România şi Republica Moldova vor realiza împreună, în cadrul unui proiect european, Institutul Internaţional de Medicină de Urgenţă, unitate care va fie construită în curtea Spitalului Malaxa, a anunţat, vineri, managerul Adrian Secureanu, scrie Mediafax.
„Am semnat un protocol de colaborare cu directorul Institutului de Medicină de Urgenţă din Chişinău, cea mai mare unitate sanitară din Republica Moldova, de colaborare atât în domeniul pregătirii medicilor, al dezvoltării unor proiecte de cercetare, cât şi pentru realizarea unei unităţi sanitare similare în curtea Spitalului Malaxa. Demersurile pentru construcţia noului spital, respectiv Institutul Internaţional de Medicină de Urgenţă, parte a unui proiect european, va fi realizată împreună cu Republica Moldova”, a declarat managerul Spitalului Malaxa, Adrian Secureanu.
Viceprimarul Victor Iovici a spus că acest proiect este foarte interesant, pentru că Sectorul 3, unul dintre cele mai mari din Capitală, nu are un spital de urgenţă.
„Unitatea sanitară nou creată va avea şapte niveluri şi 400 de paturi, şi va fi realizat în parteneriat public-privat. Sperăm să găsim rapid un partener privat. Primăria a preluat printr-un proiect pilot 18 spitale, iar acum are 21”, a mai spus viceprimarul Victor Iovici.
El a precizat că Primăria Capitalei va construi două spitale noi şi va mai face unul la Spitalul Clinic Nicolae Malaxa. „Va fi un spital cu aparatură modernă, de secolul XXI”, a adăugat viceprimarul Victor Iovici.
Protocolul dintre Spitalul Clinic Nicolae Malaxa din Bucureşti şi Centrul Naţional Ştiintifico-Practic de Medicină de Urgenţă din Chişinău include şi schimbul de experienţă dintre medicii celor două unităţi sanitare din Bucureşti şi Chişinău, organizarea unor simpozioane şi sesiuni de comunicări ştiintifice comune, introducerea sistemului de e-conferinţe, dar şi crearea unui sistem e-help emergency privind realizarea unor consultaţii în timp real între specialiştii celor două unităţi în cazurile grave, netransportabile.
Totodată, protocolul dintre echipele celor două ţări permite organizarea unor sesiuni de practică medicală voluntară pentru medicii debutanţi din cadrul Centrului Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină de Urgenţă din Chişinau şi Spitalului Clinic Nicolae Malaxa din Bucureşti, dar şi programe pentru obţinerea de granturi ştiinţifice privind cercetarea ştiinţifică aprofundată pe domeniile chirurgie, ginecologie, alergologie, diabet şi genetic.
Ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Iurie Reniţă, a spus că îşi doreşte foarte mult implementarea acestui proiect. „La Chişinău avem şi noi o astfel de unitate sanitară, dar este important acest schimb de experinţă ca să fim mai aproape de Bucureşti, mai aproape de Europa. Îmi doresc să fie implementat cu succes acest proiect. Îi încurajez pe directori să facă acest lucru. Punem mari speranţe că este începutul realizării unei unităţi de prestigiu. Un mesaj de încurajare: Să fie de bun augur!”, a spus ambasadorul Iurie Reniţă.
La rândul lui, directorul Institutului de Medicină de Urgenţă din Chişinău, Gheorghe Ciobanu, a spus că îşi pune mari speranţe în acest proiect, care reprezintă începutul realizării unor unităţi de prestigiu. „Avem posibilităţi de colaborare în mai multe domenii medicale, dar şi de cercetare şi perfecţionare a cadrelor medicale din Bucureşti şi Chişinău”, a mai spus Gheorghe Ciobanu.
Managerul Spitalului Malaxa a explicat că parteneriatul cu Republica Moldova este al doilea, după cel semnat în vară cu Spitalul „Sandro Pertini” din Roma, al doilea ca importanţă din capitala Italiei.
„Protocolul de vineri este un prim pas pentru deschiderea relaţiilor cu Republica Moldova. Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină de Urgenţă din Chişinău este numărul unu în Republica Moldova şi bine plasat în Estul Europei. Dorim ca împreună să accesăm fonduri pentru cercetare, granturi, să facem schimburi de experienţă între medicii noştri şi personalul sanitar din Chişinău. Totodată, vom dezvolta în premieră sistemele e-health şi e-help emergency”, a mai spus Adrian Secureanu.