Bărbatul aflat la volanul TIR-ului este alergic la înţepăturile de insecte şi a fost transportat la spital de către un echipaj medical de la Ambulanţă.
„Conducătorul unui TIR de Gorj care circula din direcţia Râmnicu Vâlcea – Horezu, a fost înţepat de o insectă, a pierdut control asupra volanului şi s-a răsturnat în şanţ. Şoferul nu a fost rănit, dar a fost transportat la spital deoarece este alergic la înţepătura de albine”, au precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea.
La intervenţie au participat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere pentru asigurarea măsurilor împotriva incendiilor şi un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanţă.
Au fost scurgeri de combustibil din rezervorul TIR-ului, însă în cantitate mică, astfel că nu a fost necesară întreruperea circulaţiei rutiere.