Candidaţii USL la alegerile parlamentare din Caraş-Severin pentru un loc de deputat, în legislatura 2012-2016, sunt Ioan Benga şi Ion Mocioalcă din partea PSD, Aurel Tocuţ şi Valentin Rusu din partea PSD şi Ion Tabugan, din partea UNPR.
Ion Mocioalcă, lider PSD, se află la o a patra candidatură pentru un loc de deputat în Parlamentul României. El a fost deputat de Caraş-Severin şi în legislaturile 2000-2004, 2004-2008 şi 2008-2012.
Citeşte şi ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Vezi cine sunt CANDIDAŢII din judeţul CARAŞ-SEVERIN!
În 2006, numele lui Mocioalcă a apărut într-un scandal privind politicienii colaboratori ai Securităţii. Ulterior, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) şi-a cerut scuze pentru eroare. „M-am prezentat la prima ora la sediul CNSAS si in loc de dosar am primit scuzele institutiei. Secretarul general Ladislau Csendes mi-a spus ca singura referire la adresa mea este prezenta numelui, scris gresit pe un tabel cu mai multe sute de nume ai participantilor la Revolutie”, declara deputatul PSD în august 2006. În mai 2006, el a fost desemnat cel mai costisitor deputat român, reuşind să cheltuie într-o singură lună 14.000 euro.
Citeşte şi CANDIDAŢII USL LA ALEGERILE PARLAMENTARE. Caraş-Severin:Valentin Rusu, deputatul „BUTOANE”
În 2012, conform Caon.ro, deputatul este posesorul a cinci terenuri intravilane, al unui apartament, al unei case, a patru spaţii comerciale şi al unui automobil. El mai are conturi în bănci în valoare totală de aproape 50.000 de lei, dar are şi datorii de 120.000 de lei.