Pe Mircea Geoana il voteaza mai ales barbatii care au implinit 55 de ani si care locuiesc la tara, dar si romanii care cred ca sistemul comunist a fost o idee buna sau multi dintre cei care constata ca viata lor s-a degradat in ultimii ani si nu-si aduc aminte ca PSD a stat la putere in ultimul an, iar inainte, din 2007 pana la finele anului 2008, a sprijinit fara retineri guvernul Tariceanu. Cercetarile sociologice mai scot la iveala ca Mircea Geoana este tractat cu greu de PSD, fiindca de aproape cinci ani, de cand conduce partidul, nu reuseste sa aiba mai multi sustinatori decat propria formatiune. Pe Mircea Geoana il voteaza cei care nu stiu ca fermierii au fost pusi pe jar de social-democrati, cei care nu stiu ca PSD are parghiile necesare pentru a manipula sindicatele in propriile scopuri, cei care au uitat ca mineriadele au durat in Romania pana in 1999.
Pe Mircea Geoana il voteaza insa nu doar ignorantii, ci si naivii care mizeaza pe imaginea sa de diplomat, enumerata de simpatizantii sai printre celelalte calitati descoperite de ei la liderul PSD. O cercetare facuta de Gallup constata ca admiratorii sai il considera cult, inteligent si bun politician, in vreme ce printre defecte mentioneaza aroganta, incapacitatea de a face ceva pentru tara, faptul ca este o persoana stearsa si mincinoasa. Pana in 2004 Mircea Geoana s-a bucurat de notorietatea si aprecierea acordate indeosebi ministrilor de Externe seriosi, dar dupa ce a intrat in politica nu a mai fost un personaj credibil. Cei care l-au impins in fata pentru a crea senzatia ca partidul si-a schimbat garnitura nu au reusit nici sa-l instruiasca suficient, nici sa-i recunoasca autoritatea. Strategii de imagine ai PSD fie nu cunosc trucul lui Luchino Visconti, fie nu au avut cum sa-l aplice in cazul Geoana.
Regizorul italian se asigura ca, de pilda, atunci cand actorii aratau spre o cutie in care se presupunea ca sunt bijuterii scumpe, inauntru chiar erau bijuterii autentice, fiindca nimanui nu-i place sa fie pacalit. Conducerea PSD incearca sa-l vanda pe Mircea Geoana ca pe un mare lider de partid, dar zambeste pe la colturi cu ingaduinta atunci cand il aude cum si ce vorbeste. Alegatorii ar fi mai usor de convins insa daca Mircea Geoana ar fi promovat ca un diplomat cu experienta, nu ca un politician aflat la remorca baronilor PSD.
Pe Mircea Geoana il voteaza cei care nu stiu ca o data cu liderul PSD ar veni la conducerea tarii nu doar clientii lui Marian Vanghelie, ci si specialistii cumparati deja de el, care stiu cum sa faca jocuri periculoase. Pe Mircea Geoana il voteaza cei carora nu le pasa ca Marian Vanghelie se lauda ca are la indemana arhiva serviciului secret de la Ministerul de Interne, cei carora nu le pasa ca inregistrarile ilegale facute de acest serviciu pot deveni ulterior nu doar documente de santaj, ci si de manipulare politica.
Pe Mircea Geoana il voteaza insa nu doar admiratorii lui Marian Vanghelie, ci si ai lui Viorel Hrebenciuc, omul-orchestra al PSD, care stie cum sa-i convinga pe investitorii dilematici sa dea bani la partid, care stie cum sa-i convinga pe primari sa mituiasca electoratul, care stie cum sa negocieze in asa fel incat el sa fie mereu castigatorul din umbra al bataliilor politice, economice, mediatice.
Pe Mircea Geoana il voteaza cei care nu au nimic impotriva securistilor deveniti politicieni importanti si capitalisti in topul milionarilor, cum este vicepresedintele Senatului Dan Voiculescu, aliatul traditional al PSD. Pe Mircea Geoana il voteaza cei care nu-si pot pune de acord opiniile cu interesele, cei care cred in proiectele cosmice ale liderului PSD sau cei care uita de promisiunea sa fantastica, anume ca guvernul social-democrat le va da capsunarilor care se intorc in tara 25 de mii de euro. Pe Mircea Geoana il voteaza mai ales oamenii necajiti care spera in ajutoarele de stat promise de PSD, dar si toti functionarii si birocratii care se asteapta sa-si pastreze locurile, privilegiile si rentele.
Pe Mircea Geoana il voteaza cei care nu s-au saturat de Iliescu, cei care nu vor sa vada dosarele lui Nastase judecate la tribunal, cei care mizeaza pe capacitatea PSD de a tine tara pe loc, dar si cei care cred ca spiritul sau diplomatic va aduce liniste sau cei care spera ca Mircea Geoana se va desprinde de Vanghelie, Iliescu ori Hrebenciuc, odata ajuns in fotoliul de la Cotroceni.