5.6 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialDunărea, folosită numai la 6% din capacitate

Dunărea, folosită numai la 6% din capacitate

Comisarul european pentru Politica Regională, Johannes Hahn, prezent zilele acestea la Constanţa, crede că fluviul are un potenţial imens.

Lucrările conferinţei „Strategia UE pentru Regiunea Dunării” au început miercuri, în staţiunea Mamaia, în prezenţa comisarului european pentru Politica Regională, Johannes Hahn, şi a mai multor miniştri din ţările riverane. „Dunărea este folosită numai la un procent cuprins între 3 şi 6 la sută din capacitatea sa totală de transport, în condiţiile în care transportul pe apă este de 100 de ori mai ieftin decât cel pe uscat”, a declarat comisarul european pentru Politica Regio­nală, Johannes Hahn. Acesta a adăugat că regiunea Dunării a devenit una de interes pentru guvernele ţărilor riverane. „În cadrul consultării publice, am primit peste 100 de contribuţii din partea guvernelor şi a altor părţi interesate. Avem de-a face cu un adevărat boom al Dunării. Pentru a se ajunge la o strategie a Dunării bine concentrată, serviciile mele sintetizează tot ce este mai bun dintre ideile emise în cadrul procesului de consultare. Strategia va fi judecată după rezultate, iar propunerea pe care o vom prezenta la sfârşitul anului va fi însoţită de un plan de acţiune pentru a ne concentra eforturile asupra unui număr limitat de priorităţi”, a declarat acesta.

Fonduri de 100 miliarde euro

Johannes Hahn a mai spus că există fonduri necesare pentru a sprijini regiunea dunăreană. Este vorba despre suma totală de 100 miliarde de euro. Comisarul a precizat însă că trebuie găsită o modalitate de implementare mai rapidă a programelor. În plus, trebuie găsite soluţii, spune el, pentru ca navigaţia pe Dunăre se se desfăşoare tot timpul anului. La rândul său, Teodor Baconschi, ministrul Afacerilor Externe, a precizat că strategia Dunării vizează şi construirea unui centru internaţional pentru studii avansate Dunăre-Delta Dunării-Marea Neagră, care va derula activităţi şi proiecte de cercetare multidisciplinare, focalizate pe managementul durabil al zonelor umede. Un alt obiectiv concret enunţat de ministrul Baconschi este dublarea transportului pe Dunăre în următorii zece ani. „Ne angajăm să dezvoltăm infrastructura rutieră şi de transport prin sisteme intermodale şi să îmbunătăţim navigaţia în sectoarele economice”, a mai spus acesta. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă