Dupa cercetari amanuntite efectuate decenii de-a randul, profesorul Petre Diaconu a ajuns la concluzia ca vechea cetate bizantina Vicina ar fi existat pe o insula de numai sase kilometri lungime, aflata pe Dunare, langa Ostrov. Teoria a fost imbratisata de numerosi istorici romani, dar este in continuare controversata, intrucat se stie ca genovezii care au avut baza la Vicina primisera acceptul Bizantului de a coloniza doar nordul Dobrogei, in speta Gurile Dunarii.
Marele Nicolae Iorga si reputatul C.C. Giurascu au localizat cu precizie "cetatea Mitropoliei" langa Isaccea, Tulcea, unde exista inca un brat numit, dintotdeauna, chiar Vicina. Pe insulita sud-dobrogeana Pacuiul lui Soare a functionat intre anii 976 si 1422 o cetate omonima bizantina, dar numai povestile localnicilor privind o turla observata sub ape nu sunt de ajuns pentru a confirma existenta unei Mitropolii. In documentele medievale, Vicina este insa un oras intins cu rute comerciale terestre, un port extrem de bine dezvoltat si un centru religios al provinciei, aspecte care o fac aproape imposibil de amplasat pe insulita Pacuiul lui Soare.
Locuinta de sub ape
O adevarata somitate in domeniul arheologiei romanesti, istoricul Petre Diaconu a concluzionat in urma unei munci de cateva decenii ca celebra cetate bizantina Vicina, leagan al ortodoxiei romane, ar fi existat in locul cunoscut astazi drept Pacuiul lui Soare, o insulita de numai sase kilometri lungime situata intre Ostrov si Dervent. Diaconu a descoperit ruinele vechii fortificatii bizantine si numeroase dovezi privind activitatea religioasa, concluzionand ca aici a fost si sediul Mitropoliei Ortodoxe Vicina. In prezent, mai bine de trei sferturi din asezarea medievala se afla sub ape, fapt ce i-a atras din partea localnicilor "porecla" de Cetatea Scufundata. Pana la aparitia teoriei lui Diaconu, singura certitudine legata de "pasunea" pe care legendarul cioban Soare isi ducea mioarele la pascut era aceea ca aici a existat o cetate bizantina, Pacuiul lui…, care avea rol de a proteja zona Durostorum de atacurile dusmanilor. Asezarea a fost mai intai una cu caracter militar (intre 976 si cca. 1060), dupa care a devenit un port comercial extrem de bine dezvoltat. Exista doua aspecte inedite legate de aceasta cetate, primul din acestea fiind aceea ca a fost parasita timp de aproape 150 de ani (intre 1060 si 1200), din cauza frecventelor navaliri barbare a triburilor pecinege, in conditiile in care Bizantul trecea printr-o perioada mai putin fasta si nu isi putea supraveghea posesiunile indepartate de la Dunare. Al doilea aspect mai deosebit este cel al incetarii existentei sale in 1422, cand, in mod misterios, cetatea este parasita de localnici, aparent fara motiv. Unii istorici sustin ca populatia s-a refugiat din calea Imperiului Otoman (care a recapatat dominatia Dobrogei de la urmasii lui Mircea cel Batran), dar si aceasta ipoteza este subiect de controversa, intrucat in acea perioada nu a mai existat niciun exemplu similar, dobrogenii cuceriti acceptand, de voie-de nevoie, dominatia, ramanand insa in regiunea natala.
Varianta Isaccea
Concluziile profesorului Diaconu sunt combatute de date istorice certe, care au convins numerosi specialisti sa localizeze Vicina undeva la Gurile Dunarii, la Macin sau, mult mai sigur, la Isaccea. Aceasta din urma este o localitate extrem de bine pozitionata, cu un port larg care permitea operatiuni pentru navele mari, ceea ce este mai putin posibil in cazul Pacuiului. In primul rand, exista numeroase documente (portulane) italiene si bizantine care mentioneaza coloniile Republicii Genova din Nordul Dobrogei, in secolele XII si XIV. Este vorba despre Maurokastro (Cetatea Alba), Chilia si Vicina, toate trei la Gurile Dunarii, dupa cum atesta si Alexandru Magearu in a sa creatie, "Dunarea in Epoca bizantina". Nu trebuie uitat ca in acea perioada, sec. XII-XIV, genovezii aveau stranse legaturi cu Bizantul, avand propriul lor cartier in Constantinopole, pana la cucerirea acestuia de catre turci, in 1453. Pana la aparitia ipotezei Pacuiul lui Soare, numerosi istorici stabilisera deja locul Vicinei la Isaccea. Dupa consultarea unor documente latine si bizantine, Marele Nicolae Iorga spunea in "Istoria Bisericii Romane" ca cetatea Vicina (prima mentiune in 1085) "era asezata pe unghiul de indoire al Dunarii, catre Rasarit, pe un brat numit Vicina, intre Isaccea si Tulcea", bratul respectiv existand cu aceeasi denumire si in zilele noastre. Iorga aminteste ca era o "statie de corabii si loc de schimb cu barbarii de la Nord", operatiuni comerciale aproape imposibil de facut in cazul in care cetatea ar fi fost langa Ostrov. Din 1388, anul ultimei sale mentiuni documentare, cetatea genovezo-bizantina dispare insa efectiv din istorie, fiind cucerita probabil anii urmatori de catre Imperiul Otoman. In jurul anului 1400 dispar si mentiunile despre Mitropolia Vicinei, ultimul mitropolit cunoscut, Iachint trecand deja la conducerea Bisericii Ortodoxe din Tara Romaneasca a lui Mircea cel Batran (1386-1418) si a urmasilor acestuia. Vicina dispare asadar din documente, lasand locul in sec. XVI unui Isac-Koy turcesc (satul lui Isac), devenit apoi Isaccea. C.C. Giurascu are insa alta versiune, afirmand ca numele Isaccea vine de la conducatorul nord-dobrogean din sec. IX Saccea, mentionat insa ca Tsatza in "Alexiada" imparatesei bizantine Anna Comnena.
Contradictii
Profesorul Diaconu mentioneaza in lucrarile sale ca cetatea de langa Ostrov se numea Vicina, pentru ca era "vecina" (in slava) a cetatii bulgaresti Silistra, aflata in sud. Domnia sa a facut cruciale descoperiri cu privire la asezarea Pacuiul lui Soare, munca de o viata scotand la iveala numeroase dovezi privind cultura si civilizatia infloritoare din zona sud-vestica a Dobrogei. Problema este insa ca, de la bun inceput, de la crearea sa in sec. X de catre imparatul Ioan Tzimiskes la numai 20 de km de puternica Durostorum, Pacuiul nu a fost decat o asezare militara, menita sa stopeze valurile de atacatori rusi sau pecinegi. In jurul anului 1060, fortificatia este distrusa de un incendiu de proportii si timp de 150 de ani nu mai este locuita. Istoria sa se reia dupa 1200, cand devine asezare civila, aparata de un mic contingent de militari, alesi dintre localnici. Diaconu nu a descoperit nicio dovada a existentei genoveze in urmatorii 200 de ani, ceea ce este straniu, stiut fiind faptul ca italienii au facut din Vicina o baza extrem de puternica. Acest aspect este mentionat in sute de documente din intreaga Europa, dintre care merita enumerate "Alexiada" Annei Comnena si portulanele italiene si grecesti. Mai mult, daca ipoteza Vicina – Pacuiul lui Soare ar fi reala, este de neinteles de ce navigatorii din "Cizma" au ales sa infiinteze mai multe baze la Gurile Dunarii (Chilia, Cetatea Alba etc.) si una singura, izolata (Pacuiul), la Dunarea de Jos, langa Ostrov.
Si totusi, unde se afla ruinele genoveze?
Daca intr-adevar Vicina nu este pe insula Pacuiul lui Soare, ci la Gurile Dunarii, apare automat intrebarea unde anume se ascund ruinele sale. Iorga spunea ca cetatea era undeva pe bratul din vecinatatea actualei Isaccea, deci ruinele bizantine ar trebui sa se gaseasca la cativa kilometri in afara localitatii tulcene. Aria de cautare este mult mai larga decat in cazul ipotezei Ostrov, unde marea cetate si "sediul" Mitropoliei ar fi trebuit sa incapa pe doar cateva hectare, cu malurile insulei permanent amenintate de apele fluviului. Dupa cum se poate observa, in ciuda eforturilor facute de istoricul Diaconu, care a adus mari servicii statului roman prin numeroasele sale descoperiri, misterul legendarei Vicina este departe de a fi elucidat.
