15.2 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialSe surpă faleza din Eforie

Se surpă faleza din Eforie

Ţărmul s-a prăbuşit pe o distanţă de circa zece metri, în zona Capul Turcului, ceea ce pune în pericol mai multe case aflate în zonă.

Şeful Inspectoratului Judeţean în Construcţii, Christian Gigi Chiru, a declarat că înteaga zonă este în pericol şi a cerut autorită-ţilor responsabile să ia măsurile corespun-ză-toare. Acesta s-a deplasat şi ieri la faţa locului, alături de reprezentanţi ai Apelor Române. Tot astăzi, reprezentanţii IJC au trimis către RAJA Constanţa adresa nr. 50/11.01.2011, prin care solicită ca societatea să efectueze verificări ale reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare din zonă şi să analizeze apa aflată la baza taluzului. „Sunt îngrijorat de umiditatea excesivă din sol, motiv pentru care am solicitat în regim de urgenţă o analiză a apelor din sol, urmând să fiu informat cu privire la etapele de derulare a lucrărilor de consolidare a taluzului”, a spus Chiru.

Investiţii de 226 milioane lei

Administraţia Naţională „Apele Române” a precizat că realizează în prezent lucrări de reabilitare a falezelor din Eforie Nord şi Sud, Tuzla, Costineşti şi din municipiul Constanţa.

Valoarea reactualizată a investiţiei în lucrări de reabilitare a falezelor este de 226 milioane lei. „Pentru anul 2011, au fost prevăzute a fi alocaţi şi cheltuite 20 milioane lei. Lucrările de reabilitare a falezelor sunt finanţate de la buget şi sunt preconizate să se finalizeze în perioada 2012-2014″, a precizat Ana-Maria Agiu, purtător de cuvânt al ANAR.

La sfârşitul anului 2010, situaţia investiţiilor în reabilitarea falezelor este următoarea: pentru consolidarea falezelor de la Eforie Nord şi Sud s-a cheltuit suma de 24.499.683 lei (termen de finalizare: 2013); pentru faleza din Tuzla s-au cheltuit 31.020.000 lei (termen: 2013); pentru cea din Costineşti, 17.000.000 lei (termen: 2012); pentru consolidarea falezei de la Constanţa s-a cheltuit suma de 172.588 lei (termen finalizare: 2014).

Supraveghere constantă

Reprezentanţii SC RAJA SA au prelevat probe de apă de la baza taluzului, iar în urma analizării acestora a rezultat că apa scursă nu este apă potabilă, deci nu provine din reţelele de alimentare cu apă. „Sistemul de alimentare cu apă al caselor din zonă, sistem ce este localizat pe partea cealaltă a falezei, a fost verificat de mai multe ori de către reprezentanţii Secţiei Eforie cu autolaboratorul, cu aparatele de detectare a pierderilor de apă, dar şi prin sondaje şi niciodată nu au fost constatate pierderi”, a precizat Irina Oprea, purtătorul de cuvânt al companiei. Ea a mai spus că angajaţii societăţii au supravegheat permanent zona.

Cele mai citite

Economia României în declin: Profiturile scad, pierderile cresc

Semne de încetinire economică în 2023, după bilanțul financiar a peste 900.000 de companii Conform datelor furnizate de Registrul Comerțului pentru zf.ro, cifra de afaceri...

Digitalizarea cărților de identitate electronice: Când vor fi gata noile acte

Executivul a adoptat recent o hotărâre ce sprijină lansarea proiectului „D4eID — Digitalizare pentru promovarea cărții de identitate electronice”. Conform Hotărârii de Guvern nr. 1.407,...

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...
Ultima oră
Pe aceeași temă