2.8 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăSpecialContractele de salubrizare din Capitală, rupte în instanţă

Contractele de salubrizare din Capitală, rupte în instanţă

Curtea de Apel Bucureşti a decis, la solicitarea Consiliului Concurenţei, încetarea contractelor de salubrizare încheiate de Primăria Bucureşti şi primăriile sectoarelor 1, 2, 3, 4 şi 6, obligând instituţiile să organizeze proceduri noi de achiziţii publice pentru contractarea acestor servicii, informează Mediafax.

„Suntem încurajaţi de decizia Curţii de Apel care, în calitate de primă instanţă, a admis acţiunea Consiliului Concurenţei în vederea restabilirii şi menţinerii unui mediu concurenţial pe piaţa serviciilor de salubrizare din capitală. În continuare, suntem deschişi să colaborăm cu părţile implicate pentru a rezolva cu celeritate disfuncţionalităţile existente pe această piaţă” a declarat într-un comunicat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Autoritatea de Concurenţă a acţionat în instanţă autorităţile publice din municipiul Bucureşti pentru că nu au pus în practică măsurile dispuse la sfârşitul anului 2009, pentru restabilirea unui mediu concurenţial pe piaţa serviciului public de salubrizare din Bucureşti.

Consiliul Concurenţei a constatat, în urma unei investigaţii derulată în perioada februarie 2008- decembrie 2009, că autorităţile publice din municipiul Bucureşti au încălcat Legea concurenţei prelungind durata contractelor de salubrizare prin acte adiţionale, fără a organiza licitaţii pentru selectarea operatorului.

Ca urmare, Consiliul a solicitat primăriilor organizarea de licitaţii pentru selectarea operatorilor şi stabilirea duratei contractului de delegare a serviciului public de salubrizare, astfel încât să nu se limiteze concurenţa mai mult decât este necesar pentru amortizarea investiţiei.

Serviciul public de salubrizare a localităţilor face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice şi se desfăşoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale ori asociaţiilor de dezvoltare comunitară. În acest domeniu, concurenţa se manifestă în cadrul licitaţiilor organizate de autorităţile publice locale în vederea delegării gestiunii activităţilor aferente acestui serviciu, se mai spune în comunicat.

Cele mai citite

Steve Bannon vrea să-l înlăture pe Elon Musk din anturajul Casei Albe: Este cu adevărat un om rău

Unul dintre liderii mișcării MAGA a lui Donald Trump a jurat că îl va înlătura pe Elon Musk din anturajul Casei Albe, întrucât miliardarul...

Biden se laudă pe final de mandat. SUA e lider în „competiția internațională”

Președintele SUA Joe Biden a declarat luni că, datorită activității administrației sale din ultimii patru ani, Statele Unite sunt în prezent lider în 'competiția...

Rata inflației a crescut în decembrie la 5,14%

Mărfurile alimentare și serviciile au fost în topul scumpirilor Rata anuală a inflației a urcat la 5,14% în luna decembrie 2024, de la 5,11% în...
Ultima oră
Pe aceeași temă