Propunerea fostului ministru al Educaţiei de a le permite absolvenţilor de liceu să intre la facultate chiar dacă au picat bacalaureatul s-a lovit de opoziţia actualului ministru, a premierului Emil Boc, dar şi a rectorilor unor universităţi.
Senatorul PSD Ecaterina Andronescu ameninţă că-l dă în judecată pe ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, după ce acesta a acuzat-o că serveşte interesele „fabricilor de diplome care aduceau bani partidului”. Reacţia lui Funeriu a venit după ce Andronescu, fost ministru al Educaţiei şi în prezent rector al Politehnicii din Bucureşti, a depus la Camera Deputaţilor o propunere de modificare a Legii Educaţiei, prin care elevii care nu au luat bacul, dar au avut medii peste 7 în liceu, să poată intra la facultate într-un an pregătitor, iar după ce trec de examenul de maturitate, îşi pot echivala studiile şi pot trece direct în anul al doilea. În plus, statul ar trebui să finanţeze pregătirea acestor elevi cu cel puţin echivalentul ajutorului de şomaj. Un absolvent de liceu şomer poate primi 250 de lei pentru cel mult şase luni. Proiectul de lege nu prevede însă suma maximă cu care statul ar trebui să finanţeze acest an pregătitor şi nici dacă elevii trebuie sau nu să dea banii înapoi dacă nu reuşesc nici atunci să ia bacul.
Conexiuni
Alături de Andronescu, iniţiatori ai legii mai sunt deputatul Cristian Dumitrescu (PSD), care predă la universitatea particulară Dimitrie Cantemir şi a cărui soţie este rector al acestei universităţi, şi senatorul Titus Corlăţean (PSD), care predă la două universităţi particulare – Dimitrie Cantemir şi Nicolae Titulescu. La capitolul co-iniţiatori au semnat alţi 41 de parlamentari, dintre care şapte sunt şi cadre didactice – majoritatea la universităţi de stat. Contactat de RL, Dumitrescu
a invocat probleme de sănătate atunci când a aflat despre
subiectul pentru care era intervievat.
Andronescu şi-a justificat demersul prin faptul că bacalaureatul de anul acesta a lăsat pe drumuri un număr foarte mare de tineri. „Dacă dumneavoastră credeţi că o societate trebuie să sacrifice 100.000 de oameni care pot îngroşa rândurile celor care accesează etnobotanicele sau îngroaşă rândurile răufăcătorilor, atunci eu sunt vinovată”, a spus fostul ministru al Educaţiei la TVR Info. Totuşi, profesorul Ştefan Vlaston, preşedintele asociaţiei Edu-Cer, aminteşte că majoritatea celor care au picat bacul provin de la grupuri şcolare şi, prin urmare, au deja o calificare, iar majoritatea locurilor de muncă vacante în România se adresează absolvenţilor de studii medii, cele care vizează licenţiaţi reprezentând sub 20% din ofertă.
Actualul ministru a calificat însă ideea drept „năstruşnică şi iresponsabilă” care nu are şanse de succes. „O astfel de iniţiativă ar însemna că transformăm universităţile în centre de educaţie remedială, aceasta nu este misiunea universităţilor. Este un demers care, dacă ar reuşi, ar fi de natură să decredibilizeze într-un mod fără precedent învăţământul superior românesc”, a spus Funeriu.
„Tânărul fără bac nu e student”
Nici rectorii de universităţi nu îmbrăţişează ideea. Primirea elevilor fără bac la facultate „poate să pună în pericol întregul învăţământ superior, pentru că diplomele din învăţământul superior nu ar putea să fie recunoscute în alte ţări”, spune rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, Vasile Astărăstoae. „Din punctul meu de vedere, un tânăr care nu a luat Bacalaureatul nu poate deveni student al unei universităţi”, crede Lizica Mihuţ, rector al Universităţii Aurel Vlaicu din Arad. Vlaston spune că nici conducerea PSD nu susţine iniţiativa legislativă, dar senatorul Miron Mitrea spune că, din moment ce grupul parlamentar PSD din Senat a sprijinit proiectul, acesta va beneficia şi de susţinerea conducerii partidului.
Liderul PSD Victor Ponta a previzat ieri că o va ruga pe Andronescu să retragă proiectul imediat după ce premierul Boc va prezenta un proiect referitor la cei 100.000 de tineri „rămaşi practic fără nici o şansă”.