Priorităţile lui Sorin Oprescu, în calitate de primar al Capitalei, vor rămâne protecţia cetăţenilor în ceea ce priveşte preţul gigacaloriei, asigurarea transportului şi continuarea investiţiilor în infrastructură, a spus primarul general, potrivit Agerpres.
Sorin Oprescu a verificat, astăzi, stadiul lucrărilor la obiectivul de investiţii ”Penetraţia Splaiul Independenţei – Autostrada Bucureşti-Piteşti”.
Lucrarea din zona Splaiul Independenţei – Ciurel, una dintre „investiţiile importante”, după cum a spus edilul-şef al Capitalei, constă în realizarea unui sistem rutier de tip „drum expres”, care va conecta Splaiul Independenţei cu A1, devenind astfel o alternativă importantă la bulevardul Iuliu Maniu.
Proiectul constă în realizarea infrastructurii unui drum cu trei benzi pe sens, mărginit în anumite zone, de o parte şi de alta, de străzi colectoare ale traficului zonal, asigurându-se astfel circulaţia în regim de prioritate pentru cei care tranzitează zona, arată Agerpres.
Lungimea lucrării este de 8,3 km, durata execuţiei fiind de 35 de luni de la data începerii lucrărilor – decembrie 2010 -, iar valoarea contractului de 579.851.193 lei.
În plus, Oprescu a spus că, dacă preţul biletelor la RATB va creşte, va fi vorba de o sumă „modică”. Actualul edil a mai declarat că va candida ca independent la primăria Capitalei, dar că îl onorează sprijinul anunţat de anumite formaţiuni politice.