1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialSMURD are ambulante noi

SMURD are ambulante noi

Serviciul Mobil de Urgenta, Resuscitare si Descarcerare (SMURD) Bucuresti a fost dotat ieri  cu 10 ambulante de tip B (pentru prim-ajutor) si alte doua de tip C (pentru anestezie si terapie intensiva). Din iulie, alte 23 de ambulante vor  fi gata de interventie la substatiile pompierilor.

La sediul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta a fost ieri inaugurat noul sediu al SMURD Bucuresti. De ieri sunt puse la dispozitia bucurestenilor autosalvari de prim-ajutor cu echipaj format din paramedici. Pe salvarile speciale pentru ATI vor opera si medici de la Spitalul de Urgenta Bucuresti. Salvarile speciale vor fi pregatite pentru interventii atat in Bucuresti, cat si in Ilfov. Timpul de raspuns de la apel pana la destinatar va fi sub opt minute. Potrivit conducerii ISU, de la inceputul anului pana acum in Bucuresti  au fost 1.800 de interventii, dintre care 700 pentru incendii, iar 1.100 pentru acordarea primului ajutor (accidente, caderi de la inaltime, blocari in case, lifturi etc.).  Dr. Bogdan Oprita, medicul coordonator al SMURD Bucuresti, a declarat ca s-au implinit 11 ani de la prima incercare a punerii bazei acestui serviciu vital astazi pentru bucuresteni.  Ministrul Sanatatii a atentionat ca  populatia va putea apela echipele de salvatori la 112  si, in functie de gravitatea cazului, se va decide echipajul trimis la locul evenimentului.

Cele mai citite

Parlamentul sud-coreean l-a demis pe președintele interimar Han Duck-soo

Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri pentru demiterea președintelui interimar Han Duck-soo, acuzat de „participare activă la insurecție” după tentativa eșuată a...

Creștere moderată a creditării private în noiembrie: Împrumuturile în lei și valută, avansuri diferite

Conform datelor BNR publicate vineri, creditarea privată din România a atins în noiembrie 2024 un sold total de 418 miliarde lei, reprezentând o creștere...

Parlamentul sud-coreean l-a demis pe președintele interimar Han Duck-soo

Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri pentru demiterea președintelui interimar Han Duck-soo, acuzat de „participare activă la insurecție” după tentativa eșuată a...
Ultima oră
Pe aceeași temă