4.9 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDoar şeicii saudiţi mai pot ţine sub control preţurile din România

Doar şeicii saudiţi mai pot ţine sub control preţurile din România

Preţurile carburanţilor încep să-şi facă simţite efectele în economie, iar guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, speră ca Arabia Saudită să-şi măreasca producţia de petrol, pentru ca România să se poata încadra în ţinta de inflaţie.

 

Cotaţia petrolului se diminuează pe piaţa internaţională, însă companiile petroliere care activează în România măresc preţurile la combustibili. După ce Petrom a mărit marţi preţul carburanţilor cu până la nouă bani pe litru, miercuri a venit şi rândul Rompetrolului să facă acelaşi lucru. Astfel, carburanţii comercializaţi de Rompetrol au ajuns să aibă preţuri cuprinse între 5,3 lei şi 5,97 lei pe litru. Preţul benzinei la pompă se apropie, pentru unele sortimente, de pragul psihologic de 6 lei/litru, iar companiile se aşteaptă, una pe alta, să vadă care va face primul pas de depăşire.

Preţ de echilibru pentru petrol

Pentru perioada imediat următoare este de aşteptat ca majorările de la o săptămână la alta a preţurilor la combustibili să se regăsească în preţurile la produse alimentare, transport etc. Creşterile de preţuri vor pune presiune pe inflaţie, aspect care îi îngrijorează şi pe oficiali.

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a declarat ieri că mizează, printre altele, pe o scădere a cotaţiilor la petrol pentru atingerea ţintei de inflaţie. Mugur Isărescu a mai menţionat că justificarea pentru majorările preţurilor la combustibili din cauza cursului a dispărut, de la începutul anului, leul apreciindu-se cu 7% în raport cu dolarul.

„Bineînţeles că o creştere în continuare a preţului la petrol va duce la presiuni inflaţioniste suplimentare. Mizez pe faptul că Arabia Saudită are capacităţi excedentare de trei ori mai mari decât ale Libiei şi că le va pune în funcţiune. Există, astfel, probabilitatea unei reveniri a cotaţiilor sub 100 de dolari pe baril, probabil spre 80 de dolari dacă acesta se va dovedi preţul de echilibru”, a precizat Mugur Isărescu.

Anchete fără rezultat

De la începutul acestui an, după şase majorări succesive, preţurile la combustibili au crescut în medie cu 3,5%. Anul trecut, potrivit datelor de la Statistică (INS), combustibilii s-au scumpit cu 15%, după ce în 2009 preţurile au fost majorate cu 13%. De şase ani, piaţa distri-buţiei de carburanţi este analizată de Consiliul Concurenţei, însă până în prezent, autoritatea nu a putut oferi concluzii clare privind eventuale practici neconcurenţiale legate de creşterile continue de preţuri la combustibili.

La sfârşitul lunii februarie, primul ministru Emil Boc a solicitat Consiliului Concurenţei să refacă materialul. În schimb, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală (ANAF), Dragoş George Bogdan, a declarat la începutul anului că majorarea preţurilor carburanţilor nu a fost cauzată de poverile fiscale, aşa cum lăsau să se înţeleagă distribuitorii şi producătorii. Controlul la producătorii şi distribuitorii de benzine a relevat o creştere de 20% a veniturilor pe care ANAF o consideră „nejustificată”.

Activităţi ilegale

„Creşterile necontrolate de preţuri la benzină şi motorină vor avea ca efect un val de falimente printre transportatori şi creşterea activităţilor ilegale”, ne-a declarat Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport. Transportatorii reclamă faptul că au păstrat de doi ani aceleaşi tarife pe kilometru şi nu pot opera modificări de preţ în ritmul în care se majorează costurile cu combustibili.

Cele mai citite

Golden State Warriors și Dallas Mavericks stabilesc un nou record NBA! Klay Thompson, spectacol în San Francisco

Golden State Warriors și Dallas Mavericks au oferit unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din istoria NBA în noaptea de duminică spre luni. Într-o...

Magie în farfurie, factură în portofel: cât costă să cumperi Crăciunul la cutie

Mai puțin de 10 zile rămase până la Crăciun, iar cumpărăturile fierb în oala magazinelor. Pentru unii, bucătăria devine centrul universului, unde mirosurile de...

Investiții în stațiunile balneare și balneoclimatice, în valoare de peste 7,8 milioane lei

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) a semnat 12 contracte de finanțare pe o Schemă de ajutor de minimis Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT)...
Ultima oră
Pe aceeași temă