9.3 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăReţeta secretă a "fentării" plăţii taxelor la stat. Care sunt filierele pe...

Reţeta secretă a „fentării” plăţii taxelor la stat. Care sunt filierele pe unde se scurg miliarde de euro anual

România pierde anual miliarde de euro din cauza evaziunii fiscale din industria alimentară. Reprezentanţii patronatelor din domeniu sunt de părere că 2010 a fost cel mai prost an pentru industria alimentară, reprezentând „anul pieţei negre”. Ei spun că unii comercianţi au preferat să facă evaziune fiscală, în loc să plătească un TVA majorat la 24%. Pâinea, carnea, legumele, fructele şi laptele sunt doar câteva dintre produsele care „produc” o gaură la bugetul de stat.

Recent preşedintele Traian Băsescu a atras atenţia asupra evaziunii fiscale inclusiv din domeniul agriculturii, avertizând că „nimeni nu mai poate dormi liniştit atunci când ştie că încalcă legea”.

„Instituţiile statului în lupta cu crima organizată trebuie să continue ceea ce s-a început anul trecut în vară şi anume „bătălia” împotriva evaziunii fiscale, fie că ea se produce la nivelul firmelor, fie că se produce în comerţul intracomunitar cu legume, fructe, cartofi, cu carne, fie că vorbim de evaziunea fiscală pe piaţa muncii, munca la negru. Nimeni nu mai poate dormi liniştit în aceste domenii, atunci când ştie că încalcă legea”, a declarat recent Traian Băsescu.

Coincidenţă sau nu, la doar câteva zile după declaraţiile preşedintelui Băsescu, procurorii DNA şi poliţiştii au realizat mai multe descinderi în Vama Ploieşti. Au fost vizate firme de import-export de legume şi fructe, dar şi angajaţi ai Autorităţii Vamale.

Cum practică evaziunea fiscală „băieţii deştepţi”

Angrenajul este unul bine pus la punct. Reprezentanţii patronatelor din industria alimentară susţin că, după majorarea TVA de la 19% la 24%, foarte mulţi comercianţi au preferat să „trişeze” când venea vorba de plata dărilor către stat. Lanţul începe de la producător şi se termină pe raftul magazinului.

Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicale din Industria Alimentară (FSIA), a dezvăluit pentru romanialibera.ro circuitul evaziunii fiscale din industria alimentară.

„Evaziunea în agricultură începe cu samsarii de cereale care cumpără cu geanta de bani de la producători direct de pe tarla şi nu mai plătesc TVA”, ne-a explicat Frumosu.

Băieţii deştepţi” din agricultură vând o parte din marfă cu acte, iar o altă parte fără acte. La finalul lanţului, pâinea ajunge să se vândă mai ieftin, iar statul pierde prin neîncasarea TVA-ului. „Astfel o pâine de 300 grame care poate să coste 1 leu sau 1,1 lei, poate ajunge să coste şi 70-80 de bani. În mod normal această diferenţă de preţ rezultă din jongleria cu marfă fără acte, fără TVA. În asta constă evaziunea fiscală la partea agricolă” , explică liderul sindical.

Evaziunea fiscală implică o adevărată jonglerie cu facturi şi avize de expediţie, astfel încât la unele fabrici de pâine, doar un singur transport de pâine din zece este cu actele în regulă.

Pe de altă parte, în comerţul cu legume, fructe, carne, lapte şi alcool, se face o altfel de evaziune, la nivel intracomunitar. „Există evaziune la legume şi fructe, la carne, la alcool şi la lapte, dar într-un procent mai mic. Aceste produse se importă. Legume şi fructe importăm 80-85% din ceea ce consumăm. La carne importăm 70%, la lapte se importă cam 25% din necesar, la alcool se importă 40% şi asta este evaziune fiscală”, spune preşedintele FSIA.

Evaziune cu tirul

„Reţeta” este simplă. Un comerciant aduce din afara României un tir cu marfă şi declară la intrarea în vamă că doar tranzitează ţara. Însă aceşti comercianţi descarcă marfa în ţara noastră şi rup facturile, statul fiind cel care pierde. Astfel, bugetul de stat este păgubit de două ori în această schemă. În primul rând ţara noastră va trebui să plătească TVA-ul către statul din care a fost adusă marfa, conform acordurilor intracomunitare, iar în al doilea rând statul nu va primi TVA-ul de la firmele care vor distribui marfa.

„Eu plec cu o factură din Germania pentru o cantitate cu carne în maşină. Ajung la vamă şi declar că sunt în tranzit şi vreau să descarc marfa în Bulgaria. Ajung la firmă în România, descarc marfa şi rup factura. Iar România este obligată, conform acordului intracomunitar, să plătească firmei din Germania TVA, iar statul ar trebui să-şi recupereze TVA-ul de la firma respectivă , dar acesta nu mai încasează nimic, pentru că în documente nu apare că firma a primit un tir din Germania pentru că am rupt actele. Statul român nu încasează TVA pentru marfă, iar în acelaşi timp plăteşte TVA statului german. Carnea se vinde mai ieftin fără documente şi fără TVA”, a mai explicat Frumosu.

Soluţia – taxarea inversă

Soluţia propusă de patronate pentru reducerea evaziunii o reprezintă taxarea inversă. Varianta patronatelor din industria alimentară a ajuns pe masa Guvernului şi se aşteaptă ca aceasta să fie promovată la Bruxelles.

„Singura măsură care ar putea reglementa evaziunea fiscală este taxarea inversă. Mie îmi venea un tir cu carne şi plăteam la vamă TVA-ul. Ministrul Agriculturii Valeriu Tabăra a spus că va merge la Bruxelles pentru a propune taxarea inversă, ca măsură pentru eliminarea evaziunii. S-a dat un termen prin mai-iunie, dar dacă nu ne ducem pregătiţi să explicăm ce se întâmplă şi cu măsuri care se vor lua astfel încât să convingem comisarii europeni de necesitatea acestei modificări, probabil vom fi respinşi”, a conchis Frumosu.

Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescu
Razvan Voiculescu, redactor Rl online
Cele mai citite

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

ANM: Cod galben de ninsori, viscol și vânt puternic în mai multe județe

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță vreme severă până duminică dimineața, cu precipitații extinse în cea mai mare parte a țării. În Transilvania și...

Pesimism în creștere: Românii își fac tot mai multe griji pentru economie și costul vieții

Un sondaj realizat de EY arată că pesimismul românilor este în creștere în 2024, comparativ cu anul precedent. Peste două treimi dintre respondenți (67%)...
Ultima oră
Pe aceeași temă