Conducerea spitalului universitar de Psihiatrie Socola Iasi se lupta in instanta cu descendentii unei familii de evrei bogati. Directorul spitalului, medicul Florin Lunguleac, a formulat o cerere de interventie in nume propriu in dosarul de partaj judiciar in care se judeca intre ei urmasii lui Alfred Winkler, cel care a dat in vesnica folosinta spitalului o suprafata de 15 hectare si o cladire cu 15 camere. Astfel, s-a format un nou dosar, in care conducerea spitalului a chemat la judecata pe Alfred Emanuel, Andreea Lavinia si Sadiye Ioana Winkler, Primaria Municipiului si Prefectura Iasi. Spitalul a solicitat suspendarea dosarului pana la pronuntarea unei hotarari irevocabile. "Ei cer o suprafata de teren mult mai mare, teren care apartine spitalului, 17 hectare. Pentru aripa «Winkler» avem acte de donatie, iar restul de teren pe care il vor este al spitalului", a declarat dr. Florin Lunguleac. "Terenul a fost trecut in proprietatea statului in baza decretului 308/1953, iar bunicul meu, Alfred Winkler, nu a fost despagubit. In cazul nefericit in care nu mi se poate retroceda imobilul, solicit sa fiu despagubit prin echivalent. Estimez suma la 5 miliarde de lei vechi", precizeaza Winkler.