3.7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialRadu Furnica: Nu sunt asul din maneca lui Voiculescu

Radu Furnica: Nu sunt asul din maneca lui Voiculescu

Radu Furnica, 50 de ani, fost capitan in marina comerciala pana in 1989, cand a cerut azil politic in Olanda, a facut in perioada ulterioara cariera in domeniul consultantei privind recrutarea managerilor de top. Recent, un cotidian central sustinea ca Radu Furnica ar fi "asul din maneca lui Voiculescu" si ca prin depozitiile sale ar putea demonstra ca Traian Basescu ar fi facut politie politica
in perioada cand era seful Agentiei Navrom din Anvers.

» Cand l-ati cunoscut pe Traian Basescu?
– Cand eram student la Institutul de Marina, eu eram in primul an, iar el absolvea. Nu l-am mai vazut apoi pana in 1989, dar i-am urmarit cariera, fiindca era foarte cunoscut in Navrom.
» De ce era atat de cunoscut?
– Era unul dintre cei mai buni comandanti si noi, tinerii ofiteri, il invidiam pentru ca Basescu a ajuns sa conduca cel mai mare vapor din flota romaneasca.
» A fost promovat pe criterii profesionale?
– In cea mai mare parte, cred ca da. Daca e sa fim onesti, trebuie sa spunem insa ca, daca n-ar fi fost membru de partid, nu cred ca ar fi fost promovat. Cred ca la vremea respectiva dl Basescu a avut un simt politic mult mai dezvoltat decat noi ceilalti.
» Un cotidian central mentiona recent ca ati depus sau, in orice caz, ati fi dispus oricand sa depuneti marturie impotriva lui Traian Basescu pe motiv ca actualul presedinte ar fi facut politie politica pe vremea cand era sef al Agentiei Navrom la Anvers.
– A fost folosita tehnica amestecului de mici bucatele de adevar cu minciuni grosolane.
» Aveti date pentru a-l incrimina pe seful statului?
– Nu.
» Un cotidian central sustinea acum cateva zile ca depozitia dvs. ar putea fi "asul din maneca lui Voiculescu". Il cunoasteti pe liderul Partidului Conservator?
– Nu.
» V-ati intalnit vreodata?
– Nu si nici nu cred ca Dan Voiculescu s-ar afla in spatele celor care au lansat zvonul ca eu as avea ceva de spus impotriva presedintelui. E prea amatoristic facut.
» Cu toate acestea, v-ati incrucisat cu Traian Basescu inainte de 1989, pe vremea cand era la Anvers.
– Actualul presedinte era seful agentiei de la Anvers pe vremea cand eram capitan secund pe nava Caransebes si a venit la bordul vaporului la inceputul anului 1989, dupa ce am acostat la Rotterdam, pentru a-si indeplini obligatiile oficiale.
» Vizita fiecare nava sub pavilion romanesc care acosta in zona?
– Nu, dar era obligatia lui sa se asigure ca vapoarele romanesti respecta regulile maritime internationale.
» Dupa ce v-ati terminat treaba la Rotterdam, ati abandonat vaporul si ati cerut azil politic. Le-ati spus oamenilor ca nu va mai intoarceti?
– M-ar fi legat daca s-ar fi aflat. E o alta minciuna ca Traian Basescu ar fi stiut dinainte ca raman in Olanda. Doar sotia mea stia.
» Ce s-a intamplat mai departe?
– Am mers la Politia Fluviala, care era autoritatea de frontiera din zona, si am cerut azil politic.
» Ca sef al Agentiei Navrom din Anvers in zona careia ati abandonat vasul, Basescu a incercat sa va caute sau sa ceara autoritatilor olandeze sa va predea sub pretextul ca ati facut ilegalitati?
– Nu. Nici cel mai incompetent comandant n-ar fi facut asa ceva. Dupa aceea s-a barfit ca ar fi facut astfel de lucruri, dar nu exista nici un fel dovezi in acest sens
» Care erau atributiile sefului unei agentii Navrom din afara tarii?
– Se ocupa mai mult de probleme tehnice, facea legatura cu institutiile locale, santierele navale din zona, cu celelalte companii navale.
» In ce conditii putea ajunge cineva in fruntea unei astfel de agentii in Occident in perioada ceausista?
– Existau trei-patru astfel de pozitii: la Avers, la Londra si in Orientul Indepartat. Inainte, prin anii ‘70 stiam cu totii ca cei care erau promovati erau ofiteri de securitate sub acoperire, dar, pe masura ce flota autohtona a devenit una dintre cele mai mari pe plan mondial, s-a ajuns la concluzia ca numai un profesionist, un om cu experienta, un comandant de nava poate sa fie un reprezentant eficace. Pentru Traian Basescu a fost o promovare, dar, dupa ce ai condus cel mai mare tanc din flota romaneasca, functia de la Anvers cred ca era floare la ureche.
» Traian Basescu s-ar fi putut angaja atunci la orice mare companie din vestul Europei?
– Categoric.
» Va ocupati de multa vreme de recrutarea oamenilor inteligenti si foarte bine pregatiti pe care ii plasati la mari corporatii. Ipotetic vorbind, ce politicieni romani ati putea plasa acum?
– Fac o delimitare intre cei care au un trecut profesional si cei care au doar un trecut politic. Majoritatea politicienilor romani din ziua de azi nu au facut mai nimic in viata lor, in afara de politcia asa cum o vedem cu totii… Pentru a lua decizii cu efecte economice fundamentale trebuie sa ai pregatire profesionala in economia de piata. si cred ca sunt putini care au experienta reala printre politicieni.
» Deci oamenii care provin din sistemul politic sau administrativ nu sunt interesanti pentru marile companii?
– Nu, pentru ca aceste companii nu doresc sa puna pile. Este o idee invechita, potrivit careia daca ai fost mare politician poti sa rezolvi repede lucrurile. Companiile merg pe calea legalitatii. Angajeaza avocati foarte buni ca sa nu ajunga in situatia sa aiba nevoie de pile.
» De pilda, un fost sef de serviciu secret din Romania ar putea fi interesant pentru o mare companie?
– Un fost sef de serviciu secret ar fi un cutit cu doua taisuri pentru ca nici unei companii nu-i place sa ajunga intr-o controversa publica. Ea are ca obiectiv profitul, nu sa se implice in viata politica.
» Un fost director al unui serviciu de informatii ar aduce insa si avantaje unei companii.
– Probabil ca da. Dar le-as vedea ca fiind mult mai mici decat riscurile. Daca vorbim de o banca sau un grup financiar, un astfel de om ar fi foarte valoros pentru ca la nivelul cel mai de sus e nevoie de persoane care pot intelege mai usor conexiunile de toate felurile ce se fac intre diferite piete.
» Ati promovat oameni veniti din zona aceasta?
– Nu cred ca ar fi fezabil.
» Ati fi tentat?
– Nu. Din cauza controverselor, dar si din pricina ca ei se autoelimina, neavand experienta si limbajul marilor companii. Am intalnit fosti ministri sau secretari de stat, oameni care au vrut sa iasa din politica si nu am reusit sa le redirectionez cariera.
» Cati au venit la dumneavoastra sa-i plasati si pentru cati ati gasit de lucru?
– Nu am reusit sa ii gasesc nici unuia dintre ei un rol de top manager. Legaturile lor cu sistemul politic sunt prea puternice si greu de dezlegat. Trebuie sa aiba o cariera dovedita de succes pentru a fi acceptati de marile corporatii. Eventualele rezultate politice nu le inlocuiesc pe cele efective. z

60 DE SECUNDE

"Liderul nu trebuie sa fie un dezbinator"
» Daca Basescu n-ar mai castiga cursa electorala in 2009 si s-ar decide sa iasa din politica, l-ati putea promova?
– Depinde de cat de sifonat iese din aceasta experienta, dar eu cred ca tot el va fi urmatorul presedinte al tarii, fiindca dintre toti potentialii competitori este singurul carismatic si cu viziune.
» S-ar descurca intr-o mare companie?
– Nu sunt convins. Depinde de companie, dar dupa ce ai fost sef de stat e greu de crezut ca mai vrei sa te angajezi undeva.
» A avut rezultate interesante cand era ministrul Transporturilor.
– Sa nu amestecam viata de business cu administratia publica! De exemplu, iesirile excentrice nu sunt bine percepute in lumea business-ului; l-am auzit pe presedinte adresandu-se primului ministru intr-o maniera inacceptabila, de parca vorbea cu un marinar necalificat de la bordul navei sale. Trucul adevaratului lider nu e sa le stie el pe toate, sa controleze totul si sa valideze toate deciziile. Principala calitate a liderului este sa se inconjoare de oameni mai destepti decat el. Liderul nu trebuie sa fie un dezbinator.
» Daca Traian Basescu ar fi avut altfel de consilieri si ar fi ocolit greselile pe care le-a facut, ar fi evitat escaladarea conflictului?
– Probabil. Calitatea consilierului se vede in calitatea sfatului pe care il da. Alegerea unor oameni de calitate, a unui rol potrivit lor in functie de calitatile lor este foarte importanta.
» Care sunt punctele vulnerabile ale presedintelui?
– Este prea emotional, dar carisma presedintelui se erodeaza in scandaluri nesfarsite. Apoi in ultima perioada pare sa fi pus pe planul doi legatura cu omul de rand.
» Traian Basescu are calitati de lider?
– Liderul trebuie sa fie vizionar, sa vada mult mai departe decat organizatia pe care o conduce, sa stie in ce directie sa mearga. Un manager trebuie sa faca lucrurile foarte bine. Un lider trebuie sa stie ce lucruri trebuie facute. Basescu a demonstrat ca are calitati de lider, fiindca a dat cateva directii Romaniei: efortul anticoruptie, condamnarea comunismului si chiar infiintarea Aliantei.
» Nu ati simtit prezenta consilierilor la Basescu. Dar la Tariceanu?
– Mi-a placut stabilitatea cu care a condus primul guvern pe care l-a format, dar calitatea prestatiei consilierilor sai nu e inca vizibila pentru mine. Mi-a placut ca a fost lider-servitor si a stiut sa-si faca bine treaba.

Cele mai citite

Consultări politice în curs: Premierul viitorului Guvern rămâne o necunoscută

Reprezentantul PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat că numele premierului care va conduce următorul Guvern nu a fost încă stabilit de liderii partidelor proeuropene. Potrivit ZF,...

Klaus Iohannis a invitat duminică partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea premierului

Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului...

Modificări fiscale pregătite: Guvernul analizează măsuri care ar putea reduce venitul net al salariaților

În contextul unui deficit bugetar crescut și al presiunilor pentru reforme fiscale, guvernul și partidele politice dezbat propuneri care ar putea schimba semnificativ sistemul...
Ultima oră
Pe aceeași temă