Tinerii din fostele ţări comuniste nu sunt foarte interesaţi de istoria recentă a ţărilor lor. În România, în 2010, aproximativ patru din zece elevi idealizau comunismul. Tinerii din fosta RDG învaţă o istorie subiectivă, iar elevii minoritari ruşi din Estonia cred că ţara nu a fost sub ocupaţie sovietică. În acest context, societatea civilă şi autorităţile elaborează numeroase programe ca să-i atragă pe tineri să-şi cunoască istoria.
Astfel, elevii din Cehia urmăresc documentare, cei din Slovenia sunt încurajaţi să facă interviuri de istorie orală, iar în Germania au parte de ghizi-foşti deţinuţi politici, care încearcă să le prezinte istoria prin propriile lor experienţe.
Săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe internaţionale organizate de Asociaţia Respiro, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi Miliţia Spirituală, membri ai societăţii civile şi reprezentanţi ai autorităţilor din 13 ţări foste comuniste au discutat despre cum trebuie să-i învăţăm pe tineri istoria recentă, pentru a le crea o imagine complexă asupra trecutului lor.
Citeşte şi „Era mai bine pe vremea comunismului”. Vezi CINE CÂŞTIGĂ din asta
În 2008, odată cu apariţia manualului „O istorie a comunismului în România”, prin care elevii interesaţi de istoria recentă a ţării pot învăţa despre trecutul recent, s-a lansat şi un curs opţional pe aceeaşi temă pentru elevii de liceu. Totuşi, în 2010, sondajul care analiza percepţia tinerilor despre comunism arăta că 43% dintre elevii claselor a XII-a considerau că se trăia mai bine pe vremea comunismului. Totuşi, nu numai pentru tinerii români comunismul reprezintă o perioadă neclară, ci şi pentru cei din Estonia, Germania, Albania, Slovenia şi Cehia, aşa cum au explicat reprezentanţi ai autorităţilor şi societăţii civile în cadrul conferinţei internaţionale „Educaţia pentru drepturile omului prin istoria trecutului sovietic în Europa de Est şi spaţiul ex-sovietic”.
Istoria comunismului şi problemele sensibile ale fostelor ţări totalitare
În Estonia, principala problemă cu care se confruntă profesorii de istorie este că minoritarii ruşi nu se simt integraţi şi interpretează istoria în favoarea URSS, pe care nu o prezintă ca pe un invadator, a explicat Uve Poom, de la organizaţia Unitas Foundation, care are ca scop reconcilierea comunităţilor separate de totalitarism.
Profesorii ruşi care predau în şcolile minoritarilor au fost educaţi în şcolile sovietice şi, prin urmare, au tendinţa să înţeleagă „altfel” istoria Estoniei, iar, pe de altă parte, elevii vin cu ideile preluate din mediul familial şi consumă presă rusească. De asemenea, o altă problemă cu care se confruntă Estonia în prezent se referă la refuzul elevilor de a discuta despre istoria recentă şi trec, aşa cum a arătat Uve Poom, printr-o criză de identitate.
În acest context, organizaţia Unitas Foundation propune prezentarea evenimentelor în contextul drepturilor omului, întrucât „este greu să argumentezi împotriva universalităţii drepturilor” şi ar trebui folosite cuvinte tari- de exemplu, în loc de „crime împotriva umanităţii”, să fie folosit cuvântul „genocid”, iar, în termeni emoţionali, elevii ar trebui să înţeleagă ce a însemnat pentru comunitate experienţa totalitarismului.
Pe de altă parte, Germania, divizată din 1947, se confruntă cu o istorie prezentată subiectiv elevilor şi cu ignoranţa şi dezinteresul tinerilor pentru perioada totalitară, a spus Hanna Grzempa, de la Institutul Georg Eckert pentru cercetarea manualelor . De altfel, un studiu efectuat în 2008 a arătat că tinerii germani au o imagine neclară şi cunoştinţe insuficiente privind realitatea vieţii din Republica Democrată Germană. „În manuale, nu sunt prezentate faptele din perspectiva drepturilor omului şi sunt mulţi oameni tineri care nu înţeleg ce a fost în Est, mulţi credeau chiar că nu a fost o dictatură”, a arătat Hanna Grzempa.
O altă problemă cu care se confruntă învăţământul german este că o mare parte a profesorilor de istorie din Germania de Est încă idealizează RDG-ul. De asemenea, elevii învaţă întâi din familie şi apoi de la şcoală cum a fost societatea înainte de căderea comunismului. În acest context, Institutul a propus creşterea numărului de ore de istorie recentă, însă profesorii nu au fost de acord, ei explicând că modelele nu se construiesc în câteva ore. De asemenea, alţi profesori sunt de părere că elevii nu ar trebui să aibă o grilă anume în care să înţeleagă istoria.
O iniţiativă notabilă este cea a Memorialului Berlin-Hohenschonhausen (sediul celei mai importante închisori a STASI), care a invitat deţinuţi politici, victime ale regimului comunist, să le fie ghizi elevilor şi să-şi povestească propriile experienţe, integrându-le în contextul social al epocii. Institutul are în prezent 150 de ghizi şi a intermediat aproximativ 400 de întâlniri în şcoli ale foştilor deţinuţi cu elevii, a povestit Helmuth Frauendorfen, de la Memorialul Berlin-Hohenschonhausen. Scopul acestor vizite nu este ca elevii să fie deprimaţi, ci să înţeleagă şi să nu mai permită vreodată repetarea istoriei, a punctat el.
În Albania, elevii învaţă despre istoria comunismului în liceu, însă nu le este prezentată în contextul european, a arătat Aurora Guxholli, de la Institutul pentru Dezvoltarea Educaţiei. Într-o cercetare realizată de institut în Tirana, s-a descoperit că profesorii care au absolvit facultatea înainte de 1989 nu au vrut să urmeze cursuri de predare a comunismului, întrucât ei susţin că au trăit perioada totalitară, însă profesorii care au absolvit după 1990 sunt mult mai receptivi să urmeze cursuri despre comunism. De asemenea, cercetarea a mai arătat că nici elevii şi nici profesorii nu consideră că istoria comunismului este un subiect important, iar discuţia despre perioada totalitară se face numai la un nivel superficial. Aurora Guxholli a sugerat ca elevii să implice membrii familiei în procesul de învăţare- tinerii să îşi întrebe părinţii şi bunicii cum trăiau ei în comunism şi ce părere aveau atunci despre viaţa lor.
Istoria comunismului, prezentată prin poveşti de viaţă ale oamenilor
În Slovenia, Centrul de Studiu pentru Reconciliere Naţională derulează în şcoli, de trei ani şi şase luni, programul „Poveşti de familie”, prin care elevii sunt încurajaţi să ia cât mai multe interviuri de istorie orală, pe care să le interpreteze critic şi, astfel, să obţină o imagine cât mai completă asupra perioadei comuniste, a arătat Jelka Piskuric. Iniţiativa centrului a venit în contextul în care în Slovenia nu există foarte multe informaţii despre perioada totalitară, iar tinerii învaţă la şcoală numai despre liderii proeminenţi ai istoriei recente, fără să ştie cum se desfăşura viaţa oamenilor obişnuiţi în epocă.
În Cehia, fundaţia Oameni în Nevoie a pus, în urmă cu şapte ani, bazele proiectului „Poveşti ale nedreptăţii”, o serie de documentare despre regimul comunist. Întreaga lună noiembrie, elevii învaţă despre perioada totalitară, prin intermediul DVD-urilor trimise de organizaţie şcolilor interesate. Motivul pentru care organizaţia a decis să creeze acest documentar a fost că elevii învaţă despre Al Doilea Război Mondial în clasa a XII-a.
Copilul către părinte: Ai fost membru de partid?
Pentru elevii români, comunismul înseamnă, deseori, „Ceauşescu, o perioadă în care se trăia mai bine, o etapă din viaţa părinţilor, o epocă pe care nu o înţeleg, un loc de muncă sigur şi o locuinţă de la stat, melodia ‘Ani de liceu’ sau uniforma obligatorie”, a arătat profesorul Mihai Stamatescu, de la IICCMER, unul dintre autorii manualului de istorie a comunismului.
Stamatescu a explicat că nu este suficient ca elevii să afle despre comunism de la profesorii de istorie şi că ar trebui ca şi la profesorii care predau alte discipline umane (limba română, limbi străine, ştiinţe sociale) să discute cu elevii despre totalitarism.
Totuşi, cursul de istorie a comunismului românesc a ridicat numeroase probleme, în condiţiile în care tinerii şi-au întrebat profesorii sau părinţii dacă au fost membri de partid sau dacă au fost informatori ai Securităţii. Totodată, după ce au aflat despre decretul din 1966 care interzicea avorturile, mulţi elevi şi-au întrebat părinţii dacă au fost doriţi în familia lor, iar, în alte cazuri, profesorii sunt nostalgici ai regimului şi ajung să elogieze România comunistă şi PCR-ul. Pe de altă parte, elevii români sunt foarte interesaţi să afle mai multe şi despre rezistenţa anticomunistă, a spus şi Doru Dumitrescu, reprezentant al Ministerului Educaţiei.
În acest context, Mihai Stamatescu a sugerat că o idee foarte bună ar fi ca elevii să participe la mai multe comemorări, să vadă cât mai multe filme despre perioada comunistă şi să încerce să aibă un dialog cu familia.
De altfel, aşa cum a arătat şi Raluca Grosescu, de la Asociaţia Respiro, rescrierea istoriei este o măsură de tranziţie importantă după căderea unui regim totalitar, întrucât se demitifică şi se demaschează vechiul regim.
După 1989, şi manualele româneşti de istorie au trecut de la naţionalismul pregnant al anilor 1990 la o remitificare a regimului comunist şi apoi la o oarecare neutralitate, redată prin abundenţa de date istorice, dar fără explicarea evenimentelor. De altfel, a spus Raluca Grosescu, profesorii români considerau că era mai bine ca elevii să nu înveţe despre regimul comunist la şcoală, pentru că nu exista un consens asupra evenimentelor.
În 2008, Ministerul Educaţiei a aprobat manualul opţional dedicat istoriei comunismului în România, editat de IICCMER. Aproximativ 3.500 de elevi din toată ţara sunt înscrişi la cursul opţional despre comunism, însă datele sunt la fel de dramatice- 58% dintre elevi nu ştiu dacă comunismul a fost o dictatură, a arătat Grosescu.
În prezent, pentru acest curs opţional pot aplica elevii claselor a XI-a şi a XII-a, conform Ministerului Educaţiei.
