0.4 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialConstructiile in parcuri ar putea fi interzise

Constructiile in parcuri ar putea fi interzise

» Constanda nu va mai putea construi in Parcul Bordei daca proiectul aprobat de Senat va deveni lege.

» Se pregateste exproprierea terenului detinut de omul de afaceri in zona verde.

» In cel mult o luna ar putea fi promulgata legea prin care se interzice autorizarea de constructii in parcuri.

 

Parcul Bordei ar putea fi salvat de la distrugere, primul pas fiind facut in urma cu doua zile, cand Senatul a aprobat proiectul de modificare a Legii nr. 24/2007 privind protejarea spatiilor verzi.
Dupa ce acesta va deveni lege, Constanda nu va mai putea obtine autorizatia de construire de la Primaria Sectorului 1 pentru a putea ridica mai multe cladiri in Parcul Bordei.

Spatiile verzi, protejate de lege
Primariile nu vor mai avea voie sa emita autorizatii pentru constructiile si amenajarile de orice tip pe spatiile verzi, conform proiectului de lege aprobat de Senat si care urmeaza sa fie votat la Camera Deputatilor.
Astfel, primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, care a declarat ca nu va elibera autorizatie pentru constructiile pe care Constanda doreste sa le realizeze in Parcul Bordei, va avea un temei legal pentru refuzul sau. Altfel, Constanda l-ar fi putut da in judecata, asa cum a facut cu Consiliul General al Municipiului Bucuresti, si sa obtina in instanta dreptul de a construi.
Proiectul de lege a fost initiat cu "dedicatie" pentru salvarea Parcului Bordei, dar va apara si celelalte parcuri de elanul distructiv al oamenilor de afaceri.

Smuls din "ghearele tandemului Constanda-Videanu"

"Eu sper ca prin aceasta lege sa luam din ghearele tandemului Costica Constanda si Adriean Videanu Parcul Bordei si sa-l redam bucurestenilor", a declarat senatorul Marius Marinescu, initiatorul proiectului de lege. Acesta a declarat ca s-a consultat cu mai multi avocati, iar unii au afirmat ca omul de afaceri Constanda nu va putea obtine autorizatia, in timp ce altii sunt de parere ca legea nu se va putea aplica si in cazul respectiv retroactiv.
Acesta deoarece Constanda a obtinut deja o hotarare judecatoreasca definitiva prin care i se da dreptul sa construiasca, iar CGMB i-a aprobat Planul Urbanistic Zonal. Marinescu mai pregateste o initiativa legislativa prin care Constanda va fi expropriat din Parcul Bordei si va fi despagubit de stat cu actiuni la Fondul Proprietatea.
Cele doua initiative legislative vor fi tratate in procedura de urgenta, urmand sa intre in vigoare peste aproape o luna, dupa cum a estimat Marinescu.
Acesta i-a criticat pe senatorii PD care nu au aprobat proiectul de lege si au preferat sa sustina "afacerea de un miliard de euro" a lui Constanda. z

CONVENTIE
» Teren la schimb
Primarul Videanu a gasit o alta solutie pentru a salva o parte din Parcul Bordei. Este vorba despre incheierea unei conventii prin care Constanda primeste, la schimb, o parte din terenul situat in spatele Guvernului, pe care acum se afla un depou de tramvaie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă