Suma exacta pe care PSD i-o cere lui Tariceanu in schimbul sustinerii Guvernului este de un miliard de euro. Vicepresedintele PSD Liviu Dragnea, presedintele Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene, ne-a declarat ieri ca pana la sfarsitul verii premierul trebuie sa plateasca. Mai precis, PSD ii cere lui Tariceanu sa dispuna de urgenta o rectificare bugetara deoarece "in luna octombrie 50-60% din primarii vor intra in incapacitate de plata, majoritatea fiind ale PSD". Social-democratii cer un miliard de euro, bani despre care Liviu Dragnea sustine ca "nu vor merge doar la primariile PSD". Saptamana trecuta, baronii locali i-au cerut lui Mircea Geoana sa faca presiuni asupra premierului Tariceanu si asupra PNL pentru a primi fondurile promise la negocierile dintre cele doua partide. In cazul in care Tariceanu refuza, in luna septembrie PSD depune motiune de cenzura pentru demiterea Guvernului. Cel putin acestea sunt amenintarile exprimate public, intentia reala a pesedistilor fiind aceea de a negocia punctual cu premierul sustinerea fiecarui proiect de lege al Guvernului sau respingerea motiunilor venite din partea PD-PLD.
Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, ieri, dupa sedinta Biroului de Conducere al partidului, ca "va avea discutii cu guvernul, in cadru institutional", pentru a promova un pachet de legi pe care social-democratii l-au elaborat pe domeniul administratiei, sub pretextul reformei si al descentralizarii. Scopul adevarat al demersurilor PSD este legat, asa cum scria "Romania libera" saptamana trecuta, de bani, respectiv banii pe care Tariceanu i-a promis lui Geoana in schimbul voturilor social-democratilor in Parlament la investirea Cabinetului PNL-UDMR. Geoana a recunoscut ieri ca la discutiile cu premierul va aborda acest subiect, spunand ca PSD cere "acces uniform si depolitizat la resurse". "Vremea in care se dadeau bani numai la primarii de la Putere si la cei din Opozitie nu a trecut", a spus Geoana. Vicepresedintele PSD Liviu Dragnea, seful consilierilor judeteni la nivel national, sustine ca social-democratii au doua probleme pecuniare de transat cu Tariceanu. Pe de o parte, fondurile promise prin Ordonanta 7/2007 primariilor pentru infrastructura (aproximativ 30.000 de miliarde de lei vechi) nu au ajuns decat la 224 de primarii ale PSD dintr-un total de 1900. Pe de alta parte, spune Dragnea, "in luna octombrie, 50-60% dintre primarii, din care majoritatea sunt de la PSD, vor intra in incapacitate de plata, pentru ca administratia locala a fost subfinantata". In consecinta, PSD ii cere lui Tariceanu sa opereze urgent o rectificare bugetara prin care sa li se aloce primariilor nici mai mult, nici mai putin decat un miliard de euro. "Este o chestiune foarte urgenta, sa fortam guvernul sa faca rectificarea bugetara mai repede", a spus vicepresedintele PSD. Dragnea a explicat ca miliardul de euro "nu va merge numai la primariile PSD" si a precizat ca pana la sfarsitul lunii august Tariceanu trebuie sa le satisfaca social-democratilor dorintele. Dupa cum se stie, la sfarsitul saptamanii trecute, sefii de consilii judetene ai PSD, in speta baronii locali, i-au cerut lui Geoana sa-l forteze pe prim-ministru sa le dea pesedistilor banii promisi la negocieri. In caz contrar, PSD va depune in septembrie o motiune de cenzura pentru demiterea lui Tariceanu.