-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialAlocaţia pentru susţinerea familiei poate fi suspendată din cauza absenţelor şcolare ale...

Alocaţia pentru susţinerea familiei poate fi suspendată din cauza absenţelor şcolare ale copiilor

Familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară şi care beneficiază de alocaţie pentru susţinerea familiei pot pierde acest drept din cauza absenţelor şcolare nemotivate ale copiilor, măsura fiind prevăzută în normele metodologice de aplicare a Legii nr. 277/2010, potrivit Mediafax.

Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, puse vineri în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prevăd că familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară, beneficiază de alocaţie în condiţiile în care copiii frecventează fără întrerupere cursurile unei forme de învăţământ şi nu înregistrează absenţe nejustificate în cursul unui semestru care să conducă la scăderea notei la purtare la 8.

Astfel, dreptul la alocaţie, respectiv plata acesteia se suspendă în luna următoare celei în care se constată că absenţele nemotivate înregistrate de un copil din familia beneficiară depăşesc numărul de 20.

La depunerea cererii de acordare a alocaţiei, reprezentantul familiei trebuie să prezinte la dosar o adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ la care sunt înscrişi copiii, care să ateste că aceştia frecventează o formă de învăţământ.

„Beneficiază de alocaţie şi familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară, dar care întrerup temporar frecventarea cursurilor de învăţământ organizate potrivit legii sau repetă anul şcolar numai din motive de sănătate dovedite cu certificat medical”, se mai arată în normele metodologice.

Pentru copiii de vârstă şcolară din familiile beneficiare de alocaţie, inspectoratele şcolare judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti, au obligaţia de a comunica agenţiilor teritoriale, până la data de 15 a lunii următoare încheierii semestrului şcolar, situaţia privind absenţele şcolare înregistrate de către aceşti copii.

În vederea îndeplinirii acestei obligaţii, agenţiile teritoriale va trebui să transmită inspectoratelor şcolare, până în ziua de 15 a ultimei luni a semestrului şcolar, evidenţa electronică a copiilor de vârstă şcolară din familiile beneficiare de alocaţie.

„Evidenţa electronică, în formatul transmis de agenţiile teritoriale, va fi completată de către inspectoratele şcolare pe baza situaţiei centralizatoare a absenţelor şcolare comunicată de unităţile de învăţământ la care sunt înscrişi copiii din familiile beneficiare de alocaţie. Procedura de transmitere a situaţiei centralizatoare a absenţelor şcolare de către unităţile de învăţământ va fi stabilită de către Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului. Pentru anul şcolar 2010 – 2011, inspectoratele şcolare transmit prima situaţie a absenţelor şcolare până la data de 15 a lunii următoare încheierii celui de al II-lea semestru şcolar”, se precizează în normele metodologice.

Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei va fi în dezbatere publică, pe site-ul MMFPS, până în 16 ianuarie.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă