Senatorii au adoptat ieri ordonanta de urgenta a Guvernului prin care se desfiintau specializarile/programele de studii autorizate sau acreditate la forma de invatamant la distanta (ID) din cadrul Universitatii "Spiru Haret".
Potrivit ordonantei Guvernului, studentii inmatriculati la ID la "Spiru Haret" in perioada 2005-2008 vor avea dreptul sa isi continue studiile la specializari autorizate sa functioneze provizoriu sau acreditate. Transferul acestora se va face in baza unei metodologii pe care Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii va trebui sa o aprobe in termen de 60 de zile de la intrarea in vigoare a legii. De acelasi drept, anume cel de a-si continua studiile la specializari autorizate provizoriu sau acreditate, beneficiaza si studentii inmatriculati la forma de invatamant cu frecventa redusa.
Alte prevederi ale ordonantei, aprobata acum prin lege, au in vedere urmatoarele aspecte: monitorizarea Universitatii "Spiru Haret" pe o perioada de trei ani dupa intrarea in vigoare a legii, cu scopul asigurarii respectarii standardelor de calitate demararea de catre Universitatea "Spiru Haret" a procedurilor pentru desemnarea unei conduceri cu rector confirmat de ministrul Educatiei, Cercetarii si Inovarii dreptul studentilor inmatriculati in perioada 2005-2008 la specializarea Drept, cu o durata de trei ani, sa isi completeze studiile la patru ani, la specializari sau programe de licenta acreditate (reamintim ca toate facultatile de drept au durata studiilor de patru ani, conform legii, si doar la "Spiru Haret" specializarea Drept avea trei ani de studii).
Adoptarea ordonantei s-a facut dupa ce comisia de specialitate a revenit in plen cu un raport suplimentar privind votarea ordonantei, fara amendamente care sa modifice semnificativ actul normativ emis in vara de Executiv. Prin votul de ieri al senatorilor, drumul catre normalitate in lumea academica pare sa fie continuat. Nu trebuie uitat ca impotriva practicilor Universitatii "Spiru Haret" de a scoate absolventi pe banda rulanta s-au revoltat si organizatiile studentesti. In vara, studentii de la stat atrageau atentia ca, daca autoritatile nu iau masuri, diplomele universitare romanesti risca sa nu mai fie recunoscute in afara tarii.