Un studiu arată că majoritatea covârşitoare a şefilor instituţiilor de învăţământ superior nu au o activitate ştiinţifică în măsură să îi recomande pentru o astfel de poziţie. Jumătate dintre ei nu au publicat nici un articol ştiinţific relevant. În replică, rectorii admit că nu sunt oameni de ştiinţă, dar cred că sunt buni manageri.
Liviu Giosan, iniţiatorul şi unul din fondatorii asociaţiei „Ad Astra” a oamenilor de ştiinţă din România, a analizat activitatea a 48 de rectori din principalele universităţi din România. Pentru ca rezultatele să fie dincolo de orice suspiciune, analiza s-a făcut pe baza articolelor scrise de rectori, existente în baza de date ISI-Thomson, cel mai important reper al lumii ştiinţifice internaţionale.
Performanţă cu zero pe linie
Rezultatele arată că, în majoritatea universităţilor, rectorii au o activitate ştiinţifică similară cu cea a unui începător. Deşi ocupă poziţia de profesori universitari de mai multe decenii, 29 dintre ei au mai puţin de cinci articole publicate. O medie decentă ar fi de unul pe an. Foarte multe dintre articolele publicate nu au nici o rezonanţă în domeniul de activitate al respectivului rector. Peste jumătate dintre ei nu au niciun articol citat în întreaga carieră, ceea ce înseamnă că activitatea lor ştiinţifică a fost zero. Printre rectorii aflaţi în această situaţie se găsesc cei de la Universitatea „Petre Andrei”şi „Al. Ioan Cuza” din Iaşi, „Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila”, „Spiru Haret”, Universitatea de Petrol şi Gaze Ploieşti, „Valahia Târgovişte”, Universitatea din Craiova, Baia Mare, Piteşti, „Universitatea de ştiinţe agronomice şi medicină veterinară” Banat şi Bucureşti, „Institutul de Administraţie publică şi afaceri”.
Gheorghe Roşca, rectorul Academiei de Ştiinţe Economice, are doar două articole publicate şi o singură citare, infim pentru un institut cu o asemenea reputaţie. Mai trebuie spus că, potrivit studiului, doar opt din cei aproximativ 48 de rectori analizaţi au mai mult de cinci citări, ceea ce este foarte puţin pentru un om de ştiinţă.
„Nu trebuie să fii cercetător ca să fii rector”
Ecaterina Andronescu, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, spune că un profesor care candidează la funcţia de rector trebuie să îndeplinească anumite criterii, iar cel al lucrărilor publicate nu se află printre ele. „Trebuie, în primul rând, să prezinte un plan managerial foarte bun. Să fii rector nu e tot una cu a scrie lucrări ştiinţifice. Dacă reuşeşti să te achiţi de ambele sarcini e foarte bine pentru tine ca personalitate universitară.” Autorul studiului, Liviu Giosan, cercetător la cel mai important institut de oceanografie din lume, Woods Hole Oceanographic Institution din SUA, are însă o altă părere. „Nu poţi conduce o universitate în care se face cercetare fără să ştii ce înseamnă cercetarea. Prin toate universităţile pe unde am fost nu am întâlnit un rector care să fi fost numit în această poziţie fără să fi demonstrat că ştie meseria fie în calitate cadru didactic, fie ca manager.”
„Dacă cineva ne citează, bine, dacă nu, asta e”
Unul dintre rectorii cu o activitate ştiinţifică modestă este Ion Talpoş, de la Universitatea de Vest din Timişoara. Are patru articole publicate, unul singur citat, şi spune că „dacă ne citează cineva, ne bucurăm, dacă nu, ne străduim să fim la înălţime. Publicarea de articole nu trebuie să fie un criteriu atunci când se alege un rector. Un rector trebuie să fie o personalitate şi, e drept, o latură a personalităţii e dată şi de ceea ce a publicat„.
Actualul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, nu împărtăşeşte opinia lui Talpoş. „În ţările din Uniunea Europeană în care am activat ca cercetător, Franţa şi Germania, există cutuma ca rectorii universităţilor să aibă în prealabil şi o carieră ştiinţifică importantă. Dacă ne uităm cine sunt rectorii de la Strasbourg sau München, de exemplu, vom vedea că sunt printre liderii mondiali în domeniile lor de expertiză ştiinţifică. Sper ca acesta să devină şi cazul României o dată cu aplicarea legii educaţiei naţional”, explică Daniel Funeriu.
Locul 8 din 8 pe Europa
Liviu Giosan admite că Andronescu a publicat mult pentru nivelul rectorilor din România – 62 de articole indexate ISI. Numai că, în comparaţie cu colegii domniei sale din alte ţări postcomuniste, mulţi dintre ei personalităţi recunoscute pe plan internaţional, doamna Andronescu face o figură modestă: poziţia a opta din tot atâtea universităţi analizate.
Ecaterina Andronescu spune că, dacă autorul studiului nu ar fi dat dovadă de rea-credinţă ar fi ocupat o poziţie mai înaltă. „Lista mea de lucrări numără 289 de articole, dar indexarea articolelor se face doar din 1985, iar atunci e normal ca eu să am doar 62 de articole ISI. Îi reproşez că ales să compare doar un anumit număr de universităţi şi a folosit un criteriu de analiză care mă dezavantajează.” Liviu însă spune că în cazul fostului ministru „30 dintre citări sunt autocitări şi multe dintre celelalte au apărut în reviste, româneşti sau străine, de nivel modest”. Concluzia este că producţia ştiinţifică a celor care conduc universităţile româneşti este foarte modestă.
26 de rectori nu au nici un articol citat în întreaga carieră.
Zero articole publicate, dar multe cunoştinţe
Vasile Işan este rector la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi recunoaşte cu nonşalanţă că nu are nici un articol publicat în domeniul său de interes: al afacerilor internaţionale. Se apără spunând că rectorii trebuie să fie administratori şi e suficient să aibă un orizont intelectual. „Nu am candidat pentru performanţele mele ştiinţifice, ci pentru că am capacitatea de a coordona universitatea astfel încât cercetătorii şi tinerii eminenţi să realizeze performanţe ştiinţifice importante. Nu am pretenţia că sunt un mare cercetător, dar la nivel de cunoştinţe generale pot concura cu oricine din ţara asta. Deoarece nu am publicat articole ISI, nu am cerut să conduc doctorate. E ca un fel de pedeapsă.”
(Click pe tabel pentru a mări)
