Fondul Monetar International a fost unul dintre putinii beneficiari ai crizei economice globale. Cu numai doi ani in urma, FMI isi vedea restransa ponderea, iar voci autorizate se intrebau daca nu cumva ar trebui chiar dizolvat. De atunci, cererea pentru imprumuturi de la FMI a luat amploare. Membrii Fondului au convenit asupra unei triplari a resurselor si au autorizat strangerea de sume suplimentare prin vanzarea de obligatiuni proprii. La FMI atmosfera e cea a unui furnicar. Dar criza nu va dura la nesfarsit. Criticii nu au disparut cu totul, ei au amutit doar temporar. si pentru ca nu isi defineste rolul, FMI da apa la moara atitudinilor critice – e momentul sa opereze aceasta definire, cat timp se mai bucura de simpatie in lume.
Rolul primordial al Fondului este sa asiste statele care, ca rezultat al politicilor interne, trec printr-o criza a balantei de plati. Guvernelor respective nu le ramane alta solutie decat sa se imprumute de la FMI. Pentru a-si asigura resursele – adica pentru a merge la sigur ca actionarii sai isi primesc banii inapoi –, institutia trebuie sa ceara apoi solicitantilor de imprumuturi o serie de ajustari dureroase.
Problema este ca Fondul a cedat retoricii criticilor sai prin acceptarea "indulcirii" conditiilor de creditare. De fapt, acolo unde dezechilibrele structurale sunt sursa problemei, FMI ar trebui in continuare sa impuna masuri de ajustare structurala drept conditie pentru imprumuturi. In efortul sau de a castiga amici si influenta, FMI a cedat la acest capitol, iar rezultatul a fost ca a indus o stare inutila de confuzie.
Un al doilea rol al FMI este cel de rezerva financiara globala. Statele acumuleaza mari rezerve pentru a se asigura impotriva unor socuri, dar aceasta practica este costisitoare pentru economiile sarace, care ar putea folosi aceste resurse pentru investitii si consum. Din pacate, recenta demonstratie a volatilitatii pietelor financiare globale incurajeaza tendinta de a tezauriza rezerve.
Ar fi mult mai eficient sa concentrezi rezervele unor tari care au nevoie de bani la momente diferite in timp. FMI a facut o miscare in aceasta directie prin infiintarea unei facilitati de lichiditate pe termen (STLF, de la Short-Term Liquidity Facility –
n. trad.), prin care statele care dau dovada de politici solide pot retrage neconditionat sume de pana la cinci ori mai mari decat cota ce li se cuvine. Dar accesul la STLF se realizeaza printr-un proces anevoios, pe care pana acum doar Mexic, Columbia si Polonia s-au aratat dispuse sa-l suporte.
Acest proces avea logica sa atat timp cat resursele institutiei erau limitate, pentru ca astfel Fondul isi limita riscurile. Dar o data cu triplarea resurselor, aceasta logica dispare. FMI ar trebui sa anunte foarte clar care sunt tarile ce se califica pentru STLF si sa le dea automat statut de membru al acestei rezerve.
Al treilea rol este cel de supervizor al macroprudentialitatii. Evenimentele recente au aratat ca este nevoie de cineva care sa anticipeze riscurile la adresa stabilitatii financiare globale si sa traga un semnal de alarma. G-20 propune ca aceasta atributie sa fie preluata de Consiliul de Stabilitate Financiara (FSB, de la Financial Stability Board), format din autoritati nationale de supervizare. Prin simularile de alerta timpurie si prin evaluarile sectorului financiar derulate in comun cu Banca Mondiala, Fondul Monetar International ar urma sa joace doar un rol de sprijin.
Dar nu e deloc clar de ce FSB ar trebui sa gestioneze acest proces. FMI este, prin structura sa, mai reprezentativ si dispune de mai multi experti.
Autoritatile nationale de supervizare ar putea privi transferul de responsabilitate catre o organizatie multilaterala cu retinere, dar asta ar fi o atitudine mioapa. Pietele si institutiile financiare de anvergura globala au nevoie de o autoritate globala de reglementare macroprudentiala, nu doar de un consiliu lax al autoritatilor de supervizare. E la fel de posibil insa ca decidentii de la nivel national sa nu aiba incredere in FMI, avand in vedere ca, in esenta, Fondul a esuat in a prevedea criza financiara globala. Daca lucrurile stau asa, atunci Fondul trebuie sa le recastige increderea.
Acestea fiind spuse, ajungem si la al patrulea rol al FMI, si anume cel de a face uz de greutatea vocii sale impunatoare pentru a avertiza asupra riscurilor create de politicile statelor mari. Tarile mici sufera rigoarea pietelor, dupa cum ar putea confirma oricine in Letonia. Dar atunci cand economiile mari, ale caror valute sunt utilizate la nivel international, au nevoie de mai multe resurse, ele pot, pur si simplu, tipari bani. Nu doar ca nu simt la fel de mult rigorile pietei, dar, fiindca nu sunt obligate sa se imprumute de la FMI, nu se raporteaza nici la disciplina FMI la fel ca statele mici.
Asa cum ne reaminteste dezastrul pietei ipotecilor, politicile din tarile mari pot ameninta sistemul financiar global. Fondul, atent sa nu muste mana care il hraneste, s-a ferit sa emita semnale puternice de alarma in asemenea situatii. Dar daca FMI vrea sa aiba un viitor, conducerea sa trebuie sa avertizeze mai apasat asupra unui deficit de cont curent periculos de mare in SUA, a unui nou boom imobiliar nesustenabil sau asupra oricarei alte probleme ce se iveste intr-o mare economie. Nu mai putem jongla cu cuvintele.
Apoi, FMI trebuie sa coordoneze reforma sistemului international. Daca, pe termen lung, o moneda supranationala – Drepturile Speciale de Tragere – ar urma sa inlocuiasca valutele nationale utilizate international, FMI va trebui sa gireze aceasta evolutie. Daca va fi nevoie de masuri de recuperare a decalajelor pe durata tranzitiei, tot Fondul este cel care trebuie sa preia initiativa de rezolvare.
Pana in prezent insa, ideile inovatoare de reformare a sistemului international au venit de la ONU, din Downing Street 10 si de la Banca Nationala a Chinei. Din partea Fondului, singurul lucru notabil a fost tacerea. Criza nu este inca de domeniul trecutului, dar timpul trece si trenul nu va stationa prea mult in gara. Urmatoarea intalnire a Consiliului Guvernatorilor FMI va avea loc la inceputul lunii octombrie, la Istanbul. Daca Fondul nu va oferi pana atunci o viziune clara asupra viitorului sau, va pierde acest tren.
