Acum cinci ani, am dus un capac de toaletă (scuzaţi trivialitatea) în maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Constanţa. După 30 de minute, în timp ce ne aflam încă în rezervă, capacul fusese furat. Asta este experienţa cea mai stranie pe care am avut-o la naşterea primului copil, legată de serviciile medicale. Încă mă întreb ce fel de om ar fura un capac de toaletă… Dacă stau şi mă gândesc mai bine, m-au făcut să mă mir şi geamurile sparte din cameră (o cameră, am fost asigurat, dintre cele mai bune), cearceafurile de pe care, deşi spălate, zecile de pete nu mai puteau fi înlăturate, faptul că am putut să intru în sala de operaţii (de fapt, o încăpere mizeră), încălţat cu bocancii de afară, fără cea mai mică măsură de precauţie, ligheanele pentru igiena personală a tinerelor mămici. Şi nu numai.
În perioada aceea o colegă de la o televiziune locală a încercat un experiment. A intrat în secţie cu gândul de a face un reportaj despre cât de uşor se poate fura un nou-născut. A găsit „victima”, a luat-o în braţe, a ieşit pe hol cu ea dar instinctul i-a spus că mama, plecată la un oarece control, ar fi înnebunit de durere. L-a pus înapoi în pat, cu regretul profesional de a fi ratat un super-reportaj, cu împăcarea de sine că nu a provocat durerea nimănui, cu mirarea şi indignarea că astfel de lucruri se pot petrece.
Nu ne-a cerut nimeni şpagă. Am mai dat câţiva lei în stânga şi în dreapta, pentru a ne asigura că suntem băgaţi în seamă. Per total, cu tot cu atenţia acordată doctoriţei (care nu a cerut şi nu a condiţionat nimic), a fost o naştere ieftină.
Între timp, în Constanţa au apărut două maternităţi particulare. Toţi doctorii buni au plecat din spitalul de stat (acesta e visul tuturor doctorilor pe care îi cunosc, să scape din spitalul judeţean) şi lucrează în aceste clinici private. Diferenţa este năucitoare. Geamurile se închid, nu bate vântul în cameră, iar accesul în rezerve se face după un program strict, după dezinfectare şi după un program strict stabilit. Angajaţii nu numai că nu au voie să ia un leu în plus de la paciente, dar cred că au în fişa postului zâmbetul obligatoriu. Totul luceşte de curăţenie, iar ca să chemi asistenta poţi suna sau poţi apăsa unul dintre butoanele de panică, amplasate până şi în baie.
Costă. La ambele, preţul e de peste o mie de euro. Toţi cei/cele care au fost acolo au spus însă că merită. E mai ieftin decât la AKH, spitalul vienez în care se tratează vedetele autohtone, dar mai scump decât şi-ar putea permite multe gravide. Important este că se poate. În România poţi avea parte de servicii medicale de calitate, poţi fi tratat cu zâmbetul pe buze de aceleaşi persoane care, acum câţiva ani, lucrau în spital. Se poate ca o asistentă să-ţi refuze mica atenţie. Se poate ca încăperile să arate impecabil, ca un hotel de patru stele, iar praful să fie o noţiune inexistentă.
Să vă mai dau un exemplu de bune practici în domeniul privat. După naştere, părinţilor li se emite un certificat constatator, cu care te prezinţi la Serviciul de Stare Civilă al Primăriei, de unde ridici certificatul de naştere. În clinicile private, eşti invitat să iei loc pe canapele comode, cineva îţi ia formularele, îţi face copii după acte şi îţi aduce toate hârtiile înapoi, cu tine ţintuit în fotoliu. La Starea Civilă, lucrurile se schimbă. Programul este de numai două ore. După ce stai o oră la coadă, în picioare, pe holuri strâmte, reci şi urât mirositoare, şi ajungi în sfârşit să depui actele, eşti trimis la altă coadă, să plăteşti… doi lei. Dacă ai noroc, o găseşti pe casieră, care are program scurt, după care te reîntorci la coada iniţială. Dacă nu, revii a doua zi. Funcţionari cu zâmbet pe buze? Să nu glumim. Nu numai zâmbetul lipseşte aici, ci chiar cea mai mică formă de management eficient. (În unele instituţii ale statului, s-au mai luat măsuri. La agenţiile fiscale din Constanţa, de exemplu, subordonate tot primăriei, automate moderne emit bonuri de ordine, iar mesaje electronice îţi spun cât mai ai de aşteptat. Investiţia nu e foarte importantă financiar, dar e un semn de civilizaţie).
Să revenim la sănătate. Nu e de mirare că sistemul e în moarte clinică, dacă ne gândim că 10,8 milioane de persoane nu cotizează, dar primesc îngrijiri, şi peste două milioane de pensionari cotizează cu sume ridicole. Pentru un stat social şi sărac, situaţia pare fără ieşire. Încercarea Guvernului de a reduce numărul de paturi, de a închide spitale, răspunde unor necesităţi de ordin economic. Nu am inventat noi roata. Uitaţi-vă la reforma sistemului sanitar din Suedia. Coplata, finanţarea acordată conform numărului de bolnavi, descentralizarea spitalelor – sună cunoscut? Suedia a făcut însă mai mult. În Stockholm s-a aplicat metoda următoare: autorităţile locale asigură finanţarea, dar furnizorii de servicii pot fi şi firme private. Peste 60% din centrele primare de sănătate erau privatizate în primii ani ai reformei, la fel ca şi unul din cele şapte spitale din zonă. Concluzia: acesta a obţinut profit şi 90% dintre pacienţi s-au arătat mulţumiţi de îngrijirea primită.
Modelul suedez mai are o particularitate: eficienţa. Într-un excelent reportaj pe TV5, am urmărit cu uimire că o gravidă face o singură ecografie în cele nouă luni de naştere şi aceea este făcută de o… moaşă! La noi, în oraşele mari cel puţin, vă asigur că este nevoie de cel puţin cinci. După câteva ore de la naştere (şase), o mamă îşi luase copilul şi pleca deja acasă. În România stai trei zile în spital. Până şi reporterii francezi erau uimiţi. În ciuda problemelor sistemului suedez (ca de exemplu lista lungă de aşteptare pentru operaţii mai complicate), acesta este considerat unul dintre cele mai eficiente din lume, din punct de vedere economic şi al pacientului.
La noi s-au privatizat numai sectoarele profitabile, cum ar fi ginecologia sau stomatologia. Fără să fie secondat de reforme în adâncime, fenomenul (va) duce la o cruntă lipsă de opţiuni pentru pacienţii fără bani, dar şi la o îmbunătăţire a serviciilor pentru cei cu posibilităţi financiare. Aşa cum aţi putut citi în România liberă ediţia de SE, numărul pacienţilor care nu mai merg la dentist e în scădere cu 40%. În scurt timp, vom ajunge ca toată asistenţa medicală să se realizeze în secţiile de urgenţe, pentru că legea obligă acordarea ajutorului de specialitate în aceste cazuri. De ani buni, Urgenţa din Constanţa geme de pacienţi, cei mai mulţi cu boli care pot fi tratate de medicul de familie. Cine nu apelează la Urgenţă apelează la mediul privat, chiar şi pentru o banală injecţie sau un consult. Chiar dacă ajungi la stat, medicii îţi recomandă cu căldură ca următoarea vizită să fie la cabinetul lor particular. Aşa se face că în sistemul sanitar românesc s-a ajuns la un paradox: cei neasiguraţi sunt îngrijiţi de sistem, iar cei care plătesc sume mari în conturile Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate apelează la serviciile de medicină privată, contra cost, evident. Acesta este reţeta sigură a dezastrului pentru sistemul de sănătate girat de stat.
