat se clasează Colegiul Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, unde toţi cei 96 de candidaţi au promovat. De asemenea, în judeţ o singură elevă de la Colegiul Naţional „Lucian Blaga” din Sebeş a obţinut media 10 la bacalaureat.