La 34 de ani de la încheierea primului contract între Romenergo şi AECL pentru licenţa reactoarelor CANDU, statul român nu a reuşit să ducă până la capăt proiectul nuclear de la Cernavodă. Compania mixtă EnergoNuclear SA împlineşte luna viitoare trei ani de la înfiinţare, timp în care pe platforma Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă nu s-a mişcat nimic.
Potrivit Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, până pe 15 martie 2012 va fi încheiată procedura de selecţie a investitorilor care vor construi cele două reactoare nucleare, însă până acum nicio companie nu s-a arătat public interesată de acest lucru. Ultimele informaţii privind o potenţială participare străină la proiectele 3 şi 4 datează de la sfârşitul anului trecut, atunci când defuncta conducere a ministerului a semnat la Beijing „Acordul de confidenţialitate privind accesul companiei chineze la documentaţia proiectului privind construirea Unităţilor 3 şi 4″, care, după cum sugerează şi denumirea, este un simplu ochi pe care îl aruncă chinezii pe documentaţie, fără a induce nici o obligaţie din partea străinilor de a investi la Cernavodă.
Ping-pong cu reactoarele 3 şi 4
îAşa cum am menţionat mai sus, în cei trei ani care se împlinesc de la înfiinţarea EnergoNuclear nu s-a întâmplat nimic concret. EnergoNuclear SA a fost înfiinţată în anul 2009, după o structura de acţionariat în care Nuclearelectrica urma sa deţină o cotă de participare de 51% din capitalul social, RWE, GDF Suez, ENEL şi CEZ câte 9,15%, iar ArcelorMittal şi Iberdrola câte 6,2%. Asocierea dintre stat şi companiile cu tradiţie în domeniul energiei a dat extrem de bine în ochii opiniei publice, mai ales că printre dezvoltatorii proiectului se număra şi grupul CEZ, deţinătorul celui mai mare parc eolian din sud estul Europei şi care se ridică la Cogealac.
Ca o ironie a sorţii, tocmai CEZ a fost primul dintre acţionarii EnergoNuclear care a anunţat, pe 9 septembrie 2010, că se retrage din proiect. La 19 ianuarie 2011, încă trei investitori- GDF Suez, Iberdrola şi RWE Power România au notificat statul că părăsesc proiectul. Singurii investitori străini care au rămas în proiect sunt Enel şi ArcelorMittal. În aceste condiţii, statul a fost nevoit să răscumpere acţiunile, iar în prezent Nuclearelectrica deţine 85% din EnergoNuclear. Potrivit Nuclearelectrica, procentul de realizare a construcţiilor civile la Unitatea 3 sunt realizate în proporţie de 52%, iar la Unitatea 4 în proporţie de 30%. De la înfiinţarea EnergoNuclear şi până acum nu au fost achiziţionate până în prezent echipamente şi materiale. Construcţia reactoarelor presupune costuri care sunt evaluate la patru miliarde de euro.
Construcţia a început în 1970
Povestea centralei nucleare începe în 1970, atunci când a fost creat Comitetul de Stat pentru Energia Nucleară. Primele negocieri în privinţa construcţiei centralei au fost demarate cu Rusia, iar centrala nucleară urma să fie construită la Strejeşti, judeţul Olt. În 1971 proiectul nuclear a fost transpus pe planşa de proiectare şi a primit numele de cod „Centrala I”.
Compania EnergoNuclear nu a montat niciun şurub la reactoare, la trei ani de la înfiinţare. Ulterior, atât proiectul centralei, cât şi locul unde urma să fie construită au fost schimbate. A fost ales un nou tip de reactor, modelul canadian (CANDU) iar amplasamentul viitoarei centrale a fost mutat la Cernavodă. În 1976 a fost finalizat studiul de fezabilitate româno-canadian pentru CANDU în România iar în decembrie 1978 au fost încheiate contractele între Romenergo şi Atomic Energy of Canada Limited pentru preluarea licenţei sistemului Canada Deuterium Uranium, proiectarea şi procurarea echipamentelor specifice părţii nucleare ale Unităţii 1. S-a demarat construcţia în paralel a celor cinci reactoare, care însă se aflau în diferite stadii de execuţie. În 1981, România a intrat în incapacitate de plată a datoriei externe iar un an mai târziu construcţia reactoarelor a fost sistată pentru 18 luni. La finele anului 1989 situaţia pe şantierul de la Cernavodă era destul de dificilă: Unitatea 1 era construită în proporţie de 45%, Unitatea 2 era ridicată în proporţie de 25% iar reactoarele 3, 4 şi 5 erau în stadii de execuţie cuprinse între 15 şi 5%. În 1996, primul reactor este pus în funcţiune iar 11 ani mai târziu a fost pornită Unitatea 2.