Se zice ca literatura e o ocupatie egoista: in interiorul ei, nu poti decat sa te iubesti narcisist, nu mai e loc si de un altul. Cu toate acestea, moda cuplurilor literare – la noi si aiurea – nu si-a epuizat nici pe departe fascinatia. Mie "pozele" in care el scrie, ea il citeste si concurenta dintre ei se traduce in pasiune erotica, mai pe seara, in dormitor, mi se par destul de amuzante. si nu imaginea in sine imi displace teribil, ci faptul ca cei in cauza o folosesc ca pe un tertip de autopromovare. Caci ce poate fi mai induiosator pentru cititor – disputat si de librarii, si de prima pagina a ziarelor – decat povestea intimitatii unui cuplu literar?
Recunosc, m-a enervat "pufosenia" de imagine din jurul unei tinere familii de foarte valorosi scriitori americani. Neverosimil de reusita, teatral de perfecta. Ea e Nicole Krauss – frumoasa, talentata, proaspata mama –, el e Jonathan Safran Foer – idem, minus finalul. Amandoi se iubesc navalnic sub podul desenat de fictiunea pe care o scriu: el este "viata ei" (romanul ei, "Istoria iubirii", e dedicat "lui Jonathan, viata mea"), ea este muza neobosita, impreuna scriu, apar in ziare si primesc premii sau nominalizari la premii. Foarte frumos, veti spune, mai sunt exemple, cel putin pe teren anglo-saxon: Harold Pinter si Antonia Fraser, Paul Auster si Siri Hustvedt sau mult mai tumultuosii Sylvia Plath si Ted Hughes, Iris Murdoch si John Bayley, Anaïs Nin si Henry Miller. In cazul lor, parca nu erau atatea reflectoare si blitzuri urmarindu-i pas cu pas. Sa se fi transformat intre timp scriitorii in vedete?