1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiDaniel Constantin: Metodele combaterii pestei porcine sunt greșite

Daniel Constantin: Metodele combaterii pestei porcine sunt greșite

Deputatul Daniel Constantin le-a solicitat, marţi, reprezentanţilor ANSVSA şi ai Guvernului să comunice mai bine cu cetăţenii în legătură cu măsurile pentru pesta porcină şi a susţinut că metodele pe care le aplică autorităţile pentru combaterea acestui virus nu sunt potrivite.

„De la semnalele de alarmă pe care le-am tras, văd că nu s-a schimbat nimic. Metodele pe care le aplică cei ar trebui să administreze acest fenomen fie nu sunt potrivite pentru că pesta avansează, fie nu ştiu cum să procedeze. Îi rog pe cei de la ANSVA, pe cei din Guvern să comunice cât mai bine cu cetăţenii că acolo, la nivel de comună, există acest factor uman care trebuie convins, trebuie transmisă încredere astfel încât să evităm răspândirea virusului respectiv”, a afirmat, la o conferinţă, Daniel Constantin, lider al Pro România, fost ministru al Agriculturii.

Acesta a mai susţinut că România încă nu a solicitat ajutor de la Comisia Europeană.

„Ajutorul se poate da şi pe zona de prevenţie, nefăcând acele inspecţii în primăvara acestui an, din păcate nu o să avem ce să cerem CE, dar se pot da şi pe zona de despăgubiri”, a mai spus Constantin.

Cele mai citite

2024, anul căldurii extreme și al dezastrelor naturale: Cum a afectat încălzirea globală lumea

În 2024, încălzirea globală a generat condiții meteorologice extreme în întreaga lume, de la valuri de căldură insuportabile până la inundații devastatoare și cicloni...

Republica Moldova aprobă o strategie de apărare pe zece ani: Accent pe securitate și integrarea în UE

Parlamentul Republicii Moldova, dominat de aleşi pro-occidentali, a adoptat joi o strategie de apărare pentru următorii zece ani. Documentul prevede creșterea cheltuielilor pentru apărare,...

Programul de guvernare: 10 măsuri esențiale pentru sprijinirea firmelor

Guvernul propune un program de modernizare economică sustenabilă pentru România, axat pe sprijinirea firmelor, reducerea birocrației și accelerarea digitalizării. Potrivit unei analize Termene.ro, obiectivul...
Ultima oră
Pe aceeași temă