-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăRomânia, depăşită de Kîrgîstan, Botswana şi Bulgaria în clasamentul condiţiilor de afaceri

România, depăşită de Kîrgîstan, Botswana şi Bulgaria în clasamentul condiţiilor de afaceri

Condiţiile de afaceri din România sunt mai proaste decât cele din  Kîrgistan, Botswana, Bulgaria şi Peru, potrivit Mediafax.

România a coborât în acest an cu o poziţie, până pe locul 56 din 183 de ţări în topul realziat de Banca Mondială (BM) privind condiţiile de afaceri.

„Uşurinţa de a face afaceri”, după cum este rezumat setul de criterii în baza cărora a fost efectuat clasamentul, plasează România sub ţările baltice, Macedonia, Armenia, Azerbaijan sau Tunisia.

România surclasează însă economii puternice şi/sau dezvoltate în topul „Doing Business 2011”, precum Cehia, Turcia, Polonia, China, Italia, Grecia, Rusia, Brazilia sau India.

Principalul factor pozitiv care susţine poziţia României în clasamentul din acest an este simplificarea insolvenţei firmelor şi a procedurilor prin care se pot obţine permiselor de construcţie. Pe de altă parte, cel mai important factor negativ pentru mediul de afaceri românesc este considerat impozitul minim, care a fost eliminat de Guvern de la începutul lunii octombrie. Raportul se bazează pe date colectate în vară, volumul mare de informaţii împiedicând instituţia să actualizeze „la zi” situaţia din fiecare ţară.

Din raportul BM reiese că impozitul minim este, de altfel, principalul motiv al coborârii României în top. România este pe locul al doilea în lume după numărul de taxe care trebuie plătite în fiecare an de firme, respectiv 113, după Ucraina, cu 135, la polul opus situându-se Suedia şi Hong Kong, cu două, respectiv trei taxe pe an.

România ocupă locul 44 în lume după uşurinţa dea începe o afacere, cu şase proceduri, un proces care durează zece zile, un cost de 2,6% din venitul per capita şi un capital minim de 0,9% din venitul per capita.

Firmele din România obţin credite mai uşor decât cele din 168 de ţări prezente în clasament, aceasta fiind de altfel cea mai bună plasare pe criterii a economiei româneşti – locul 15.

Plata taxelor continuă să fie un mare minus pentru mediul de afaceri românesc, sistemul fiscal autohton fiind pe locul 151 în lume după uşurinţa cu care o firmă se poate achita de obligaţiile faţă de stat. O afacere din România pierde 222 de ore pe an pentru plata celor 113 taxe, iar rata totală de impozitare este de 44,9%.

Firmele locale au nevoie de trei ani şi patru luni şi 11% din valoarea activelor pentru a se închide, iar rata totală de recuperare pentru investitori este de numai 25,7%, plasând România pe locul 102 în lume. Mediul de afaceri românesc este însă pe locul 44 în lume la protecţia investitorilor.

După uşurinţa comerţului transfrontalier, România ocupă de asemenea o poziţie relativ bună, regăsindu-se pe locul 47.

Afacerile autohtone reuşesc de asemenea să impună condiţiile contractuale cu mai multă uşurinţă şi mai bine decât marea majoritate a ţărilor, România plasându-se pe locul 54 în lume după acest criteriu.

În privinţa înregistrării proprietăţilor şi obţinerii autorizaţiilor de construcţie, două capitole la care România a înregistrat îmbunătăţiri semnificative în ultimii doi ani, mediul de afaceri local este pe locurile 92, respectiv 84 în lume.

Clasamentul Doing Business 2011 este condus de Singapore şi Hong Kong, urmate de Noua Zeelandă, Marea Britanie, Statele Unite, Danemarca, Canada, Norvegia, Irlanda şi Australia. Ungaria este pe locul 46, Bulgaria pe 51, Cehia pe 63, iar Polonia pe 70.

Germania şi Franţa ocupă poziţiile 22, respectiv 26, iar Austria este pe 32.

Cele mai citite

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...
Ultima oră
Pe aceeași temă