Proiectul pasajului Mihai Bravu presupune realizarea a două poduri supraterane paralele pe direcţia Inelului Principal de Circulaţie (Soseaua Mihai Bravu, Calea Vacareşti), de câte 2 benzi de circulaţie pentru fiecare sens.
Primul pod (Calea Văcăreşti-Mihai Bravu) are o lungime de 675,40 m, iar cel de-al doilea pod 687,70 m (Mihai Bravu-Calea Văcăreşti). Lăţimea celor două poduri este de 7,80 m.
Citeşte şi: VIDEO. Oprescu: Lucrările la primul pod al pasajului Mihai Bravu se vor încheia în martie 2014
Cele două pasaje rutiere vor supratraversa Splaiul Unirii/Râul Dâmboviţa, precum şi intersecţia Prelungirea Soselei Mihai Bravu cu Calea Văcăreştilor.
De asemenea, prin acest proiect se vor reconfigura intersecţiile tronsonului Inelului Principal de circulatie cu Splaiul Unirii, precum si cu Calea Văcăreştilor, cu asigurarea realizarii relaţiilor de stânga dintre cele două artere de circulaţie în condiţii de siguranţă şi confort.
Citeşte şi: Pasajul Mihai Bravu-Splaiul Unirii va fi finalizat de Astaldi, care va încasa 35 milioane de euro
Astfel, prin acest pasaj, cartierele Berceni-Olteniţei, Balta Alba, Pantelimon şi Colentina vor fi legate între ele şi vor avea legatură cu zona de nord a oraşului, dar vor avea şi alternative faţă de inelul interior de circulaţie reprezentat de Mihai Bravu şi Stefan cel Mare, fapt care va duce la decongestionarea circulaţiei în zona centrală.