20 de mii de suporteri spanioli se află astăzi în Bucureşti pentru finala Europa League dintre echipele Atletico Madrid şi Athletic Bilbao. De acest eveniment vor să profite atât autorităţile, cât şi comercianţii şi prestatorii locali de servicii.
Majoritatea suporterilor sunt aşteptaţi să sosească astăzi, cu peste 70 de curse speciale care vin din Spania, potrivit autorităţilor Aeroportului Internaţional „Henri Coandă”. O parte dintre fani au ajuns mai devreme în Bucureşti şi au descoperit că oraşul nu este infernul despre care au citit în presa occidentală şi la care se aşteptau.
Susţinătorii echipelor Atletico Madrid şi Athletic Bilbao care ajung în Capitală pe calea aerului sunt preluaţi cu autobuze şi transportaţi în două zone ale oraşului special amenajate pentru fani. Astfel, la Piaţa George Enescu vor ajunge fanii madrileni, iar în Piaţa Constituţiei vor fi direcţionaţi cei din Bilbao. Tot aici este permis şi accesul românilor care nu au bilet pentru finală, căci de la ora 20.00 vor fi transmise, pe patru ecrane gigant, imagini în direct de pe Arena Naţională. Locaţia din faţa Palatului Parlamentului va fi deschisă până la ora 2.00, în timp ce amenajarea din faţa Ateneului Român va fi eliberată de la ora opt seara.
Pentru ca ibericii să se descurce mai uşor în Capitală, în cele două zone vor fi aduşi astăzi vorbitori de limba spaniolă, majoritatea elevi, care vor purta tricouri cu inscripţia „Pregunta me” (întreabă-mă – n.r.) De asemenea, organizatorii au anunţat că vor avea loc concerte susţinute de artişti români, dar şi o zonă gastronomică, unde se vor vinde, printre altele, mici.
Suporterii vor putea intra pe Arena Naţională începând cu ora 18.45. Din cele două zone de divertisment, suporterii spanioli vor fi preluaţi cu autobuze şi duşi la stadion pe trasee diferite. Parcarea de la Naţional Arena va cuprinde mai multe zone de distracţie, minifan-zone-uri, acolo unde spectatorii pot câştiga diverse premii.
Străzile care trec prin preajma celor două locaţii vor fi închise azi şi mâine, astfel încât bucureştenii vor trebui să ocolească. Străzile din jurul Arenei Naţionale vor fi, de asemenea, închise în ziua meciului, până joi dimineaţă, în perioada 9 mai 2012, ora 9.00-10 mai 2012, ora 4.00. De altfel, locatarii din preajma stadionului au fost avertizaţi încă de săptămâna trecută că trebuie să-şi mute autoturismele de pe aceste străzi pentru a face loc suporterilor.
Bişniţă uriaşă cu bilete
Preţul la negru al biletelor pentru finala Europa League a explodat, astfel încât un tichet care oficial costa 250 de lei se vindea ieri şi cu 500 de euro. Biletele mai ieftine, de 100 de lei, la peluză, s-au vândut şi cu 200 sau chiar 300 de euro. Nu doar speculanţii obişnuiţi au încercat să facă profit de pe urma acestui meci. Chiar şi un membru al Consiliului General al Primăriei Bucureşti a fost surprins de o echipă de televiziune în timp ce vroia să vândă invitaţia VIP pe care a primit-o din partea organizatorilor. Petru Ilie, reprezentant al PDL în Consiliul General, a solicitat iniţial 800 de euro pentru tichet, dar a lăsat până la 650 de euro după negocierile cu reporterul. Pentru a-l convinge pe jurnalistul cumpărător, consilierul i-a explicat că pe baza acelui bilet are acces la loja oficială şi la cocktailul de după meci.
Specula are loc deşi autorităţile au anunţat că biletele sunt nominale şi la intrarea în stadion li se va cere buletinul suporterilor pentru a verifica dacă cele două documente corespund.
Mulţumiţi de ce au găsit în România
Suporterii celor două finaliste care au venit încă de zilele trecute au invadat Centrul Vechi, unde au luat masa şi, la vederea numeroşilor reporteri ai televiziunilor, au început să scandeze lozincile specifice fiecărei echipe şi să cânte. Deşi a crescut numărul de clienţi, comercianţii din zonă nu au crescut preţurile, mai ales că oricum, după restaurare, Centrul Vechi a devenit una dintre locaţiile cele mai scumpe din Bucureşti. Astfel, o bere poate costa aici 6 lei, dacă eşti localnic şi cunoşti barurile cu astfel de preţuri, sau 8-9 lei în restul restaurantelor. Preţurile la mâncare variază, de asemenea, de la 15 lei o shaorma până la 30 de lei o porţie minusculă de frigărui cu cartofi prăjiţi. Suporterii nu par deranjaţi de acest lucru, mai ales că majoritatea dintre ei nu rămân în Bucureşti decât două zile. „Îmi place Bucureştiul, oamenii sunt de treabă. Cunosc români şi de la mine din ţară, dar aici toată lumea a fost foarte amabilă cu noi. Până acum nu prea am văzut câini maidanezi”, ne-a declarat, râzând, un fan al echipei Atletico Madrid care era deja la a patra bere, după cum singur s-a lăudat.
Dacă restaurantele nu au majorat preţurile, cel puţin nu semnificativ, unele hoteluri au profitat de acest moment, astfel încât în unele situaţii o cameră de 4 stele, care în mod normal costa 200 de euro, a ajuns şi la 400 de euro în această perioadă. Totuşi, o mare parte dintre suporterii cu care am discutat au preferat hoteluri mai ieftine. „Am plătit 50 de euro pe noapte. Stau cu un prieten cu care am venit, mi s-a părut acceptabil preţul”, a menţionat unul dintre fanii madrileni. Practic, hotelul la care s-a cazat acesta nu a mărit tariful, după cum reiese de pe site-ul acestuia, unde pentru o cameră dublă se plătesc în mod obişnuit 110 euro.
Şase staţii de metrou, redenumite
Şase staţii de metrou din Bucureşti au fost rebotezate cu ocazia finalei Europa League cu numele unor importanţi sportivi români şi spanioli. Staţia Piaţa Victoriei a fost redenumită Nicolae Dobrin, staţia Ştefan cel Mare se numeşte acum Ion Pârcălab, staţia Obor poartă numele Gică Hagi, staţia Piaţa Iancului e redenumită Llorente, staţia Piaţa Muncii s-a schimbat în Falcao, iar Dristor poarte numele lui Rică Răducanu. Llorente şi Falcao sunt cei doi atacanţi ai echipelor Atletico Madrid şi Athletic Bilbao. Ideea nu este nouă şi a fost aplicată chiar anul acesta de autorităţile londoneze cu ocazia Jocurilor Olimpice de Vară care au loc în Marea Britanie.
Elevii, vacanţă de o zi
Şcolile din Bucureşti sunt închise astăzi, la solicitarea Primăriei Capitalei, care a dorit astfel să contribuie prin această măsură la descongestionarea oraşului. Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a fost de acord cu cererea autorităţilor locale şi le-a cerut profesorilor să intensifice recuperarea materiei până la finalul anului şcolar.
2.900 de poliţişti, 1.600 de jandarmi, 700 de pompieri şi 100 de poliţişti de frontieră vor fi amplasaţi pe tot traseul suporterilor de la aeroport spre Arena Naţională.
120 de persoane vor asigura asistenţa medicală, în şase cabinete medicale, şi 29 de echipaje de urgenţă.
90 de camere video pe toate străzile din sectorul 2 care duc spre Arena Naţională îi vor supraveghea pe suporterii spanioli, la care se adaugă camerele din interiorul stadionului.