Roşu, verde, galben, cărămiziu, albastru, verde, maro, verde fluorescent. Toate aceste culori se află pe un bloc de pe Calea Griviţei, care nu are mai mult de şase etaje, reabilitat termic anul acesta. Astfel de „sorcove” care au împânzit Bucureştiul, în urma programului iniţiat de primării, au primit ieri un vot de blam din partea Ordinului Arhitecţilor.
Preşedintele Şerban Ţigănaş a catalogat totul drept un eşec şi chiar o crimă în cazul unor clădiri din patrimoniu. Vina este împărţită, potrivit arhitectului, între „cei care comandă lucrarea, cei care o gândesc, cei care o autorizează, cei care construiesc şi toţi ceilalţi care o acceptă ca atare”.
Arhitecţii au propus autorităţilor adoptarea unei politici pentru arhitectură, pentru ca Bucureştiul să nu mai cadă victimă unor astfel de programe puse în aplicare fără atenţia cuvenită arhitecturii. Oficiali ai Ministerului Dezvoltării, instituţie care suportă 50 la sută din costurile programului, au atras atenţia că imaginea urbană nu este un moft. Directorul general al direcţiei de dezvoltare teritorială din minister, Anca Ginavar, a declarat că imaginea unui oraş îi afectează, în mod direct, atractivitatea economică. Preşedintele Patronatului Societăţilor din Construcţii, Cristian Erbaşu, a găsit şi o explicaţie pentru eşecul programului: la proiectele de reabilitare termică au acces proiectanţi şi constructori neprofesionişti.
„Se merge pe variante ieftine, nepregătite din timp, se proiectează azi pe fugă şi se execută mâine”, a spus Erbaşu.
„S-a încercat şi o revigorare”
De cealaltă parte, oficialii primăriilor spun că au apelat la specialişti şi nu au făcut totul după capul lor. Neculai Onţanu, primarul sectorului 2, una dintre zonele cele mai colorate în urma reabilitării, ţine să precizeze care a fost scopul iniţiativei.
„Programul se numeşte de reabilitare termică şi are ca scop reducerea consumului de energie termică. Nu altceva. Cu acest prilej s-a încercat şi o revigorare a faţadelor clădirilor, care s-a realizat pe baza unor planuri făcute tot de arhitecţi, de societăţi comerciale care au câştigat licitaţia şi au stabilit paleta de culori”, a explicat edilul.